Ce s-a întâmplat ultima dată când s-au întâlnit față în față Putin și Zelenski

62544044
Getty

Vladimir Putin a absentat joi de la Istanbul, unde era așteptat pentru discuții de pace cu Volodimir Zelenski, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, liderul de la Kremlin lansase surprinzător propunerea unor negocieri directe ruso-ucrainene.

Putin s-a întâlnit ultima dată cu omologul său ucrainean Zelenski la 9 decembrie 2019, la un summit la Paris, cu scopul de a avansa eforturile de restabilire a păcii în estul Ucrainei. Se întâmpla cu mai mult de doi ani înainte de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, relatează Reuters.

Zelenski, care preluase funcţia prezidenţială în mai 2019, şi Putin au purtat discuţii cu preşedintele Franţei, Emmanual Macron, şi cu cancelarul german de atunci, Angela Merkel, într-un efort reînnoit de a pune capăt unui conflict care, la acel moment, ucisese peste 13.000 de persoane din 2014.

Putin și Zelenski: o relație tensionată încă dinaintea invaziei din 2022

În 2014, forţele loiale preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici au ucis zeci de demonstranţi la Kiev, iar acesta a fugit în cele din urmă în Rusia, în mijlocul unei revolte populare.

Moscova a răspuns prin trimiterea de trupe sub acoperire pentru a cuceri peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o rapid. De asemenea, în regiunea Donbas din estul Ucrainei, agenţi ruşi şi rebeli ucraineni pro-ruşi au lansat o revoltă armată şi au declarat două „republici populare” independente.

La 9 decembrie 2019, după o serie de întâlniri bilaterale la Palatul Elysee, Putin şi Zelenski au intrat în sală pentru întâlnirea celor patru lideri. Putin şi Zelenski au avut un contact vizual redus şi nu şi-au strâns mâinile în faţa camerelor de luat vederi.

Ulterior, după ce a început agresiunea la scară largă a Rusiei în Ucraina, iar Moscova a proclamat că sunt ale ei patru regiuni ucrainene din sud-est, deşi nu le controla în totalitate, Volodimir Zelenski a emis un ordin prin care se interziceau negocierile cu Moscova cât timp la conducerea Kremlinului se află Vladimir Putin.

La rândul său, Kremlinul îl consideră pe Zelenski preşedinte nelegitim, întrucât mandatul lui a expirat în mai 2024, însă, dat fiind că în Ucraina este în vigoare legea marţială, nu au putut fi organizate noi alegeri.

Joi, Putin a respins provocarea de a se întâlni faţă în faţă cu Zelenski în Turcia, trimiţând în schimb o delegaţie de rang secund la discuţiile de pace planificate, în timp ce preşedintele Ucrainei a anunţat că ministrul său al apărării, Rustem Umerov, va conduce echipa Kievului.

Acestea vor fi primele discuţii directe între părţi din martie 2022, dar speranţele într-un progres major au fost diminuate şi mai mult de preşedintele american Donald Trump, care a declarat că nu va exista nicio schimbare a situaţiei fără o întâlnire directă între el şi Putin. Atât Trump, cât şi Putin susţin de luni de zile că sunt de acord să se întâlnească, dar nu a fost stabilită nicio dată.

Zelenski a declarat, la rândul său, că decizia lui Putin de a nu participa, dar de a trimite ceea ce el a numit o delegaţie „decorativă” arată că liderul rus nu este serios în ceea ce priveşte încheierea războiului, în timp ce Rusia a acuzat Ucraina că încearcă „să facă un spectacol” în jurul discuţiilor.

Nu este încă clar când vor începe efectiv discuţiile

„Nu putem alerga în jurul lumii în căutarea lui Putin”, a declarat Zelenski după o întâlnire în Antalya cu preşedintele turc Tayyip Erdogan.

„Simt lipsă de respect din partea Rusiei. Fără timp de întâlnire, fără agendă, fără delegaţie la nivel înalt - aceasta este lipsă de respect personal. Faţă de Erdogan, faţă de Trump”, a declarat Zelenski reporterilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Chris Brown a fost arestat în Marea Britanie. Este acuzat de agresiune şi vătămare corporală gravă

Solistul R&B american Chris Brown, fostul prieten al Rihannei, a fost arestat la Manchester, în Anglia, sub suspiciunea că ar fi agresat un producător muzical într-un club de noapte din Londra în 2023, a anunţat presa britanică citată de AFP.

Putin a „fugit” de negocierile de pace cu Ucraina, după ce a propus o întâlnire directă. Reacția lui Zelenski

Sigur pe el, Trump le-a spus jurnaliștilor că „nu se va întâmpla nimic în privința unui armistițiu în Ucraina până când el și Putin nu se vor întâlni”.

Mesaj neașteptat al omului trimis de Putin să negocieze pacea cu Ucraina. „Suntem gata”

Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse la negocierile de pace de la Istanbul, s-a declarat deschis compromisurilor, în timp ce Zelenski a transmis că echipa ucraineană are mandat să discute un armistiţiu, potrivit Le Figaro.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.