China trage cu rachete balistice în jurul Taiwanului. Oficialii de la Taipei: „Ne consolidăm pregătirea de război”

×
Publicitate

China a început exerciții militare fără precedent în jurul Taiwanului. Manevrele, care includ lansări de rachete balistice, au loc în șase puncte din jurul insulei, pe cele mai aglomerate rute comerciale și aeriene, la doar 20 de kilometri de coastă.

Ba mai mult, trei dintre zonele rezervate exercițiilor încalcă parțial apele teritoriale ale Taiwanului. Washingtonul consideră exercițiile agresive ale Chinei drept "iresponsabile" și avertizează că "ar putea scăpa, de sub control". De altfel, cu puțin timp în urmă, Japonia a anunțat că 5 dintre rachetele trase de chinezi au căzut în zona lor economică, un incident fără precedent. Tokyo a transmis deja un protest diplomatic.

Manevrele militare cu muniție de război - atât navale, cât și aeriene, implicând lansări de rachete - au început la prânz, după ora locală. În anumite porțiuni, exercițiile se desfășoară la mai puțin de 20 de kilometri de insula care se autoguvernează, dar pe care Beijingul o consideră o provincie separatistă.

Sun Li-fang, purtătorul de cuvânt al Ministerului Național de Apărare din Taiwan: Republica Populara China a tras mai multe rachete Dongfeng spre apele situate la nord-est și sud-vest de Taiwan. Ne-am activat sistemele de apărare, monitorizăm situația și ne consolidăm pregătirea de război.

Rachetele zboară pentru prima dată deasupra Taiwanului

Potrivit analiștilor militari, exercițiile sunt de o amploare "fără precedent", deoarece se trag focuri de artilerie cu rază lungă de acțiune, iar rachetele zboară pentru prima dată deasupra Taiwanului cu "muniție reală".

Wang Yi, consilier de stat și ministru de Externe: Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan este o farsă. Sub deghizarea sprijinului pentru democrație, Statele Unite încalcă suveranitatea Chinei. Cei care se joacă cu focul nu sfârșesc bine, iar cei care ofensează China trebuie pedepsiți.

Selina Wang, corespondent CNN: Răzbunarea Chinei abia începe. Este un demers extrem de provocator. Unele dintre zonele marcate încalcă apele teritoriale ale insulei.

Zhang Junshe, cercetător de la Institutul de Cercetare Navală din China: Manevrele implică toate capacitățile armatei chineze: forțele terestre, forțele navale, forțele aeriene, forțele de rachete și forța de suport strategic. Obiectivul este să demonstreze că Armata Republicii Populare este capabilă să controleze ieșirile insulei Taiwan.

Meng Xiangqing, profesor la Universitatea Națională de Apărare: Cele șase zone de exerciții strâng ca într-un laț insula, nodul fiind la sud-vest de Taiwan.

Taiwanul a ridicat de la sol avioane de luptă

Oficialii de la Taipei au atras atenția că exercițiile chinezilor încalcă toate convențiile ONU, invadează spațiul teritorial al Taiwanului și reprezintă o provocare directă la libera navigație aeriană și maritimă. Taiwanul a cerut navelor comerciale să își schimbe rutele și negociază cu Japonia și Filipine pentru a găsi traiectorii alternative.

La rândul său, Taiwanul a ridicat de la sol avioane de luptă pentru a le avertiza pe cele chineze și a tras rachete de semnalizare pentru îndepărtarea unor mici aeronave neidentificate, probabil drone, care au zburat în recunoaștere, în cursul nopții trecute.

"Dacă forțele taiwaneze intră în mod voluntar în contact cu noi și trag accidental un foc de armă, armata chineză va riposta viguros și va fi de datoria părții taiwaneze să suporte toate consecințele", a declarat o sursă militară anonimă din armata chineză.

Reporter: Acum, că Taiwanul este înconjurat efectiv de armata chineză, care efectuează aceste exerciții, crede președintele că această călătorie (a lui Nancy Pelosi) a meritat toată această escaladare?

Karine Jean-Pieree, secretar de presă la Casa Albă: Nu există niciun motiv pentru ca Beijingul să transforme această vizită, care este în concordanță cu politica americană de lungă durată, într-o criză. Am subliniat foarte clar că nu există nicio schimbare în politica noastră "o singură Chină", care este ghidată de Legea relațiilor cu Taiwanul, din 1979. Statele Unite nu vor căuta și nu vor o criză în această situație, dar suntem pregătiți să gestionăm orice acțiune alege să facă Beijingul.

Meng Xiangqing, profesor: De fiecare dată când e o criză majoră legată de Taiwan, armata SUA desfășoară capacități navale și aeriene, iar asta nu face decât să transmită un semnal greșit forțelor separatiste ale Taiwanului și, în anumită măsură, să le încurajeze.

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a condamnat manevrele militare "agresive" ale Chinei, iar miniştrii de externe din G7 au cerut Chinei să rezolve într-un mod paşnic tensiunile din jurul strâmtorii Taiwan.

Selina Wang, corespondent CNN: Ca să arate că nu acceptă sfidarea, ne așteptam la o demonstrație puternică de forță. Dar, trebuie să vedem cât de departe merge China cu aceste exerciții militare. Pentru că, da, președintele chinez Xi Jinping nu își poate permite să se arate slab în acest moment, dar nici nu vrea ca această situație să escaladeze într-un conflict real. De asemenea, trebuie să ne amintim că această reacție puternică a Beijingului este și pentru opinia publică din China. Autoritățile trebuie să arate că apără China împotriva unei umiliri naționale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rachete balistice chineze cad pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei, în timpul vizitei lui Nancy Pelosi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit joi în Japonia, ultima vizită în cadrul turneului său în Asia. În acest context, rachete balistice chineze au căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei.

Baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia, pentru deţinere şi trafic de droguri

Starul american al baschetului feminin Brittney Griner, încarcerată în Rusia, a fost condamnată joi la nouă ani de închispare pentru deţinere de droguri şi trafic de droguri, anunţă Trubunalul Khimki.

Un partid condus de o inteligenţă artificială vrea să se prezinte la alegerile parlamentare din Danemarca

Danemarca are de acum înainte printre formaţiunile sale politice şi un partid care este condus în întregime de un software de inteligenţă artificială (AI).

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.