Poliția suspectează un bărbat de 30 de ani din Budapesta de utilizare ilegală de corpuri umane, după ce anchetatorii au confiscat din locuința lui cranii, organe, oase și piele facială umană preparată, scrie Hirado.

Biroul Național de Investigații (KR NNI) al Poliției Ungare a început o anchetă după ce a primit informații conform cărora un infirmier care lucra la un spital din Budapesta depozita părți ale corpului uman atât la locul de muncă, cât și acasă.

Ancheta a dezvăluit că bărbatul este pasionat de anatomie și patologie și îi place să disece animale. Individul este suspectat că a obținut părți ale corpurilor umane atât de la locul de muncă, cât și prin dezgroparea de cadavre din cimitire abandonate din Slovacia și Ungaria.

Le-a vorbit celor din jurul său – membrilor familiei și prietenilor – despre pasiunea sa morbidă și a scris, de asemenea, despre colecția sa de fotografii cu cadavre.

Anchetatorii l-au arestat pe bărbat pe 17 iunie, apoi i-au percheziționat toate proprietățile și mașinile, confiscându-i computerele, laptopurile, tabletele, telefoanele mobile, cartelele SIM și de date.

Bărbatul a recunoscut că prepara părți de corp uman și le mânca

Poliția ungară a precizat că în timpul percheziției au fost găsite o față umană, oase depozitate într-o valiză, un picior întreg, un creier, o mână, mai multe cranii și o inimă într-un borcan. Ultima parte a corpului este încă examinată pentru a se stabili dacă este de origine umană sau animală, dar, în plus, toate rămășițele confiscate vor fi examinate de un expert criminalistic.

În timpul interogatoriului, bărbatul a recunoscut faptele și a spus că era atras în mod special de părțile corpului uman, din care își preparase mâncarea în diverse moduri și le mâncase.

După ce l-au interogat, poliția l-a reținut în arest preventiv, iar instanța a dispus apoi supravegherea sa penală. Oamenii legii au menționat că anchetatorii vor trebui să afle exact de unde provine fiecare parte a corpului, iar odată ce acest lucru va fi dezvăluit, este posibil ca gama de infracțiuni de care bărbatul poate fi acuzat să se extindă.