Cel puțin cinci persoane au murit după ce un avion Boeing 767 al Amazon a ieşit de pe pistă pe aeroportul din Miami

×
Publicitate

Cel puţin cinci persoane au murit după ce un avion de marfă al companiei Amazon s-a prăbuşit ieşind de pe pistă după aterizarea pe aeroportul internaţional din Miami (sudul SUA), potrivit confirmărilor autorităţilor americane, relatează EFE.

Într-o conferinţă de presă, şeriful comitatului Miami-Dade, Rosie Cordero-Stutz, a informat că cinci persoane au decedat în accident, iar alte cinci au fost rănite şi transportate la spital, scrie Agerpres.

Trei dintre răniţi se află în stare critică, a subliniat punctat în conferinţa de presă Erica Benitez, şefa de personal a Departamentului de pompieri şi salvare din Miami-Dade.

Avionul s-a ciocnit pe şosea cu mai multe vehicule, iar peste 60 de unităţi ale Departamentului de pompieri şi salvare s-au deplasat la locul incidentului.

Benitez a subliniat că, la sosire, echipele de prim-ajutor s-au concentrat pe stingerea incendiului şi pe salvarea mai multor victime care rămăseseră blocate în vehiculele lovite de avion.

Aeronava implicată este un Boeing 767-300 operat de 21 Air, care a ieşit de pe pistă în jurul orei locale 14:00 (20:00 GMT) şi care venea de pe Aeroportul Internaţional Luis Munoz Marin din San Juan, statul Puerto Rico, potrivit informaţiilor oferite de autoritatea americană de reglementare a aviaţiei (FAA), care a deschis o anchetă privind evenimentul.

În imaginile difuzate pe reţelele sociale se poate vedea avionul oprit în mijlocul şoselei, cu o vâlvătaie mare de fum în spatele său.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) a trimis, de asemenea, o echipă de intervenţie pentru a investiga accidentul.

La rândul său, Kelly Nantel, purtătoare de cuvânt a Amazon, a indicat pe X că compania "colaborează strâns cu autorităţile locale pentru a înţelege exact ce s-a întâmplat".

"În acest moment, prioritatea noastră maximă este siguranţa, bunăstarea şi îngrijirea tuturor persoanelor implicate", a dat ea asigurări.

În acelaşi timp, Boeing a transmis într-un scurt comunicat trimis agenţiei EFE "cele mai sincere condoleanţe familiilor şi celor dragi ai celor care şi-au pierdut viaţa" în accident.

"Gândurile noastre sunt alături de cei răniţi şi de toţi cei afectaţi de această tragedie. Boeing colaborează cu ancheta condusă de NTSB", a adăugat compania.

Potrivit detaliilor oferite de companie, modelul 767-300 a fost livrat iniţial ca avion de pasageri în 1994 şi, ulterior, a fost transformat în avion de marfă "de către o terţă parte".

După accident, toate pistele şi căile de rulare ale aeroportului rămân închise şi au fost suspendate toate decolările şi aterizările programate pentru astăzi, conform anunţului făcut de aeroport pe X.

Accidentul de aminteşte de un altul similar care a avut loc în 1997 pe acelaşi aeroport, unde un avion de marfă cu destinaţia Republica Dominicană a ieşit de asemenea de pe pistă şi a explodat după ce a derapat pe o autostradă şi într-o parcare, provocând moartea a cinci persoane. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
Csat iunie 2026 presidency
Ce s-a discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Întărirea Armatei și exploatarea Neptun Deep, vitale

Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit luni în ședință, la Palatul Cotroceni. Liderii au discutat despre prezența militară americană la noi în țară și despre înzestrarea armatei. 

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
Vremea azi, 7 septembrie 2026. Temperaturile cresc în România, cu maxime de până la 30 de grade

Ziua de luni aduce vreme frumoasă în toată țara, cer senin în sud și în sud-est și câțiva nori în celelalte zone. Nu vorbim deloc despre ploi, iar temperaturile ajung la valori normale pentru acest moment al anului.

Bataie trafic cutit 7
Imagini virale din Galați: un bărbat fuge desculț, urmărit de un altul cu un cuțit lung. Polițiștii au deschis o anchetă

Incident grav în trafic, într-o comună din județul Galați. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.