Vești bune de la Casa Albă. Blocajul guvernamental, cu efecte globale, s-ar putea încheia după mai bine de 3 săptămâni

62512321
Shutterstock

Blocajul guvernamental din Statele Unite este ”probabil să se încheie în cursul acestei săptămâni”, a declarat Kevin Hassett, principalul consilier economic al Casei Albe.

Asta în condițiile în care administraţia Trump este pregătită să adopte ”măsuri mai ferme” dacă democraţii nu vor coopera, transmite CNBC.

”Există şanse reale ca situaţia să se rezolve foarte curând”, a spus Hassett, director al Consiliului Economic Naţional, într-un interviu acordat CNBC.

”Democraţii moderaţi vor face pasul necesar pentru redeschiderea guvernului, iar apoi putem negocia politicile dorite în mod normal.”

Blocajul început de la 1 octombrie, aflat deja în a treia săptămână, a fost provocat de disputa din Senat privind priorităţile de finanţare federală. Republicanii susţin o rezoluţie temporară care ar menţine finanţarea la nivelurile actuale, în timp ce democraţii cer ca orice acord să includă fonduri suplimentare pentru asigurările de sănătate, în special extinderea creditelor fiscale din Legea privind asistenţa medicală accesibilă (ACA), care urmează să expire la sfârşitul anului.

Hassett a afirmat că unii senatori democraţi ar fi evitat până acum un vot de teama ”unei imagini politice negative” înaintea protestelor naţionale ”No Kings” împotriva preşedintelui Trump, programate pentru weekendul trecut.

”Cred că blocajul condus de Schumer se va termina săptămâna aceasta”, a spus consilierul, referindu-se la liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, acuzat de republicani pentru oprirea finanţării guvernamentale.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, a adăugat el, Casa Albă ar putea analiza ”măsuri suplimentare” împreună cu directorul Biroului pentru Buget, Russell Vought, pentru a determina democraţii ”să revină la masa negocierilor”.

Democraţii resping acuzaţiile republicane, susţinând că nu vor accepta redeschiderea guvernului fără garanţii pentru protejarea programelor de sănătate.

Majoritatea americanilor dau vina pe Trump pentru blocajul guvernamental

Mai multe sondaje recente arată că majoritatea americanilor dau vina pe Trump şi pe republicani pentru criză şi susţin menţinerea subvenţiilor pentru asigurările de sănătate.

Liderul democrat Chuck Schumer a declarat recent pentru Punchbowl News că ”fiecare zi care trece ne avantajează”, întrucât democraţii s-au pregătit din timp pentru această confruntare, ştiind că tema sănătăţii va fi centrală la finalul lunii septembrie.

Republicanul John Thune, liderul majorităţii din Senat, a afirmat că a propus democraţilor un vot pentru extinderea creditelor fiscale Obamacare în schimbul redeschiderii guvernului, însă oferta a fost respinsă.

Hassett a precizat că preşedintele Trump ”a fost implicat activ în proces”, dar consideră că rezolvarea crizei trebuie să vină din Senat.

Blocajul din SUA a avut efecte și în România

Baza americană de la Deveselu a rămas fără finanţare din cauza paraliziei bugetare din SUA, însă personalul militar îşi continuă activitatea în mod normal, fără plată, până la aprobarea unor noi alocări bugetare de către Congres.

Ambasada SUA în România a anunţat suspendarea activităţii pe pagina sa de Facebook din lipsa fondurilor, menţionând că serviciile pentru paşapoarte şi vize vor continua doar „în măsura posibilităţilor.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62572720
Un gardian de închisoare, condamnat pentru moartea unui deținut afro-american bătut crunt pe patul infirmeriei

Robert Brooks, 43 de ani, a murit în decembrie după ce a fost imobilizat, strangulat și lovit în mod repetat de gardieni. Agresiunea a fost filmată de camerele video de corp.

62584566
Donald Trump demolează o parte a Casei Albe pentru a-şi construi sala de bal. Proiectul, finanțat din banii Big Tech. VIDEO

O parte a Casei Albe a fost demolată luni pentru a construi viitoarea sală de bal a preşedintelui SUA Donald Trump, marcând începutul unuia dintre cele mai mari şantiere la celebra clădire din ultimul secol.  

62584237
Guvernul britanic le va permite forţelor armate să doboare dronele care survolează bazele militare

Guvernul britanic le va permite forţelor armate să doboare dronele care survolează bazele militare, pe fondul unei creşteri a numărului de cazuri de drone suspecte raportate în spaţiul aerian al mai multor ţări europene în ultimele săptămâni.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.