Fostul director de campanie al lui Trump, acuzat de 12 infracțiuni, a pledat nevinovat. Reacția Casei Albe

61902864
Getty

Fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, a ajuns luni la FBI după ce a fost somat să se predea autorităților federale, în cadrul anchetei asupra implicării Rusiei în campania prezidențială din SUA.

UPDATE 21.20: Paul Manafort, fostul manager de campanie al lui Donald Trump, și asociatul său Rick Gates, au pledat nevinovați la 12 capete de acuzare, scrie Reuters.

Pe de altă parte, George Papadopoulos, fost consilier pe politică externă, a pledat vinovat la acuzația că ar fi făcut declarații false

Cu toate acestea, printre acuzațiile procurorilor, între care unele datează de peste 10 ani, nu apare nici numele președintelui Donald Trump și nici campania sa.

Astfel, Guvernul a cerut instanței o cauțiune de 10 milioane de dolari pe numele lui Manafort, iar cea care îl vizează pe Gates să fie de cinci milioane de dolari. Totodată, procurorul de caz a solicitat ca cei doi să fie plasați în arest la domiciliu, scrie CNN.
În acest context, purtătorul de cuvânt al lui Rick Gates a precizat că „bătălia abia a început”.

„Rick Gates a pledat nevinovat. El s-a arătat mulțumit de oportunitatea de a confrunta aceste acuzații în instanță. Nu va face alte comentarii, până când nu va putea cerceta cu echipa sa legală toate acuzațiile care i se aduc. Între timp, dorește să i se respecte viața privată. Lupta abia a început”, a spus Glenn Selig, potrivit CNN.

La rândul său, avocatul lui Manaford a calificat acuzațiile drept „ridicole”. Totodată, Kevin Downing a mai spus că Guvernul Statelor Unite folosește „o teorie foarte nou” a Legii privind înregistrarea agenților străini, pentru a-l judeca.

„Nu există nicio dovadă că Manafort a avut vreo legătură cu Guvernul rus”, a mai spus el.

Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a fost întrebată de jurnaliști dacă Donald Trump îi va grația pe cei doi. În acest context, ea a răspuns: „Trebuie să lăsăm procesul să se desfășoare înainte să luăm în considerare această măsură”.

„Donald Trump a răspuns ca toți ceilalți de la Casa Albă, adică nu reacționat într-un anume fel, pentru că această anchetă n-are nicio legătură cu noi”, a mai spus Sarah Sanders, întrebată despre reacția președintelui american față de ancheta care îi vizează pe foștii săi angajați.

În ceea ce îl provește pe George Papadopoulos, reprezentanta Administrației Trump a declarat că acesta nu a fost un consilier pe probleme de politică externă al președintelui SUA, ci „membrul unui consiliu voluntar, care s-a reunit o singură dată pe parcursul unui an.”

„Nu a fost plătit din fondurile de campanie. A fost doar un voluntar”, a mai spus ea.

Următorul termen al procesului va avea loc pe 2 noiembrie.

Manafort s-a predat agenților FBI în cursul zilei

17.05: Un asociat al lui Paul Manafort, Rick Gates, este de asemenea vizat. Sunt primele puneri sub acuzare din ancheta privind ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, relatează Agerpres.

Conform New York Times, numele lui Rick Gates apare pe documentele unor firme cu sediul în Cipru prin intermediul cărora Paul Manafort ar fi primit plăți provenite din Europa de Est.

Potrivit purtătorului de cuvânt al procurorului special, Paul Manafort este vizat de 12 capete de acuzare, printre care complot împotriva SUA, spălare de bani, declarații false și nedeclararea unor conturi din străinătate. El ar putea fi prezentat justiției, a adăugat purtătorul de cuvânt, Peter Carr.

În vârstă de 68 de ani, Paul Manafort a condus campania lui Donald Trump până în august 2016, când a fost constrâns să demisioneze în special în urma unor dezvăluiri privind legăturile sale cu oligarhi ucraineni proruși.

FBI a percheziționat la sfârșitul lunii iulie una dintre reședințele sale și a confiscat documente.

Trump a respins acuzațiile privind presupuse legături cu Rusia și a calificat ancheta drept "o vânătoare de vrăjitoare". Kremlinul a negat de asemenea acuzațiile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61918645
Femeile din Arabia Saudită vor avea voie să asiste la meciuri pe trei stadioane

Autoritatea generală pentru sport din Arabia Saudită le va permite femeilor să asiste la evenimente sportive pe trei stadioane din ţară, începând din anul 2018.

61918599
Lideri separatişti catalani, acuzaţi de autoritățile spaniole de ”rebeliune” şi ”răzvrătire”

Procuratura Generală spaniolă a anunţat luni că a formulat acuzaţii de ”rebeliune” şi ”răzvrătire” împotriva unor lideri separatişti catalani, în urma declaraţiei de independenţă, vineri, a regiunii.

61918634
Concentraţiile de dioxid de carbon din atmosferă au atins un record în 2016

Cercetătorii susţin că o combinaţie între activităţile oamenilor şi fenomenul El Niño a dus la un nivel de CO2 nemaivăzut în ultimii 800.000 de ani. Oamenii de ştiinţă susţin că asta poate cauza creşterea temperaturilor.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.