Ce castiga si ce pierd romanii dupa alegerile din Franta. Comparatie de programe prezidentiale

60567337

In functie de cine castiga alegerile din Franta, Romania va fi influentata in bine sau in rau de programele pe care viitorul presedinte al Hexagonului le va pune in practica. Iata care sunt acestea.

François Hollande si Nicolas Sarkozy vor ajunge, se pare, in turul al doilea al scrutinului prezidential, programat pentru 6 mai.

Iata care sunt programele acestor candidati si cum ar putea ele influenta atat Romania ca stat, dar si pe romanii care traiesc in Franta - mai ales in cazul imigrantilor si a celor care muncesc in aceasta tara.

François Hollande (socialist)

In privinta masurilor economice, acesta propune reducerea deficitului public in vederea atingerii unui echilibru la sfarsitul lui 2017, scaderea costurilor muncii printr-un nou transfer catre impozite, o reforma fiscala cu o transa de 75% pentru veniturile ce depasesc un milion de euro anual, cresterea impozitului pe avere pentru cei bogati, taxarea patrimoniului "exilatilor fiscal", eliminarea unor "gauri fiscale" in valoare de 29 de miliarde de euro.

Francois Hollande

Cat priveste masurile sociale, programul candidatului socialist contine crearea a 60.000 de posturi in educatie intr-un termen de cinci ani (s-ar putea ca dascalii romani buni cunoscatori de limba franceza sa gaseasca prin asta locuri de munca mai bine remunerate in Hexagon, dupa modelul medicilor de la noi care au migrat acolo ani la rand). Un alt punct ar fi acordarea dreptului la casatorie si adoptare cuplurilor de acelasi sex (homosexualilor), o revenire partiala la pensionarea la varsta de 60 de ani, diminuarea numarului de imigranti admisi (masura care i-ar afecta si pe romani, insa Hollande nu a prevazut si un obiectiv cuantificat), asistenta medicala in vederea unui sfarsit de viata demn, reducerea ponderii domeniului nuclear de la 75% la 50% pana in 2025.

Cadrul institutional: drept de vot pentru strainii comunitari in alegerile locale (o masura benefica pentru rezidentii romani care locuiesc in orasele franceze), introducerea reprezentarii proportionale in alegerile legislative, reducerea cu 30% a remuneratiei presedintelui si ministrilor.

In materie de politica externa, Hollande vrea renegocierea tratatului bugetar european in vederea adaugarii unor masuri care sa favorizeze cresterea economica, retragerea trupelor franceze din Afganistan pana la sfarsitul lui 2012 (probabil ca se va crea o presiune suplimentara si pentru Romania, fiind nevoie de retragerea trupelor noastre din aceasta tara sau de suplimentarea efectivelor, in functie de deciziile americane).

Nicolas Sarkozy (dreapta)

Economia sub Sarkozy va cunoaste o echilibrare a conturilor publice inca din 2016, cresterea TVA de la 19,6 la 21,2% (masura de austeritate) in vederea finantarii unor scaderi a cheltuielilor patronatelor destinate stimularii competitivitatii industriei, impozitarea "exilatilor fiscal", interzicerea primelor de concediere in contractele de management ("parachutes dorés"), continuarea aplicarii unei masuri ce prevede ca postul unuia din doi functionari care se pensioneaza sa fie desfiintat.

Nicolas Sarkozy

Din punct de vedere social, programul candidatului de dreapta doreste injumatatirea numarului imigrantilor clandestini (la 100.000) si inasprirea conditiilor de reintregire a familiei - ambele fiind masuri care lovesc puternic in romanii aflati in Franta. De asemenea este prevazuta consolidarea politicii penale vizand minorii si a arsenalului de lupta impotriva apologiei terorismului, etichetarea carnii in functie de modul de sacrificare, o reforma a formarii profesionale.

Actualul presedinte francez mai propune introducerea in Constitutie a obiectivului revenirii la echilibrul finantelor publice (regula de aur), introducerea unei "doze" de reprezentare proportionala in alegerile legislative, diminuarea cu aproximativ 10% a numarului de parlamentari.

O decizie care ne va influenta direct si puternic, de aceasta data, este revizuirea Acordurilor Schengen in vederea consolidarii controlului la frontiere si aplicarea unui Buy European Act (dupa modelul unei legi americane care obliga statul sa utilizeze produse fabricate intern in contractele publice). Astfel ca tara noastra, care este deocamdata in afara frontierelor Schengen dupa refuzul Olandei de a ne primi in acest spatiu, s-ar putea gasi in alte prelungiri si ar putea fi nevoita sa respecte cateva criterii in plus de aderare. Sarkozy vrea ca retragerea trupelor din Afganistan sa fie devansata la sfarsitul lui 2013.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
VIDEO. Accident feroviar devastator in Olanda. 120 de pasageri au ajuns la spital

Cel putin 120 de persoane au fost ranite ieri, dupa ce un tren de mare viteza si unul local s-au ciocnit frontal intr-o suburbie din Amsterdam.

Alegeri prezidentiale in Franta, primul tur. Vezi rezultatele partiale

Dintre cei 10 candidati, 8 vor disparea din cursa dupa scrutinul din 22 aprilie, in urma caruia favoritii la cel de-al doilea tur sunt Francois Hollande si Nicolas Sarkozy.

Alegeri Franta 2012: "Frustarea a fost cuvantul cheie al campaniei electorale"

Cu o zi inaintea alegerilor prezidentiale din Franta, cei zece candidatii iau o pauza de la manifestarile politice. Au tras tare pe finalul campaniei electorale si acum nu le ramane decat sa spere ca au convins suficienta lume sa fie de partea lor.

Recomandări
Cât de aproape a ajuns drona cu explozibil de platforma Neptun Alpha. Pagubele pe care le-ar fi putut produce

Pentru prima dată un avion de vânătoare românesc a deschis focul asupra unei ținte în Marea Neagră. S-a întâmplat joi dimineață, la 80 de mile est de Constanța, lângă platforma Neptun Alpha, cea mai mare investiție energetică a României.

Cum arată noua variantă a legii salarizării. Valoarea de referință a fost redusă la 4.000 de lei, de la 4.100 - Surse

Proiectul noii legi a salarizării care a ajuns, joi, pe masa liderilor politici, stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la 4.000 lei, începând cu 1 decembrie 2026, cu posibilitatea de majorare în 2027.

Care sunt cele mai bine plătite profesii din România. Salariile medii nete trec de 10.000 de lei

Salariile românilor cresc, dar în paralel cresc și diferențele dintre angajații din anumite sectoare. Și, din păcate, majorările nu acoperă creșterea prețurilor, mai puternică.