Ce s-a întâmplat cu ”Păpușa de fier” a lui Putin. Anunțul neașteptat despre propagandista Olga Skabeeva

olga skabeeva
evocation.info

Celebra propagandistă Olga Skabeeva, supranumită ”Păpușa de fier” a lui Putin, a fost inclusă de Casa Albă pe lista rușilor sancționați pentru că susțin războiul dus de Kremlin în Ucraina.  

Administraţia Biden a anunţat sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, precum şi un sprijin suplimentar pentru Ucraina marcând astfel împlinirea unui an de la invazie, relatează CNN şi Reuters, potrivit News.ro.

Sprijinul pentru Ucraina este în valoare de 9,9 miliarde de dolari sub formă de finanţare nerambursabilă "pentru a ajuta Ucraina să vină în întâmplinarea nevoilor critice ale cetăţenilor săi, inclusiv în domeniul sănătăţii, educaţiei şi serviciilor de urgenţă".

Casa Albă a anunţat, de asemenea, sancţiuni pentru "peste 200 de persoane şi entităţi, inclusiv actori ruşi şi din ţări terţe din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, care sprijină efortul de război al Rusiei".

Acţiunile de amploare anunţate vineri sunt menite să umple lacunele din sancţiunile existente impuse de-a lungul acestui an de război şi vizează să afecteze "sectoare-cheie generatoare de venituri, pentru a degrada şi mai mult economia Rusiei şi a diminua capacitatea acesteia de a purta războiul împotriva Ucrainei", potrivit Casei Albe.

Citește și
transnistria
Rusia acuză Ucraina că se pregătește să invadeze Transnistria cu luptătorii ”Azov”. Replica autorităţilor de la Chişinău

 

Sancțiuni pentru 60 de înalți oficiali ruși, printre care și propagandista Olga Skabeeva

Departamentul de Stat al SUA a marcat vineri împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina prin sancţionarea a peste 60 de înalţi oficiali ruşi, inclusiv lideri şi miniştri din cabinete regionale, precum şi trei firme care gestionează programul de arme nucleare al ţării.

Departamentul de Stat a precizat că impune, de asemenea, sancţiuni pentru zeci de alţi oficiali şi entităţi ruseşti şi pentru ruşii implicaţi în furtul de cereale din Ucraina.

De asemenea, a impus restricţii de viză pentru peste 1.200 de membri ai armatei ruse, în cadrul unor sancţiuni de amploare care au făcut parte dintr-o acţiune mai amplă a SUA pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina.

Sancţiunile vizează şi consilieri de rang înalt ai lui Vladmir Putin, printre care Olga Skabeeva, o propagandistă celebră a televiziunii de stat, soţia unui deputat rus deja sancţionat, şi Oleg Romanenko, oficialul numit pentru a supraveghea centrala nucleară ucraineană Zaporojie, confiscată de ruşi de la ucraineni în urma invaziei.

”Ne menținem angajamentul de a sprijini poporul ucrainean”

Confiscarea celei mai mari centrale nucleare din Europa "nu a făcut decât să sublinieze preocupările globale legate de securitatea energiei nucleare şi să submineze eforturile Kremlinului de a se prezenta ca un furnizor responsabil de produse energetice nucleare", punctează secretarul de stat Antony Blinken.

"Ne menţinem angajamentul de a sprijini poporul ucrainean şi ne dublăm eforturile pentru a-i trage la răspundere pe cei care contribuie la războiul Kremlinului", a declarat Blinken.

Toţi cei sancţionaţi au fost vizaţi în baza unui ordin executiv care autorizează "sancţiuni cu privire la anumite activităţi externe dăunătoare" ale guvernului rus, a precizat Departamentul de Stat.

Conform legii, orice proprietate americană deţinută de cei vizaţi de sancţiuni sau controlată în numele lor de către un cetăţean american este blocată. Astfel, Departamentul de Stat furnizează şi o listă cu asemenea proprietăţi, printre care figurează mai multe iahturi.

Persoane și companii din Elveția și Rusia, sancționate pentru sprijinirea războiului rus

La rândul său, Departamentul Trezoreriei SUA a impus vineri noi sancţiuni împotriva băncilor ruseşti şi a vizat sectorul său minier şi al metalelor, vizând în acelaşi timp peste 30 de persoane şi companii din Elveţia, Germania şi alte ţări pentru că au ajutat Moscova să evite sancţiunile anterioare pentru a-şi finanţa războiul împotriva Ucrainei.

Noile măsuri afectează 22 de persoane şi 83 de entităţi ruseşti, care se adaugă celor peste 2.500 de sancţiuni impuse în ultimul an. Măsurile au fost luate în coordonare cu Grupul celor Şapte, organizaţie celor mai mari economii democratice ale lumii, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA.

Acţiunea îngheaţă orice active americane ale celor vizaţi şi, în general, interzice americanilor să trateze cu aceştia

În cadrul unei extinderi semnificative a sancţiunilor legate de Rusia, Trezoreria a anunţat o nouă hotărâre a Biroului de Control al Activelor Străine (OFAC) care permite aplicarea de sancţiuni împotriva oricărei persoane sau entităţi care operează în sectorul metalurgic şi minier din Rusia. Este vorba de patru companii din sectorul minier şi al metalelor, inclusiv TPZ-Rondol, o unitate a celui mai mare producător de muniţii din Rusia.

