Conducerea pro-rusă din Georgia denunță "presiuni" europene pentru a deschide un al "doilea front" împotriva Rusiei

62503746
Profimedia

Premierul georgian, Irakli Kobahidze, a declarat, vineri, că observă o "creştere a presiunilor", cu implicarea structurilor europene, pentru ca Georgia să deschidă un al "doilea front" împotriva Rusiei, relatează agenţia EFE.

"Este evident că exigenţele la adresa Georgiei de a se implica în războiul dintre Rusia şi Ucraina cresc, iar pentru aceasta "partidul războiului global" foloseşte structurile UE şi în mod individual birocraţii UE", susține şeful guvernului georgian.

Potrivit acestuia, "dorinţa de a deschide în Georgia un "al doilea front" împotriva Rusiei este atât de mare încât "partidul războiului global" a reorganizat întreaga birocraţie europeană pentru a ataca Georgia, folosind anularea regimului liberalizării vizelor ca ultimă soluţie".

"Aceia care doresc să implice ţara noastră în război cred că abolirea regimului fără vize, chiar şi sub un pretext nesăbuit, va provoca atât de multe tulburări sociale încât acestea vor culmina cu răsturnarea guvernului şi ascensiunea la putere a agenţilor lor", a remarcat premierul Kobahidze, confruntat cu protestele de stradă ale opoziţiei pro-europene.

Aceasta nu recunoaşte rezultatul alegerilor legislative câştigate în octombrie anul trecut de partidul de guvernământ Visul Georgian și acuză amestecul Moscovei în campania electorală.

Formațiunea Visul Georgian a beneficiat de pe urma temerii populaţiei că un guvern pro-occidental ar putea implica Georgia într-un nou război cu Rusia, după cel din 2008, când preşedinte era Mihail Saakaşvili, în prezent opozant încarcerat.

În urma acelui conflict, Georgia a pierdut controlul asupra provinciilor Abhazia şi Osetia de Sud.

În declaraţia sa de vineri, premierul Irakli Kobahidze a îndemnat populaţia să "dea dovadă de extremă prudenţă în aceste condiţii dificile pentru a nu cădea pradă şantajului şi provocărilor birocraţiei europene, pentru a nu contribui la distrugerea ţării".

Reacţia sa survine după ce şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a ameninţat, miercuri, Georgia cu sancţiuni, inclusiv eliminarea regimului fără vize, dacă până la sfârşitul lunii august nu ia o serie de măsuri, printre care asigurarea libertăţii de exprimare şi de adunare - o referire la dispersarea cu forța a protestelor opoziţiei.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62560985
A fost anulată una dintre cele mai urmărite emisiuni de seară din SUA, unde era des criticat Donald Trump

The Late Show, una dintre cele mai urmărite emisiune de seară din Statele Unite, care venea adesea cu mesaje critice la adresa președintelui Donald Trump, a fost anulată.

62560983
Primele imagini din locul unde s-a prăbușit Felix Baumgartner. A căzut lângă o piscină. O tânără a fost rănită

Au apărut primele imagini cu Felix Baumgartner, partenerul de viață al Mihaelei Rădulescu, care a murit într-un tragic accident de parapantă.

62560979
Gheață veche de 1,5 milioane de ani, studiată la Cambridge. Ce ne poate spune despre trecutul și viitorul planetei

Un miez de gheață care ar putea fi mai vechi de 1,5 milioane de ani a ajuns în Marea Britanie, unde oamenii de știință îl vor topi pentru a descoperi informații vitale despre clima Pământului.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.