Cât de vulnerabilă este Europa în fața unei invazii rusești, fără sprijinul „cavaleriei” SUA. Unde s-ar prăbuși frontul
Jurnaliștii de la POLITICO prezintă un scenariu sumbru despre vulnerabilitatea Europei în fața unei invazii fără sprijinul Armatei Statelor Unite.
„Pe 22 martie 2030, Rusia lansează un atac masiv asupra flancului estic al NATO, lovind baze militare din Lituania și Polonia. Forțele ruse avansează din Kaliningrad și Belarus prin 'Falia Suwalki', un punct strategic vital. NATO încearcă să reziste, iar statele europene mobilizează trupe, însă un aliat lipsește cu desăvârșire: Statele Unite”, începe scenariul lansat de POLITICO.
„Rușii se pun în mișcare. Izbucnesc din enclava rusă Kaliningrad spre est și din satelitul Moscovei, Belarus, spre vest, lovind cu putere apărarea NATO de-a lungul Coridorului Suwałki - fâșia subțire de pământ de-a lungul graniței dintre Polonia și Lituania”.
În timp ce forțele NATO din Lituania și Polonia se luptă să respingă rușii, țările aliate reacționează în grabă. Armatele din Germania, Franța, Italia, Regatul Unit și țările nordice se mobilizează, dar lipsește un jucător important.
Atât liderii, cât și soldații privesc spre vest, către ocean, sperând la vasele de război care au salvat Europa de-a lungul ultimului secol. Dar marea rămâne tăcută. Americanii nu vin.
Cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump a pus capăt angajamentului Statelor Unite față de apărarea Europei. Continentul rămâne singur, ceea ce se dovedește a fi o problemă uriașă când vine vorba de întărirea trupelor aflate în dificultate în Lituania.
Astfel, jurnaliștii notează că în urma celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, America s-a retras din angajamentele față de apărarea Europei, iar infrastructura și planurile NATO – construite pe decenii de presupus sprijin american – devin ineficiente.
Coridoarele logistice, cum e ruta Rotterdam–Suwalki, nu pot susține singure un efort de război fără aportul american.
„Aceste coridoare sunt esențiale deoarece permit NATO și aliaților noștri să ajungă mai rapid la flancul estic,” a declarat Tomas Godliauskas, ministrul adjunct al apărării din Lituania, pentru sursa citată.
„Planificatorii nu au conceput niciodată o NATO fără Statele Unite, iar timp de decenii, logistica militară a Europei s-a bazat pe sprijinul american. O mare parte din infrastructura de transport a continentului — construită sau modernizată în timpul Războiului Rece — merge încă de la vest la est, conturată de așteptarea sosirii întăririlor americane”, mai scrie sursa citată.
Sunt menționate și marile lipsuri cu care se confruntă Europa: lipsă de avioane și nave grele de transport, infrastructură inadecvată (poduri, tuneluri, șine) și dependență de sateliți, rețele cibernetice și informații furnizate de SUA.
De asemenea, coordonarea mișcărilor militare este greoaie, fragmentată între UE și NATO, în timp ce JSEC – centrul logistic de coordonare NATO – este tot sub comanda americană.
„Dacă Statele Unite rămân sau nu implicate în NATO sau Europa este o întrebare legitimă,” a spus pentru POLITICO Ben Hodges, fost comandant al armatei SUA în Europa. „Asta mă îngrijorează. Sper din tot sufletul să nu ne schimbăm semnificativ angajamentul față de Europa. Ar fi o greșeală teribilă din partea Statelor Unite.”
Realitatea inconfortabilă este că, fără sprijinul SUA, deplasarea trupelor prin Europa ar fi mai lentă, mai costisitoare și împiedicată de un amalgam de blocaje logistice. Într-o criză reală, asta nu ar fi doar ineficient — ar putea fi fatal.
