Ce riscă un fost angajat al fiscului american după ce a divulgat declaraţiile de avere ale lui Donald Trump

62391217
AFP

Un fost angajat al administraţiei fiscale americane a pledat vinovat de faptul că a divulgat în presă declaraţii fiscale ale unui oficial de rang foarte înalt, în 2020, anunţă Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Departamentul nu citează, în acest comunicat, publicat joi, nici numele fostului preşedinte republican Donald Trump şi nici publicaţiile vizate.

Însă faptele şi datele corespund publicării - în septembrie 2020 - de către ziarul The New York Times (NYT) a unor declaraţii de impozit ale preşedintelui de la acea vreme.

Donald Trump a pus capăt unei lungi tradiţii a Casei Albe şi a refuzat întotdeauna să-şi publice declaraţiile de venit.

Charles Littlejohn, în vârstă de 38 de ani, a pledat vinovat de divulgarea neautorizată a declaraţiilor de venit, iar pedeapsa care-l aşteaptă - maximum cinci ani de închisoare - urmează să fie stabilită la 29 ianuarie 2024, precizează departamentul.

”Pe când lucra pentru administraţia fiscală, el a furat informaţii despre declaraţii de venit legate de un oficial de rang înalt (oficial public A)”, se arată în comunicat.

În mai multe rânduri, începând din august 2019, el a transferat aceste informaţii ”instituţiei media 1”, care a publicat ”în septembrie 2020 o serie de articole despre declaraţiile de venit ale oficialului public A”, precizează departametul.

750 de dolari impozit federal în 2016 şi 2017

Ancheta jurnalistică a NYT din sepremberie 2020 arăta că Donald Trump a plătit impozit federal doar 750 de dolari în 2016 şi 2017, şi niciun impozit în zece dintre cei 15 ani precedenţi, din cauza declarării unor pierderi importante ale societăţilor sale.

Ulterior, în iulie şi august 2020, Charles Littlejohn a furat declaraţiile de venit ale câtorva mii dintre cei mai bogaţi oameni din America şi le-a livrat ”instituţiei media 2, care a publicat peste 50 de articole folosind datele furate”, se arată în comunicat.

Este vorba despre publicaţia de investigaţii ProPublica, care a difuzat în 2021 o serie de documente despre evaziunea fiscală practicată de către miliardari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62393967
Hezbollah afirmă că este „pregătit” să intervină împotriva Israelului la momentul potrivit

Hezbollah este „pe deplin pregătit" să intervină împotriva Israelului la momentul potrivit.

 

62393966
Vladimir Putin: „O ţară ca Moldova practic îşi pierde identitatea. Elitele acestei țări se numesc români”

Liderul rus Vladimir Putin a declarat vineri la summitul statelor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care are loc la Bişkek, în Kîrgîzstan, că Republica Moldova „îşi pierde identitatea”, din cauza politicii promovate de actuala conducere.  

62393953
„O să murim”. Masacru într-un kibuț din Israel. O tânără a fost salvată de tatăl ei cu care nu mai vorbise de 6 ani | FOTO

O tânără în vârstă de 22 de ani, care a fost împușcată de militanții Hamas, a fost salvată de la moarte chiar de tatăl ei cu care nu mai vorbise de șase ani, scrie BBC.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.