Ce condiții trebuie să îndeplinească românii pentru a lucra în Marea Britanie de la 1 ianuarie

×
Publicitate

Încheierea la 31 decembrie 2020 a perioadei de tranziţie, după retragerea oficială a Regatului Unit din UE, are consecinţe şi asupra pieţei muncii britanice.

Implicit, acest lucru va avea un impact asupra potenţialilor lucrători din blocul comunitar care intenţionează să muncească pe teritoriul britanic, printre care și români.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească românii pentru a lucra în Marea Britanie

 

Autorităţile de la Londra au elaborat un nou sistem în baza căruia orice persoană care se deplasează în Regatul Unit pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte o serie de condiţii pentru care i se vor atribui puncte. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot prezenta cereri pentru a lucra ca muncitori calificaţi.

Pentru a fi eligibili pentru această viză, solicitanţii trebuie să demonstreze că au o ofertă de muncă - susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne - la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie, că au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 lire sterline sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare) şi că stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun European de referinţă pentru limbi străine).

Dacă solicitantul câştigă între 20.480 lire sterline (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 lire sterline, este posibil să formuleze totuşi cerere de viză pentru muncitori calificaţi ''dând la schimb'' puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. De exemplu, poate da la schimb puncte dacă are un loc de muncă într-un domeniu cu penurie de forţă de muncă, are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă şi este nou-venit pe piaţa muncii din Regatul Unit (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 lire sterline).

Guvernul de la Londra apreciază contribuţia vitală adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii proveniţi din străinătate la Sistemul naţional de sănătate (NHS) şi sectorul de sănătate şi îngrijire. Această ofertă de viză garantează că persoanele care lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire ori a unui angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să vină în Regatul Unit.

Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să facă dovada că au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta, au obţinut salariul minim corespunzător calificării şi stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în cadrul comun european de referinţă pentru limbi străine). Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata suprataxei de sănătate pentru imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai mici.

Un alt tip de viză, intitulat Talent Global, permite sosirea în Regatul Unit a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim. Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia stăpânirii limbii engleze atât timp cât nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt obligaţi să îndeplinească condiţia mijloacelor financiare de întreţinere. Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru solicitanţii din următoarele categorii: ştiinţă şi medicină, ştiinţe umaniste, inginerie, cercetare ştiinţifică, tehnologie informatică şi arte şi cultură.

Solicitanţii de viză trebuie să fie persoane cu recunoaştere internaţională, atât la cel mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor, sau să se fi dovedit foarte promiţători şi să aibă şanse mari să devină lideri în domeniul lor. În plus, ei trebuie să fie agreaţi de un organism competent din domeniul Talent Global. Există şase asemenea organisme autorizate de Ministerul de Interne britanic. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de susţinere. Lista integrală a organismelor abilitate este publicată pe site-ul guvernului britanic (www.gov.uk). A treia condiţie este ca solicitanţii să depună cererea de viză în termen de 3 luni de la primirea scrisorii de susţinere.

Pentru savanţi şi cercetători de top care doresc să vină în Regatul Unit, guvernul britanic a introdus o opţiune de procedură rapidă, aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare cercetare şi inovare ştiinţifică în Regatul Unit). Această opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).

Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă de prestigiu, să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi profesor universitar sau conferenţiar universitar, în cadrul unei instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare ştiinţifică eligibile şi să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cooperarea NATO-UE a atins un nivel fără precedent. Anunțul lui Jens Stoltenberg

Cooperarea dintre NATO şi UE a ajuns la un nivel fără precedent, mai ales în ceea ce priveşte mobilitatea militară, apărarea contra ameninţărilor cibernetice şi combaterea dezinformării, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Decizia privind autorizarea vaccinului Pfizer-BioNTech în UE va fi luată pe 21 decembrie

Decizia privind autorizarea vaccinului Pfizer-BioNTech în UE va fi luată pe 21 decembrie.

Un medic român din Marea Britanie s-a vaccinat anti-Covid. Ce a transmis după două zile

Un medic român din Marea Britanie a fost printre primele persoane din lume care s-au vaccinat împotriva Covid-19 cu serul produs de alianța Pfizer-BioNTech.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.