Circa 500 de balene-pilot au murit după ce au eşuat într-o zonă izolată din Noua Zeelandă

×
Publicitate

Circa 500 de balene-pilot au murit în arhipelagul Chatham din Noua Zeelandă, a anunţat marţi guvernul, care nu a organizat o operaţiune de salvare din cauza depărtării acestor insule, ale căror ape sunt infestate de rechini.  

Două „bancuri mari” de cetacee au eşuat, iar cele care au supravieţuit au fost eutanasiate, a precizat Departamentul pentru Conservare.

Circa 250 de balene-pilot eşuate au fost descoperite vineri pe insula Chatham, cea mai mare din arhipelag, iar alte aproximativ 240 pe insula Pitt trei zile mai târziu, a precizat aceeaşi sursă.

Din cauza distanţei de 800 km dintre arhipelag şi Noua Zeelandă, o operaţiune de salvare nu a fost posibilă, au afirmat autorităţile.

„De teama unui atac al rechinilor pentru oameni şi cetacee, balenele-pilot supravieţuitoare au fost eutanasiate de echipa noastră pentru a le scuti de orice suferinţă suplimentară”, a declarat pentru AFP Dave Lundquist, consilier în cadrul Departamentului pentru Conservare.

„O astfel de decizie nu este niciodată luată cu uşurinţă, dar în cazuri ca acesta a fost cea mai blândă opţiune”, a adăugat el.

Carcasele de cetacee vor fi lăsate la faţa locului.

Astfel de eşuări nu sunt neobişnuite în arhipelagul Chatham, cel mai important episod de acest fel datând din 1918, când au murit o mie de balene-pilot.

În urmă cu puţin peste două săptămâni, circa 200 de balene-pilot au murit pe o plajă din Tasmania, Australia. 44 de cetacee au fost repuse în apă.

Cauzele acestor eşuări majore nu sunt pe deplin cunoscute.

Circa 300 de balene-pilot eşuează în fiecare an în Noua Zeelandă, potrivit datelor oficiale.

Nu este neobişnuit ca o singură eşuare să implice grupuri de 20-50 de cetacee, sau chiar sute, dacă este vorba despre un grup de mari dimensiuni.

Incidentul are loc la mai puțin de o lună după ce peste 200 de balene au murit în aceleași condiții pe coasta Tasmaniei, în Australia.  

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62294752
Yuri Milner, cel mai bogat rus din Silicon Valley, a renunțat la cetățenie

Cel mai bogat rus din Silicon Valley, Yuri Milner, a anunțat că a renunțat la cetățenia rusă, după ce Putin a început războiul din Ucraina.

62294751
Belarusul amenință Ucraina și statele vecine că va răspunde „instantaneu și dur” în caz de război: „Nu ne provocați”

Forțele armate ale Belarusului vor face totul pentru a asigura securitatea țării, a avertizat la ministrul belarus al Apărării, Viktor Khrenin (foto articol).

62294735
Alerte de raiduri aeriene în toată Ucraina. „Vă rugăm să rămâneţi în adăposturi”

Serviciile de urgenţă au pus marţi în alertă de raiduri aeriene întregul teritoriu al Ucrainei, la o zi după ce Rusia a lansat masiv rachete asupra teritoriului ţării vecine, atacul soldându-se cu cel puţin 19 morţi şi 105 răniţi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.