Alte state europene - Grecia, Franța, Spania, Italia și Olanda - au anunțat că vor trimite nave de luptă în zonă pentru a proteja spațiul european.
Drona care a lovit, duminică noaptea baza militară britanică Akrotiri din Cipru a fost lansată din Beirut, nu din Iran, au anunțat autoritățile cipriote. Cel mai probabil, atacul a fost comis de militanți Hezbollah. Insula este cea mai apropiată țară europeană de conflictul din Orientul Mijlociu, iar mulți localnici cred că Marea Britanie - care are drept suveran asupra bazei Akrotiri - nu a făcut suficient pentru a o proteja de un posibil atac iranian.
Alistair Bunkall, corespondent Sky News: „Iranul vede Marea Britanie ca pe un inamic istoric, probabil imediat după Israel și Statele Unite. Iar baza RAF Akrotiri găzduiește și detașamente americane, de acolo operează avioane de spionaj U-2, iar uneori au fost staționate acolo și forțe speciale americane pentru operațiuni în Orientul Mijlociu”.
Londra va trimite în zonă nave cu sisteme antirachetă, dar până vor ajunge acolo au sosit aliații europeni. Două nave de război grecești sunt în apele Ciprului. Și portavionul francez Charles de Gaulle este în drum spre Mediterana. Iar Spania și Italia trimit fregate pentru supraveghere și protecție antiaeriană.
Tensiuni între SUA și Spania
Pe de altă parte, președintele Donald Trump ar vrea ca europenii să se implice activ în conflictul din Iran. Purtătoarea lui de cuvânt, Karoline Leavitt, susține că spaniolii s-au răzgândit după ce, inițial, au refuzat să le permită americanilor să le folosească bazele pentru misiuni împotriva Iranului.
Karoline Leavitt: „Cred că au auzit foarte clar mesajul președintelui. Din câte înțeleg, în ultimele ore au acceptat să coopereze cu armata Statelor Unite, iar armata americană se coordonează acum cu omologii din Spania”.
Guvernul spaniol neagă, însă, că s-a schimbat ceva.
Reporter: „Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe minte?”
José Manuel Albares, ministrul spaniol de Externe: „O fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, dar eu sunt ministrul de externe al guvernului Spaniei și vă spun că poziția noastră privind utilizarea bazelor, războiul din Orientul Mijlociu și bombardamentele din Iran nu s-a schimbat deloc”.
Dominic Thomas, Professor, UCLA: „Există îngrijorarea că drumul diplomatic nu a fost parcurs până la capăt. În Europa există temeri serioase privind consecințele a ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu. Sunt întrebări legate de motivele reale, dar și o lipsă totală de dorință de a fi atrași într-un conflict de lungă durată, așa cum s-a întâmplat în Irak, Afganistan și Siria”.
La asta se adaugă și efectele economice ale războiului din Iran.
Amena Bakr, analist: „Europa este mult mai expusă decât Statele Unite. Imediat după anunțul închiderii rafinăriei Ras Laffan din Qatar, prețul gazelor a crescut instantaneu cu 50% în Europa. Așa că, în acest moment, europenii trebuie să caute alternative”.
Pe de altă parte, secretarul general al NATO Mark Rutte a declarat că Alianța susține atacurile SUA asupra Iranului, pentru că regimul de la Teheran este aproape să devină o amenințare și pentru Europa.