Singuri pe front
Liderii europeni au dezbătut de mult timp ideea de autonomie strategică, dar au făcut-o într-un sistem în care Washingtonul deține în continuare instrumentele esențiale ale mobilității militare — aeronave, nave, linii de combustibil, sateliți, apărare cibernetică și standarde de interoperabilitate.
„Există capabilități importante de care depindem de SUA,” a spus Kimberley Kruijver, cercetătoare la firma olandeză de consultanță TNO.
Europa nu dispune de aeronave de transport greu, nave cargo militare și vehicule specializate necesare pentru transportul tancurilor și al unităților blindate. „Putem transporta vehicule ușoare, dar nu și echipamentele grele,” a adăugat Kruijver.
Jannik Hartmann, cercetător la Consiliul German pentru Relații Externe, a confirmat că o retragere a SUA — de exemplu, de la baza aeriană Ramstein din Germania — ar lăsa Europa fără echipamente esențiale precum rampe și vagoane platformă. Europa are, de asemenea, puține stocuri avansate de echipament militar, spre deosebire de SUA, care și-a prepoziționat proviziile în Germania, Polonia și Țările de Jos.
Realimentarea în aer — esențială în spațiul aerian contestat — este încă în mare parte un domeniu al SUA. Apărarea Europei de Est se bazează pe rețele de combustibil NATO finanțate de americani, întinse pe întregul continent. Dacă Washingtonul se retrage, țări precum Franța și Germania ar fi nevoite să umple golul, a notat Hartmann într-o postare pe LinkedIn.
Infrastructură blocată
Dar chiar și presupunând că Europa ar putea achiziționa propriile active, deplasarea trupelor, tancurilor și combustibilului pe continent — și nu neapărat pe traseul tradițional vest-est — ar fi o provocare.
Hodges a numit infrastructura europeană „una dintre cele mai mari provocări” pentru mobilitatea militară.
„Dacă pui un lansator Patriot pe un vagon, o să încapă prin toate tunelurile? Dacă sunt într-un convoi, pot trece în siguranță pe sub toate podurile?” a întrebat el. „Pot podurile din Europa de Est și Sud să susțină greutatea unui tanc de 70-75 de tone?”
Răspunsul, de obicei, este nu.
Rețeaua feroviară europeană nu este proiectată pentru mișcări militare rapide la scară mare, a scris Sergei Boeke, consilier politic la Comandamentul NATO pentru Sprijin și Susținere din Europa. Poduri slabe, curbe strânse, tuneluri înguste și semnalizare inadecvată fac dificilă deplasarea rapidă a vehiculelor grele pe cale ferată — iar drumurile nu sunt cu mult mai bune.
În timp de pace, birocrația îngreunează mobilitatea: permise, reglementări naționale și proceduri izolate încetinesc totul. În timp de război, astfel de piedici pot fi eliminate, dar problema de fond — cine coordonează mișcările — rămâne.
Singurul organism care deține probabil o imagine completă a mobilității militare în Europa nu se află în turnurile de sticlă ale sediului NATO din Bruxelles — ci într-un complex militar din Ulm, Germania: acolo operează JSEC.
Responsabil cu supravegherea rutelor, a punctelor de strangulare și a planificării mișcărilor în cadrul Rețelei de Reîntărire și Susținere a NATO, JSEC planifică rutele strategice, punctele critice și legăturile dintre aliați — din Țările de Jos până în Polonia și din Grecia până în România.
JSEC se află sub comanda comandantului suprem aliat din Europa — o poziție deținută întotdeauna de un general american, subliniind astfel că liderul celui mai amplu efort de mobilitate militară coordonată de pe continent trece tot prin Washington.
Administrația Trump are în vedere, potrivit unor surse, predarea acestui rol unui european — pentru prima dată de la fondarea alianței — subliniind interesul în scădere al Americii pentru apărarea Europei.
Și, potrivit lui Van Hoeymissen, coordonarea și schimbul de informații dintre JSEC și Uniunea Europeană rămân fragmentare, din cauza diferențelor de membri și a tensiunilor politice.
