Ce se întâmplă cu posibila inculpare penală a lui Trump. Ce a decis justiția newyorkeză

62301752
AFP

Justiţia de la New York a amânat, posibil până săptămâna viitoare, o eventuală inculpare penală a fostului preşedinte al SUA, Donald Trump.

Miliardarul republican, în vârstă de 76 de ani, care visează ”să recâştige” Casa Albă în noiembrie 2024, urmează să dea socoteală în faţa justiţiei din New York cu privire la plata sumei de 130.000 de dolari, chiar înainte să fie ales preşedinte în noiembrie 2016, actriţei porno Stormy Daniels, cu care ar fi avut o legătură, scrie news.ro.

Ipoteza unui mare juriu

După ani de anchetă a Parchetului din Manhattan, procurorul Alvin Bragg, un ales democrat, părea pregătit săptămâna trecută să anunţe o inculpare penală - istorică - a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump (2017-2021).

Miliardarul declanşa sâmbătă, de la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida, o furtună de presă şi politică, scriind cu majuscule pe reţeaua sa de socializare Truth Social că va fi inculpat şi ”arestat” marţi, la 21 martie.

Însă procurorul Bragg a rămas mut şi nu s-a întâmplat nimic din ceea ce a anunţa fostul şef de stat.

Miercuri, presa americană, care a asediat sediul Palatului de Justiţie din Manhattan, specula despre ipoteza ca un mare juriu - un panel de cetăţeni cu puteri largi de anchetă care cooperează cu procurorul Bragg - să adopte prin vot o inculpare.

Însă, potrivit The New York Times (NYT) şi publicaţiei online Insider, care citează două surse judiciare, reuniunea marelui juriu de miercuri a fost anulată.

Insider avansează că acest panel nu se va exprima prin vot până la sfârşitul săptămânii, chiar dacă ar urma să se reunească joi.

Marele juriu se întruneşte în zilele de luni, miercuri şi joi.

Pregătiri la New York

Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a refuzat ”să confirme sau să comenteze probleme legate de marele juriu”.

Chiar dacă ar fi inculpat, Donald trump nu ar fi ”arestat” imediat.

Este necesar să treacă mai multe zile pentru ca să compară în Manhattan.

În acest caz, după ce se va ”preda” de bunăvoie justiţiei, i se vor prezenta acuzaţiile şi va fi plasat - eventual, în mod simbolic - câteva minute în stare de arest.

Fostul preşedinte, care a bulversat echilibrul puterilor Statelor Unite începând din 2016, ar fi apoi fotografiat, i s-ar lua amprentele şi ar putea fi încătuşat pentru scurt timp.

Până atunci, New Yorkul se pregăteşte - liniştit.

Manipulanţi ai Poliţiei din New York (NYPD) au instalat marţi bariere metalice în faţa Palatului Justiţiei şi Trump Tower, în manhattan.

Iar pentru a preveni riscul oricăreii confruntări în acest oraş cu o istorie violentă, NYPD a avertizat că ”prezenţa poliţiei în ţinută va creşte în cinci arondismente ale megalopolisului”, în pofida faptului că ”în prezent nu există nicio ameninţare credibilă la New York”.

Vânătoarea de vrăjitoare

Donald Trump, vizat în mai multe dosare judiciare, dă asigurări că n-a comis ”niciun delict” şi că este victima unei ”vînători de vrăjtoare” a democraţilor.

Scandalul actriţei porno Stormy Daniels este complex din punct de vedere juridic.

Justiţia newyorkeză vrea să stabilească dacă Donald Trump se face vinovat de declaraţii false - o infracţiune - sau de încălcarea legilor finanţării campaniilor electorale - un delict penal - prin plata de bani acestei femei, pe adevăratul său nume Stephanie Clifford, chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, în care republicanul a obţinut o victorie.

Cu ce scop i-a dat bani? Pentru ca ea să nu vorbească despre o presupusă relaţie extraconjugală cu zece ani în urmă, potrivit acuzării.

Ancheta s-a accelerat săptămâna trecută.

Michael Cohen, fostul avocat, iar în prezent, inamicul lui Donald Trump, i-a plătit banii lui Stormy Daniels şi a depus mărturie în faţa unui mare juriu.

Actriţa porno a cooperat şi ea cu procurorii şi cu acelaşi panel.

Donald Trump a fost invitat să se exprime în faţa acestui mare juriu, potrivit NYT şi The Washington Post (WP).

El şi-a îndemnat sâmbătă susţinătorii ”să manifesteze” şi le-a dat întâlnire în următoarele alegeri prezidenţiale, la 5 noiembrie 2024, pentru ca să ”recâştige” Casa Albă.

El a mobilizat până în prezent câteva zeci de manifestanţi în faţa Palatului Justiţiei şi Trump Tower, la New York, şi la Palm Beach în Florida.

Principala temere a autorităţilor este o repetare a violenţelor de la luarea cu asalt a Captoliului, la Washington, la 6 ianuarie 2021, când Donald Trump, învins la urne în noiembrie 2020, şi-a îndemnat susţinătorii să conteste rezultatul alegerilor.

El susţine, în continuare - fără fundament - că victoria i-a fost ”furată” de către preşedintele democrat Joe Biden.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62250232
Medvedev, după ce Germania a anunțat că îl arestează pe Putin dacă întră în țară: ”Este o declarație de război”

Arestarea președintelui Federației Ruse în străinătate prin decizia Curții Penale Internaționale (CPI) va fi o declarație de război, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, informează TASS.

62180094
China susține că a alungat un distrugător american care a pătruns ilegal în Marea Chinei de Sud. Reacția SUA

Armata chineză a afirmat joi că a alungat un distrugător american care pătrunsese ilegal într-un arhipelag pe care aceasta îl controlează în Marea Chinei de Sud, o relatare a faptelor considerată mincinoasă de către Statele Unite.

”Am fost înghițit de un mare rechin alb. Nu voi uita niciodată cum a fost”. Povestea îngrozitoare a bărbatului mâncat de viu

Un scafandru a dezvăluit momentul terifiant în care a fost înghițit de un mare rechin alb în timp ce încerca să-l mănânce de viu, scrie The Sun.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.