În domeniul bancar sunt vizate Credit Bank of Moscow Joint Public Stock Company, cea mai mare bancă publică nedeţinută de stat din Rusia, pe care Uniunea Europeană a blocat-o complet încă din decembrie.

”Una dintre cele mai importante acțiuni sancționare de până acum”

Walter Moretti, un om de afaceri elveţiano-italian şi o reţea de companii implicate în achiziţionarea în secret de tehnologie occidentală sensibilă pentru serviciile de informaţii ruseşti şi pentru armată, figurează de asemenea pe lista de sancţiuni, a precizat Trezoreria. Un german, un italian, un elveţiano-italian şi patru elveţieni care lucrau cu Moretti au fost, de asemenea, sancţionaţi, a precizat acesta.

De asemenea, Trezoreria i-a sancţionat pe fondatorii firmei ruseşti de gestionare a averilor Confideri Pte Ltd, cetăţenii ruso-israelieni Olga Borisovna Raykes şi Marat Maratovich Savelov, care deţin şi o firmă în Viena.

De asemenea, au fost sancţionate mai multe firme ruseşti implicate în furnizarea de tehnologie şi materiale pentru agenţiile de informaţii ruseşti şi pentru armată, inclusiv UMATEX Joint-Stock Company, care produce fibre de carbon utilizate în avioane şi rachete.

Printre firmele vizate se numără, de asemenea, unele despre care Trezoreria a spus că au furnizat serviciilor de informaţii ruseşti sprijin pentru "operaţiuni de influenţă malignă" şi baze de date care conţin informaţii personale ale cetăţenilor occidentali.

Departamentul Trezoreriei SUA a declarat vineri că a întreprins "una dintre cele mai importante acţiuni de sancţionare de până acum" luând măsuri împotriva celor care ajută războiul Moscovei împotriva Ucrainei şi vizând sectorul metalurgic şi minier al Rusiei, instituţiile sale financiare, lanţul său de aprovizionare militară, precum şi persoanele şi companiile din întreaga lume care ajută Moscova să evite sancţiunile existente.

În plus faţă de sancţiuni, Departamentul Comerţului al SUA "va lua vineri mai multe măsuri de control al exporturilor, incluzând aproape 90 de companii ruseşti şi din ţări terţe, inclusiv din China, printre altele, pe lista entităţilor, pentru că s-au angajat în activităţi de evitare a sancţiunilor şi activităţi de sprijinire a sectorului de apărare al Rusiei", arată administraţia americană.

Sancţiunile de vineri ale Trezoreriei vizează în mod specific persoanele şi companiile cu sediul în afara Rusiei care au legătură cu evitarea sancţiunilor, "inclusiv cele legate de traficul de arme şi de finanţarea ilicită", se arată în comunicatul de presă al Trezoreriei.

 

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Amenințări în direct cu un atac cu rachetă nucleară în supervulcanul Yellowstone, la televiziunea Kremlinului
Amenințări în direct cu un atac cu rachetă nucleară în supervulcanul Yellowstone, la televiziunea Kremlinului

Propaganda Kremlinului marchează un an de război cu un nou scenariu desprins din filme de duzină – lansarea unui rachete nucleare Sarmat în supervulcanul din Parcul Național Yellowstone.

Rusia acuză Ucraina că se pregătește să invadeze Transnistria cu luptătorii ”Azov”. Replica autorităţilor de la Chişinău
Rusia acuză Ucraina că se pregătește să invadeze Transnistria cu luptătorii ”Azov”. Replica autorităţilor de la Chişinău

Regimul de la Kiev plănuiește să efectueze o provocare împotriva Transnistriei în viitorul apropiat, aceasta urmând să fie efectuată de unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei „Azov”, informează publicația de propagandă rusă, TASS.

Propaganda rusă: România, printre cele patru state care „ar putea dispărea” de dragul intereselor SUA
Propaganda rusă: România, printre cele patru state care „ar putea dispărea” de dragul intereselor SUA

Publicația rusă Pravda a publicat un articol în care scrie că România se află pe o listă de patru state - alături de Polonia, Lituania și Finlanda - care „ar putea dispărea” în conflictul prin interpuși dintre Rusia și Occident.

Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO
Putin a sunat o fetiță de 8 ani dintr-o regiune ucraineană anexată și i-a cerut să îi trimită castraveți. VIDEO

Presa de propagandă de la Moscova a publicat o filmare cu Vladimir Putin în care acesta sună o fetiță de 8 ani din Zaporojie, regiune anexată ilegal de Rusia, și i-a cerut să îi trimită castraveți de pe plantația familiei.

Rușii ucid civili în Ucraina, iar propaganda lor îl prezintă pe Putin în chip de Moș Crăciun.
Rușii ucid civili în Ucraina, iar propaganda lor îl prezintă pe Putin în chip de Moș Crăciun. "Acționăm în direcția corectă"

Exploziile produse în noaptea de duminică spre luni pe aerodromul militar rusesc din Saratov sunt "consecințele agresiunii rusești împotriva Ucrainei".

Recomandări
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate

Au apărut tensiuni între partidele pro-europene după o nouă rundă de negocieri pentru viitorul guvern. După o ședință comună, cei din USR au spus că datele despre bugetul de anul următor prezentate de ministrul de Finanțe au fost neclare.  

Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”
Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”

Senatul american a condamnat în mod oficial atacul declanșat de Rusia asupra alegerilor din România, parte a războiului dus de Kremlin împotriva lumii civilizate.

 

Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.