Ministrul bulgar de Interne, Ivan Demerdjiev, a afirmat la o conferinţă de presă că, în coordonare cu Ministerul Apărării, au fost implementate „toate măsurile posibile” la baza aeriană Bezmer din centrul ţării, notează Agerpres.
„Monitorizăm constant situaţia şi vom continua să implementăm măsuri preventive mult mai ample şi mai intensive în raport cu nivelul informaţiilor din acest moment despre o posibilă ameninţare”, a spus ministrul menţionat.
Financial Times (FT) a scris că forţele iraniene evaluează posibilitatea de a ataca obiective americane în Europa dacă preşedintele american Donald Trump intensifică războiul. Ziarul britanic citează două surse de la Teheran „apropiate regimului” şi care s-au referit la active americane din sud-estul Europei, inclusiv în Bulgaria.
Cum a ajutat Bulgaria SUA în războiul din Iran
Parlamentul bulgar a autorizat luna trecută desfăşurarea a până la opt avioane-cisternă americane la baza aeriană Bezmer. Astfel de avioane sunt folosite pentru operaţiunile de realimentare în zbor a avioanelor de vânătoare şi bombardament angajate în atacurile contra Iranului.
În acest context, „Iranul se aşteaptă ca guvernul Bulgariei să îşi reconsidere de urgenţă decizia”, a declarat ministrul iranian de Externe la finalul lunii iulie, avertizând că Republica Islamică „nu va ezita să îşi apere interesele naţionale şi securitatea împotriva oricărei agresiuni sau acţiuni ostile şi că orice parte care participă, în orice mod, la acte de agresiune împotriva Iranului va răspunde pentru consecinţe”.
Potrivit presei locale din Bulgaria, două aeronave de acest fel sunt staţionate în prezent la baza Bezmer, dar Ministerul Apărării de la Sofia nu a confirmat oficial niciun număr.
Conform uneia dintre sursele citate de Financial Times, printre potenţialele ţinte ale represaliilor iraniene se numără şi Cipru, ţară unde o bază aeriană britanică a fost deja atacată de o dronă în martie.