„În cadrul discuţiei, am susţinut reflectarea în Concluziile Consiliului European a incidentului grav provocat de drona rusească de la Galaţi şi consolidarea mesajului de condamnare a acţiunilor Rusiei, care continuă să escaladeze conflictul prin încălcarea repetată şi inacceptabilă a spaţiului aerian al statelor membre ale Uniunii Europene. Aceste tactici sunt de netolerat şi este imperativ să fie ferm condamnate”, a scris şeful statului pe Facebook.

El a susţinut că România va urmări în continuare ca proiectele din iniţiativa Eastern Flank Watch să devină operaţionale în complementaritate cu iniţiativele NATO pentru a asigura apărarea şi securitatea europeană.

Totodată, Nicuşor Dan spune că a vorbit cu şeful Consiliului European şi despre viitorul cadru financiar multianual al UE.

„În contextul în care vom avea o primă discuţie asupra propunerilor de alocări efective, am subliniat că este important ca acestea să fie cât mai echilibrate şi să includă soluţii relevante pentru nevoile României. Pentru noi, obiectivul este de a valorifica ceea ce s-a stabilit în cadrul Grupului de 'Prieteni ai Coeziunii', pe baza Declaraţiei Comune agreate de statele membre ale grupului pe 26 mai, sub coordonarea României”, a adăugat preşedintele.

Citește și
După Iran, SUA ar pregăti o intervenție militară într-un alt stat, aproape de casă

Drona rusească s-a prăbuşit pe 29 mai, în jurul orei 2:00, pe un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, o femeie şi copilul acesteia fiind răniţi. Impactul a fost urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu