Bombardiere ruseşti, interceptate în apropierea coastelor americane

61985751
iStock

Aviaţia americană a interceptat avioane militare ruseşti în zona aerienă de apărare nord-americană, în apropierea Alaskăi.

 

Pentagonul a protestat joi faţă de survolul cu o zi înainte a zonei aeriene de apărare nord-americană de către două bombardiere ruse, apreciind că acesta nu a fost efectuat în cadrul manevrelor militare ruse Vostok-2018, transmite AFP.

Două bombardiere ruse au fost interceptate în noaptea de marţi spre miercuri în spaţiul aerian internaţional situat la vest de Alaska de către avioane de vânătoare americane care le-au urmărit până ce au părăsit zona de identificare a apărării aeriene.

Cele două bombardiere strategice cu elice, model Tu-95 'Bear', escortate de două avioane ruse Su-35, au fost "identificate vizual şi interceptate" de două avioane de vânătoare F-22 ale NORAD, cu baza în Alaska, a precizat miercuri, într-un comunicat, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD).

Avioanele ruse au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au pătruns niciun moment în spaţiul aerian american sau canadian, a adăugat NORAD.

Potrivit generalului Terrence O'Shaughnessy, comandant al NORAD, incidentul nu este considerat ca făcând parte din Vostok (exerciţiile militare ruse care au loc în Extremul Orient rus - n.red.) deşi este foarte legat de acesta.

El a subliniat că, deşi mobilizată pentru a acorda ajutor după trecerea uraganului Florence, armata americană îşi menţine pe deplin capacitatea de răspuns şi de apărare.

Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) este un perimetru în care traficul aerian este monitorizat de armata unuia sau mai multor state, în afara spaţiului aerian naţional, pentru a dispune de un timp de reacţie suplimentar în cazul unor manevre ostile.

SUA au creat patru astfel de spaţii, dar alte zece ţări şi le-au creat pe ale lor.

Cel din Alaska se întinde până la aproximativ 320 de km de coastă

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61985750
Sute de militari americani, trimişi în ajutorul rebelilor din Siria. Acuzaţiile Rusiei
Infanteria marină a SUA a participat timp de opt zile la exerciţii militare alături de rebelii din sudul Siriei, transmiţând astfel, potrivit unui comandant local citat de Reuters, un mesaj puternic către Rusia şi Iran.
61985747
Zeci de explozii în apropiere de Boston. Casele iau foc brusc din cauza conductelor de gaze
Trei localităţi din Massachusetts sunt afectate de explozii în lanţ, cauza fiind probabil o avarie la conductele de gaze.
Pestă porcină africană în Belgia, apel la mobilizare în Franţa
Ministerul francez al agriculturii a făcut joi apel la mobilizare imediată pentru protecţia crescătoriilor de porci, după ce unităţile sanitare din Belgia au confirmat două cazuri de pestă porcină africană la mistreţi, informează AFP.