Războiul din Afganistan a costat SUA peste 2.200 de miliarde de dolari. Rezultatul: după 20 de ani, talibanii recuceresc țara

62206439
Agerpres

De când a început, în 2001, și până în aprilie 2021, conflictul din Afganistan i-a costat pe americani peste două mii de miliarde de dolari.

Progresul uimitor al insurgenților talibani din această vară, pe fondul retragerii trupelor americane din Afganistan, poate distruge progresul făcut în ani de efort militarizat și acest lucru ridică întrebări cu privire la costul acestui conflict.

Până acum, contribuabilii americani au plătit 2,261 trilioane dolari, conform unei estimări a Universității Brown, notează Fox Business.

Situația din Afganistan se agravează cu câteva săptămâni înainte de retragerea totală a trupelor americane din zonă.

Parlamentarii republicani îl acuză pe președintele american că a gestionat în mod greșit acest proces de retragere al trupelor, după ce Joe Biden a susținut că este nevoie de o retragere rapidă și a militat pentru încheierea definitivă a războiului din Afganistan.

Mitch McConnell, liderul minorităților din Senat, susține că talibanii sunt pe cale “să obțină o victorie semnificativă”, dacă Biden nu schimbă cursul lucrurilor.

Mike Rogers, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, spune că retragerea pusă la cale de Biden va fi resimțiță timp de câteva decenii.

Biden se angajase să pună capăt misiunii din Afganistan până pe 31 august, în zonă urmând să mai rămână 650 de soldați pentru a proteja diplomații și pentru a sprijini securitatea aeroportului din Kabul. În această săptămână, el a declarat că nu regretă decizia luată.

În ciuda costurilor extrem de mari ale încercării de a-i ține departe pe talibani, se estimează că grupul islamist controlează acum mai mult de două treimi din teritoriul Afganistanului.

Avansul talibanilor a determinat Pentagonul să trimită trupe pentru a ajuta la evacuarea americanilor de la ambasada de la Kabul. 

Unde s-au dus banii americanilor

 

Suma totală investită se împarte pe mai multe zone. Astfel, printre altele, s-au investit 933 miliarde de dolari pentru operațiunile de contingență ale Departamentului Apărării, cu 443 miliarde de dolari a fost suplimentat bugetul de bază al Departamentului de Apărări în legătură cu războiul, 296 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pentru îngrijirea veteranilor războiului din Afganistan și alte 59 de miliarde de dolari, o finanțare suplimentară a Departamentului de Stat.

Alte 530 miliarde de dolari au fost atribuite plăților dobânzilor la datoria de război din ultimele două decenii.

De asemenea, Guvernul american a investit peste 143 miliarde de dolari în eforturile de reconstrucție din Afganistan, inclusiv 88 de miliarde de dolari pentru instruirea și echiparea forțelor de securitate afgane, conform datelor oferite de Inspectorul General Special pentru Reconstrucția din Afganistan (SIGAR).

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Avion utilitar, cu cel puţin şapte persoane la bord, prăbuşit în sudul Turciei. Nu există supraviețuitori

Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor, având cel puţin şapte persoane la bord, s-a prăbuşit sâmbătă în sudul Turciei, unde intervenea pentru a lichida un incendiu, au relatat media turce, citate de AFP.

Sora premierului scoțian a fost arestată

Sora preierului scoțian, Nicola Sturgeon, a fost arestată. Femeia de 46 de ani și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, au fost reținuți de poliție în urma unui incident domestic, petrecut în Kilwinning, Ayrshire de Nord, Scoția.

O fetiță de 3 ani a fost împușcată mortal de un băiat în vârstă de 5 ani

O fetiță în vârstă de 3 ani, din Bena Minnesota, Statele Unite ale Americii, a fost împușcată mortal de un alt copil, în vârstă de 5 ani.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.