Cele mai neobișnuite învestiri prezidențiale din Statele Unite. Un președinte american a fost prins cu lasoul

62512250
Shutterstock

Pe 20 ianuarie 2025 Donald Trump depune jurământul în calitate de cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și al doilea președinte american care îndeplinește două mandate neconsecutive.

 

Cea mai recentă învestire prezidențială din SUA, a președintelui Joe Biden (în 2021), care a fost afectată de pandemia globală COVID-19, a fost departe de a fi prima ceremonie atipică.

Multe alte ceremonii de învestire din istoria Statelor Unite ale Americii au fost marcate de evenimente cel puțin bizare.

Haos la învestirea președintelui Jackson

Pe 4 martie 1829, Andrew Jackson a devenit oficial cel de-al șaptelea președinte al Statelor Unite și a sărbătorit într-un mod grandios.

Conform obiceiului vremii, Casa Albă era deschisă publicului în ziua inaugurării. Totuși, un număr mult mai mare de oameni decât de obicei a participat, considerând că Jackson reprezenta omul de rând.

Potrivit Asociației Istorice a Casei Albe, panica a domnit din cauza numărului prea mare de persoane într-un spațiu mic, iar elitele sociale au fost nevoite să se amestece cu oamenii de rând, ceea ce a dus la situații neobișnuite - soția unui congresman din Georgia care a fost nevoită să iasă pe fereastră, conform newsnationnow.com.

Președintele Jackson a trebuit să fie scos din Casa Albă și dus la hotel pentru cină. Butoaie cu punch de whiskey ar fi fost plasate pe faleză pentru a atrage mulțimea înapoi afară.

Președinte prins cu lasoul

Interesul pentru Vestul Sălbatic în anii 1950 era atât de mare încât fostul președinte Dwight Eisenhower a fost prins cu lasoul în timpul ceremoniei sale de inaugurare din 1953.

Vicepreședintele Richard Nixon a fost surprins râzând, în timp ce Montie Montana, un maestru al trucurilor cu lasoul de la rodeo, a adăugat o notă de distracție în stil western evenimentului. Potrivit mai multor relatări, Montana a sugerat ca Eisenhower și Nixon să poarte pălării de cowboy, dar președintele Eisenhower a preferat momentul cu lasoul.

Învestire fără spectatori

Calvin Coolidge, cel de-al 30-lea președinte al Statelor Unite, a avut o audiență de o singură persoană când și-a început mandatul în 1923.

Coolidge, pe atunci vicepreședinte, a primit vestea că președintele Warren G. Harding a murit, ceea ce însemna că el devenea liderul SUA. Tatăl lui Coolidge era judecător și i-a administrat fiului său jurământul de investitură folosind Biblia familiei lor.

Discursul interminabil al lui Harrison

William Henry Harrison a fost investit ca al nouălea președinte în 1841, susținând cel mai lung discurs inaugural din istoria SUA.

Discursul lui Harrison a avut 8.445 de cuvinte și a fost rostit într-o zi rece în Washington, D.C., potrivit Comitetului Congresional Comun pentru Ceremoniile Inaugurale.

Doar 31 de zile mai târziu, Harrison a murit de pneumonie, despre care mulți cred că a fost cauzată de lunga ceremonie de inaugurare desfășurată în condiții meteorologice dure.

Îngheț în Ziua Învestirii

Ziua în care a avut loc ceremonia de inaugurare a lui Ulysses S. Grant din 1873 a fost atât de friguroasă încât se spune că mâncarea și șampania au înghețat. La fel s-ar fi întâmplat și cu păsările aduse la eveniment – canari meniți să bucure mulțimea cu cântecul lor. Deși mulți cred că păsările au înghețat de frig, un articol din Washington Post din 1977 sugera că acestea au murit asfixiate din cauza gazului care se scurgea din lămpile din apropiere.

Învestire întârziată

Zachary Taylor, cel de-al 12-lea președinte al SUA, a refuzat să depună jurământul pe 4 martie 1849, după ce acesta a avut loc într-o zi de duminică.

Taylor, despre care se crede că a fost episcopalian, a dorit să păstreze Sabatul ca zi sfântă și, ca atare, inaugurarea sa a avut loc pe 5 martie. Întârzierea învestirii lui Taylor a fost a doua de acest fel din cauza faptului că a căzut într-o duminică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Decizie uimitoare a lui Joe Biden. A grațiat ”preventiv” mai multe persoane, printre care și pe Anthony Fauci

În ultimele sale ore în calitate de președinte al SUA, Joe Biden a grațiat preventiv mai multe persoane, inclusiv pe șeful campaniei americane anti Covid, Anthony Fauci, precum și pe membrii anchetei privind revoltele de la Capitoliu din 6 ianuarie.  

Donald Trump și primele decrete prezidențiale din Ziua Învestirii: Ce promite să schimbe din prima zi la Casa Albă

După victoria de la alegerile prezidențiale, Donald Trump a anunțat o serie de măsuri executive pe care intenționează să le implementeze chiar din Ziua Învestirii, după ce depune jurământul de președinte al SUA.

Rheinmettal: Germania și Europa nu sunt capabile să facă față unui război cu Rusia. ”10 ani doar pentru stocurile de muniție”

Germania și armatele aliaților săi europeni nu sunt capabile să facă față unui război cu Rusia, a declarat un oficial al producătorului de armament Rheinmettal. Potrivit acestuia, ar fi nevoie de 10 ani doar pentru completarea stocurilor de muniție.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.