Covid-19 în lume. Germania întăreşte controalele la frontiere. SUA sunt în pragul unei „faze apocaliptice”

×
Publicitate

Cum „valul al treilea” al infectărilor afectează multe țări de pe continent, guvernul italian va introduce carantina obligatorie de cinci zile pentru călătorii care vin din Uniunea Europeană.

În tot acest timp, în Franța sunt mai mulți pacienți cu Covid la terapie intensivă decât astă toamnă, la apogeul „valului doi”. Cu o medie zilnică de 60 de mii de cazuri noi de infectare, se umplu spitalele și în America. În plus, directoarea Centrului de control al bolilor a avertizat că Statele Unite sunt iarăși în pragul unei „faze apocaliptice”.

Italia impune cinci zile de carantină obligatorie pentru oricine vine din țările Uniunii Europene, atât pentru italieni, cât și pentru străini. Asta ,deşi este solicitat în continuare un test negativ înainte de plecare. După cele cinci zile de izolare, este obligatorie retestarea.

Germania întăreşte controalele la frontiere.

Horst Seehofer, ministrul german de Interne: „Testarea este obligatorie pentru oricine sosește în Germania pe calea aerului, indiferent dacă vine dintr-o zonă de risc, o zonă unde se răspândesc mutatații ale virusului sau dintr-o zonă de risc ridicat”.

Mai mult, cei care vor să intre în Germania din Cehia nu doar că trebuie să aibă un test negativ pentru Covid-19, ci intră şi în carantină pentru 14 zile.

Numărul bolnavilor de Covid internați la terapie intensivă în Franța a trecut de 4.970. Sunt mai mulți ca astă toamnă, la apogeul valului al doilea al pandemiei. Dacă sunt luați în considerare și pacienții cu alte patologii, aproximativ 9 din 10 dintre paturile de terapie intensivă disponibile în Franța sunt acum ocupate.

În timp ce medicii avertizează că spitalele ar putea fi în curând depăşite, populaţia se arată tot mai revoltată de ineficienţa anumitor măsuri. Mai multe persoane au protestat în faţa unui liceu din Paris, unde sunt peste 160 de elevi bolnavi sau suspecţi, iar 20 dintre părinţii acestora au murit de Covid.

Helene Daviot, profesoară: „Concret vorbind, noi nu vrem închiderea şcolilor. Nu vrem să mergem în vacanţă. Vrem un sistem coerent care să ne permită să putem preda mai departe, iar prin asta mă refer exclusiv la predarea de la distanţă”.

Numărul elevilor infectați a trecut de 20.000 în toată Franța, iar ministrul educației Jean-Michel Blanquer este supus la presiuni pentru închiderea școlilor.

În ultima săptămână, media zilnică a noilor cazuri de infectare în Statele Unite a ajuns la 60.000. A crescut şi media zilnică a internărilor în spitale - 4.800. Și, zilnic, mor răpuşi de Covid, în medie, 1.000 de oameni. Directoarea Centrului pentru combaterea bolilor le-a adresat americanilor un mesaj disperat.

Joe Biden, președintele SUA: „Încă suntem în război cu acest virus ucigaş. Ne-am întărit apărarea, dar suntem departe de a fi câştigat războiul”.

Dr. Rochelle Walensky: „Am de gând să vă vorbesc despre sentimentul meu că suntem iarăşi în pragul unei faze apocaliptice. Nu vorbesc doar ca director CDC, ci ca soţie, mamă şi fiică. Şi vă rog să mai rezistaţi un pic!”

La rândul său, preşedintele Biden i-a implorat pe guvernatori să pună pauză demersurilor de redeschidere.

Joe Biden, președintele SUA: „Repet apelul adresat guvernatorilor, primarilor şi altor lideri locali de a menţine ori reinstitui obligativitatea măştilor. Purtaţi măşti! Masca pe față! Este o datorie patriotică! E singura şansă de a reveni vreodată la normalitate!”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62182062
România are printre cele mai puţine restricţii din UE. În Portugalia oamenii nu au voie în spații publice

În ciuda nemulţumirilor, România are printre cele mai puţine restricţii din Uniunea Europeană.

62177267
Salariul uriaș pe care l-ar primi prințul Harry ca director al unui start-up din SUA. Dezvăluirea unui expert

Prinţul Harry al Marii Britanii ar putea câștiga până la 2,7 milioane de dolari pe an ca director de impact al BetterUp Inc, unde s-a angajat în urmă cu o săptămână, potrivit presei britanice.

62182033
Un monolit din metal a fost descoperit pe o plajă din Costa Brava. VIDEO

Un monolit din metal de peste 4 metri înălţime, similar celui descoperit în noiembrie 2020 în deşertul din Utah (SUA) şi ulterior în mai multe ţări, a apărut marţi pe o plajă din Costa Brava, în Catalonia, relatează EFE, conform Agerpres.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Agerpres 1 oameni pe strada
IRCC a crescut de la 1 octombrie, după patru scăderi consecutive. Cum se schimbă dobânda la creditele românilor

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) crește ușor, de la 5,56% la 5,57% pe an, începând cu 1 octombrie 2026, potrivit datelor publicate de BNR. Este prima majorare a indicatorului după patru scăderi consecutive.

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv.