Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat o lege a sanctiunilor impotriva Rusiei. Ce efect colateral are asupra Europei

61896858

Camera Reprezentantilor a aprobat o lege a sanctiunilor impotriva Rusiei, in ciuda pozitiei presedintelui Donald Trump.

Reprezentantii Camerei Reprezentantilor au aprobat in mod covarsitor marti noaptea o noua lege a sanctiunilor impotriva Rusiei, care-l va forta pe presedintele Trump sa obtina aprobarea congresmenilor inainte de o posibila relaxare a sanctiunilor impuse Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea, sprijinirea rebelilor prorusi din Donbas si implicarea in alegerile prezidentiale din Statele Unite, relateaza news.ro, citand Reuters.

De asemenea, aceasta lege este considerata esentiala pentru ca congresmenii sa poata impuna in mod direct noi sanctiuni impotriva Rusiei, fara sa depinda de presedintele de la Casa Alba. Aceasta lege trebuie sa treaca in continuare de camera superioara a legislativului, unde senatorii sunt impotmoliti in dezbaterea legii de abrogare a Obamacare si incearca sa elimine toate obstacolele procedurale inainte de intrarea in vacanta de vara a Congresului,

Nu este clara pozitia presedintelui Trump vizavi de aceasta lege, miliardarul avand posibilitatea de a o semna sau de a o bloca prin veto, dand un semnal puternic al apropierii ingrijoratoare fata de liderul Rusiei, Vladimir Putin.

”In timp ce presedintele sustine sanctiuni dure impotriva Coreei de Nord, Iranului si Rusiei, Casa Alba va evalua legislatia adoptata de Camera Reprezentantilor si asteapta ca forma finala a legii sa ajunga pe biroul presedintelui Trump”, a declarat noua purtatoare de cuvant de la Casa Alba, Sarah Huckabee Sanders.

De asemenea, legea sanctiunilor vine intr-un context extrem de complicat, in timp ce congresmenii investigheaza posibilele interferente ale Rusiei in alegerile prezidentiale din Statele Unite si presupusele contacte dintre asociatii campaniei Trump si agentii Kremlinului, care ar fi actionat in favoarea republicanului Donald Trump.

Moscova a negat orice implicare in alegerile prezidentiale din Statele Unite. Congresmenii si-au demonstrat sprijinul covarsitor pentru aceasta lege, care impune sanctiuni si impotriva regimurilor de la Teheran si Phenian, votand 419 ”pentru” si doar 3 ”impotriva” in sesiunea din Camera Reprezentantilor.

Asta inseamna ca exista o sustinere bipartizana pentru impunerea de noi sanctiuni Rusiei, in ciuda pozitiei presedintelui american, care vrea sa mentina controlul complet asupra sanctiunilor impuse la nivel international de catre Statele Unite.

Senatorii au adoptat deja o versiune initiala a acestei legi, care s-a bucarat de o sustine aproape unanima in camera superioara a Congresului.

Camera Reprezentantilor a adaugat sanctiunile impotriva regimului nord-coreean, dupa ce senatorii nu au reusit sa avanseze legea intr-o sesiune din luna mai. Congresmenul Ed Royce a explicat ca cele trei tari incluse in legea sanctiunilor isi destabilizeaza vecinii si ameninta interesele vitale ale SUA.

Insa, senatorii sunt nemultumiti de sactiunile impotriva regimului nord-coreean, care au fost strecurate in lege, iar presedintele republican al Comisiei pentru Relatii Internationale din Senat si-a exprimat ingrijorarea ca aceasta lege a sanctiunilor nu va avea tocmai un zbor lin prin a doua camera a Congresului.

”Singurul limbaj pe care l-am acceptat a fost impotriva Iranului si Rusiei. Dupa ce au adaugat Coreea de Nord, chiar nu stiu cum vom rezolva asta”, a declarat senatorul republican Bob Corker.

Aceasta lege a sanctiunilor a trezit ingrijorari printre aliatii din Uniunea Europeana, intrucat multe tari europene se bazeaza pe importurile de gaze naturale din Rusia. Noile sanctiuni prevad amenzi pentru companiile care participa la proiectele energetice ale Rusiei precum Nord Stream 2, conducta prin care rusii ar urma sa exporte gaz direct in Germania.
 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61900199
Autoritatile elvetiene l-au arestat pe principalul suspect al atacului cu drujba. Ce condamnari mai are barbatul

Autoritatile elvetiene au anuntat arestarea lui Franz Wrousis, care este considerat drept principal suspect in atacul cu drujba ce a vizat in urma cu o zi birourile unei firme de asigurari din localitatea Schaffhausen.

61900194
Aterizare de urgenta a unui avion Turkish Airlines. Pilotii au aflat ca la bord ar fi bomba

Un zbor Turkish Airlines intre Istanbul si Casablanca a fost deviat marti spre Alger

61900160
Tricoul pentru care oamenii sunt vanati de politie in Turcia. Zeci de persoane, arestate in ultimele zile

Autoritatile turce sunt in cautarea persoanelor care poarta tricouri cu o inscriptie despre care se afirma ca are legatura cu miscarea clericului islamist Fethullah Gulen si cu puciul esuat de acum un an.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.