Cele 2 Corei anunţă un summit în septembrie, la Phenian

61962884
Getty

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au căzut de acord luni să organizeze un summit între liderii celor două ţări în septembrie la Phenian, scrie Washington Post.

Oficiali guvernamentali ai ambelor ţări au participat luni la discuţii în partea de nord a satului de graniţă, Panmunjom şi au anunţat ulterior summit-ul care va avea loc în septembrie, scrie News.ro.

Liderul delegaţiei nord-coreene, Ri Son Gwon, a declarat înainte de începerea discuţiilor că summit-ul plănuit va ajuta la obţinerea unor „răspunsuri concrete” la problemele cu care se înfruntă populaţiile celor două ţări.

„Într-un sens realist, aceasta este marea transformare în relaţiile inter-coreene. Faptul că ne întâlnim să discutăm într-o atmosferă atât de prietenoasă ca acum înseamnă că funcţionează comunicarea”, a adăugat el.

„Este altă poveste faţă de relaţiile SUA-Coreea de Nord, care par să se fi deteriorat. Cele două Corei sunt mai în acord iar procesul a mers mai bine”, a declarat John Delury, profesor asistent la Universitatea Yonsei din Seul.

Într-un comunicat comun de după discuţii, cele două părţi au afirmat că au „analizat progresul implementării Declaraţiei de la Panmunjom şi au discutat felul în care s-ar putea pune în practică acest lucru”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61979293
Zeci de localități din China, afectate de viituri. Oamenii, luați prin surprindere

Ploile au provocat dezastru în zeci de localităţi din provincia chineză Guangdong, aflată în centrul ţării.

61979287
Doi refugiaţi sirieni au murit în circumstanţe stranii într-o pădure din Croaţia

Tragedie într-o zonă muntoasă din Croaţia, unde doi migranţi sirieni dintr-un grup mai mare au murit, loviţi de pietre. 

61979289
Supermarketul unde nu există prețuri. Cum pot fi cumpărate produsele

Lupta împotriva risipei alimentare începe timid să aibă rezultate. După model european, şi în Australia s-a deschis un magazin cu produse donate, bune pentru consum, dar care, în mod normal, ar fi ajuns la gunoi.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.