Cine este Ismail Ould Cheikh Ahmed, mauritanul care a fost desemnat de ONU sa conduca lupta impotriva Ebola

61588983

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a numit joi un mauritan la conducerea Misiunii ONU insarcinate cu coordonarea raspunsului de urgenta in fata Ebola (UNMEER), relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Ismail Ould Cheikh Ahmed ii va succeda din ianuarie americanului Anthony Banbury, a anuntat ONU intr-un comunicat.

El va lucra in stransa colaborare atat cu coordonatorul ONU pentru Ebola, doctorul David Nabarro, cat si cu guvernele tarilor afectate in Africa de Vest.

In varsta de 54 de ani, el este in prezent numarul doi al Misiunii ONU in Libia (UNSMIIL), dupa ce a ocupat diverse posturi in agentii ale Natiunilor Unite, intre care UNICEF, in Siria si in Yemen, dar si la Nairobi si in Georgia.

UNMEER a fost creata in urma cu doua luni pentru a coordona lupta impotriva epidemiei in cele trei tari cele mai afectate (Liberia, Sierra Leone si Guineea). Sediul acestei misiuni, care are filiale in cele trei tari, dar si in Mali, este la Accra.

Este vorba de prima misiune pe teren a ONU consacrata unei crize de sanatate publica.

Potrivit ultimului bilant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, epidemia de febra hemoragica Ebola a provocat moartea a 6.388 de persoane din 17.942 de cazuri inregistrate.

Sierra Leone a devenit acum cateva zile tara cea mai afectata de epidemie, cu 1.319 noi cazuri in trei saptamani, in contextul in care propagarea bolii a incetinit in Liberia.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61609201
Senatul SUA a adoptat legea care acorda statutul de aliat non-NATO Republicii Moldova, Ucrainei si Georgiei

Senatul american a aprobat proiectul "Legea pentru sustinerea libertatii Ucrainei 2014" prin care Ucraina, R. Moldova si Georgia obtin statutul de aliat al Statelor Unite fara sa fie membri NATO, potrivit site-ului Biroului pentru Buget al Congresului.

61609182
Un corespondent CNN a testat pe propria piele un aparat de simulat durerea unei nasteri. VIDEO

Un spital din China incearca sa convinga cat mai multi barbati sa testeze un aparat care simuleaza durerile pe care le traiesc femeile in momentul nasterii.

61589187
Petro Porosenko saluta o "reala" incetare a focului in Ucraina, dupa 24 de ore fara incidente

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a salutat vineri o "reala" incetare a focului in Ucraina, dupa 24 de ore fara incidente, pentru prima oara in sapte luni, recunoscand totodata fragilitatea situatiei, relateaza AFP, citata de Mediafax.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.