Bulgaria va suspenda tranzitul de gaze rusești pe termen scurt în 2026. Premierul Rosen Jeliazkov a confirmat decizia

62508852

Bulgaria va întrerupe, începând cu 2026, tranzitul gazelor rusești aferente contractelor pe termen scurt, a declarat premierul Rosen Jeliazkov pentru agenţia de ştiri bulgară BTA.

Uniunea Europeană a planificat iniţial să întrerupă importurile de gaze ruseşti până la sfârşitul anului 2027, ceea ce ar pune capăt relaţiilor energetice de zeci de ani cu o ţară care a fost cândva cel mai mare furnizor de gaze al Europei. Săptămâna trecută, însă, oficialii UE au declarat că blocul negociază pentru a găsi o modalitate legală de a devansa acest termen cu un an.

Propunerea de sancţiuni a UE necesită în continuare sprijinul unanim al statelor membre ale UE. Ungaria şi Slovacia s-au angajat să se opună noilor sancţiuni impuse energiei ruseşti.

Pe de altă parte, Donald Trump a cerut liderilor europeni să înceteze achiziţiile energetice din Rusia şi să impună taxe punitive Chinei şi Indiei ca o condiţie pentru ca Washingtonul să ajute Ucraina prin impunerea, la rândul său, de noi sancţiuni Moscovei.

„În calitate de membru al UE, ne vom alătura deciziei de a suspenda în 2026 contractele pe termen scurt pentru utilizarea sau tranzitul gazelor naturale ruseşti, iar pe termen lung, până în 2028”, a declarat Jeliazkov, potrivit BTA.

Ministrul energiei din Bulgaria, Jecio Stankov, a declarat că întreruperea importurilor de gaze ruseşti „oferă Bulgariei un potenţial enorm de a deveni o ţară importantă de tranzit pentru gazele naturale provenite de la terminalele de GNL din SUA”.

„Până ieri, aveam confirmate două livrări pentru noiembrie şi decembrie, care vor fi furnizate pentru consumul cetăţenilor şi întreprinderilor bulgare, provenind de la terminalele de GNL din SUA”, a spus el.

Cu ce au înlocuit gazul rusesc

Bulgaria, membră a Uniunii Europene, care a fost total dependentă de gazul rusesc până în 2022, a căutat să-şi diversifice aprovizionarea cu gaz şi să găsească surse mai ieftine.

Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz azer şi gaz natural lichefiat provenit dintr-un terminal din Grecia.

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că ministrul bulgar al energiei i-a dat asigurări că Bulgaria va continua să fie un partener de tranzit de încredere pentru Ungaria.

Miercuri, Slovacia a respins presiunile cu care se confruntă pentru a reduce achiziţiile de energie din Rusia, afirmând însă că este gata să discute această problemă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62576563
Keir Starmer: Comentariile lui Donald Trump despre aplicarea legii sharia la Londra sunt ridicole
Premierul britanic Keir Starmer a apreciat ca absurdă şi ridicolă afirmaţia preşedintelui american Donald Trump conform căreia Londra "vrea să treacă la legea sharia", notează AFP.
62561544
Bloomberg: Europenii au transmis în privat Rusiei că sunt gata să doboare avioane. Ce au scos la iveală incursiunile
Diplomaţi europeni au avertizat Kremlinul săptămâna aceasta că NATO este pregătită să reacţioneze ferm la orice nouă încălcare a spaţiului său aerian, inclusiv prin doborârea avioanelor ruseşti, au declarat oficiali citaţi de Bloomberg.
62512318
Raport OSCE: Rusia execută arbitrar prizonieri de război ucraineni și comite posibile crime împotriva umanității
Rusia este responsabilă pentru "încălcări grave" ale dreptului internaţional împotriva prizonierilor de război ucraineni, aceste încălcări putând "echivala cu crime de război, iar, în unele cazuri, posibil chiar cu crime împotriva umanităţii”.