Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”

62547312
AFP

Regele Charles și-a declarat marți atașamentul față de Canada, pe care a numit-o „puternică și liberă”, în cadrul unei vizite simbolice menite să transmită sprijinul său într-un moment tensionat, marcat de presiuni anexioniste din partea lui Trump.

Regele Charles, şeful statului canadian, este primul monarh britanic în aproape 70 de ani care prezidează şedinţa de deschidere a noii legislaturi a parlamentului canadian, relatează Reuters.

În discursul susţinut în Senat, unde a sosit într-o caleaşcă, Regele Charles s-a referit la ţara pe care el şi canadienii o iubesc „atât de mult”, dar nu a făcut nicio referire directă la Trump, care a impus tarife la exporturile canadiene şi visează la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american.

„Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”, a subliniat Charles, referindu-se la imnul naţional canadian.

Regele a venit în Canada în ciuda faptului că nu este recuperat complet după diagnosticul de cancer. Suveranul a fost spitalizat pentru scurt timp la sfârşitul lunii martie, după ce a suferit „efecte secundare” ale tratamentului său împotriva cancerului.

El a fost apoi nevoit să îşi reducă programul. Un medic canadian a fost pus la dispoziţia regelui, care este tratat în fiecare săptămână pentru un tip de cancer care nu a fost precizat.

Suveranul în vârstă de 76 de ani este şi şeful statului canadian, membru al Commonwealth-ului. Păstrând o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată cel mai mic comentariu public cu privire la visul preşedintelui american de a face din Canada al 51-lea stat american.

Donald Trump, care are origini germane şi scoţiene, este, la rândul său, un mare admirator al familiei regale şi a fost măgulit că Regele Charles l-a invitat din nou să facă o vizită de stat în Marea Britanie, după ce şi în primul mandat a avut parte de o asemenea onoare la invitaţia mamei lui Charles, fosta Regină Elizabeth a II-a.

Discursul Tronului este de obicei rostit de reprezentantul Coroanei britanice în Canada, guvernatorul general. De data aceasta însă, Charles al III-lea a fost invitat de noul prim-ministru Mark Carney: acest discurs, punctul culminant al vizitei regale în capitala Ottawa, detaliază priorităţile noului guvern de centru-stânga.

Discursul a fost scris în mare parte de oficiali care lucrează pentru prim-ministrul Mark Carney. Dar lui Charles i-au aparţinut comentariile despre dragostea sa pentru Canada.

„De fiecare dată când vin în Canada, un pic mai mult din Canada pătrunde în sângele meu - şi de acolo direct în inima mea”, a spus monarhul, care a fost însoţit de soţia sa, Regina Camilla.

Charles, care a glumit şi a râs cu premierul Carney înainte de discurs, a purtat colanul Ordinul Canadei în jurul gâtului.

El şi Camilla au venit la Senat într-o trăsură trasă de cai, escortaţi de 28 de călăreţi ai Poliţiei Regale Canadiene Călare şi încurajaţi de spectatori care fluturau steaguri. Charles a inspectat apoi garda de onoare, cu soldaţii îmbrăcaţi toţi în uniforme roşu aprins.

Un sondaj Ipsos Reid publicat marţi pentru Global News a constatat că 66% dintre respondenţi sunt de părere că relaţia Canadei cu monarhia este utilă, deoarece a ajutat la diferenţierea ţării de Statele Unite, ceea ce reprezintă o creştere faţă de cele 54 de procente care se înregistrau în aprilie 2023.

În discursul rostit de rege, guvernul de la Ottawa şi-a reiterat convingerea că ţara trebuie să convină asupra unei noi relaţii cu Statele Unite şi să caute parteneri comerciali mai fiabili.

Primirea călduroasă a cuplului regal a contrastat cu vizita din Australia din octombrie anul trecut, când o senatoare indigenă l-a apostrofat pe Charles în Parlament, acuzându-l de „genocid”.

Australia a dezbătut mult timp în privinţa necesităţii de a păstra un monarh aflat la distanţă mare. Un referendum din 1999 privind transformarea Australiei într-o republică a fost respins de 55% dintre alegători.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese şi o mare parte a partidului său laburist de centru-stânga susţin cauza republicană.

Monarhia nu este, în general, un factor important în viaţa cotidiană canadiană, chiar dacă pe monede şi bancnote apare chipul monarhului, iar ţara este apărată de Forţele Aeriene Regale Canadiene şi de Marina Regală Canadiană.

Un sondaj al institutului non-profit Angus Reid, publicat marţi, a arătat că 83% dintre canadieni au declarat că sunt indiferenţi sau că nu le pasă de vizita istorică a monarhului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62433392
Mai multe state UE solicită Ungariei să modifice legile care afectează drepturile LGBTQ+

Șaptesprezece țări din Uniunea Europeană au acuzat marți Ungaria că încalcă valorile fundamentale ale UE prin adoptarea unor legi care vizează persoanele LGBTQ+.

62531360
Putin, mesaj amenințător pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde să lovească în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.

62547302
Donald Trump, mesaj amenințător pentru Vladimir Putin după ultimele atacuri asupra Ucrainei: „Se joacă cu focul”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său rus Vladimir Putin "se joacă cu focul", informează agenţiile de presă Reuters şi AFP.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.