Bilanțul victimelor făcute de Dorian, în creștere: „Mă pregătesc pentru ce e mai rău”

×
Publicitate

Bilanţul victimelor făcute de uraganul Dorian este în creştere.

În Bahamas, cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce autorităţile americane au anunţat primul deces provocat de furtună.

În cursul nopţii, Dorian a sporit în intensitate şi s-a apropiat de coasta de Est a Statelor Unite. În Bahamas, distrugerile sunt aproape uriaşe, iar autorităţile se aşteaptă la o criză umanitară, care îi afectează deja pe cei peste 60.000 de localnici.

În cursul nopţii, uraganul Dorian a fost ridicat la categoria 3 şi a atins coasta de est a Statelor Unite. Cele mai afectate state, potrivit meteorologilor americani, sunt Georgia, Carolina de Nord şi de Sud şi partea de nord a Floridei.

În zonele cu risc ridicat, mulţi dintre localnici au preferat să-şi părăsească locuinţele pentru siguranţa adăposturilor înfiinţate de autorităţi.

Localnic: „Se aşteaptă inundaţii în centru şi am preferat să plec. E o vorbă, speră că va fi bine şi pregăteşte-te pentru ce e mai rău. Eu mă pregătesc pentru ce e mai rău."

În Charleston, o şcoală a fost transformată în refugiu. Voluntarii de la Crucea Roşie au instalat paturi de campanie şi au adus aici apă şi mâncare pentru câteva zile.

Localnic: „Nu prea există locuri (sigure, n.r.), doar dacă eşti într-o parcare supraetajată sau într-o clădire, o casă unde să nu ajungă apă. O să fie frig, nu vor fi restaurante deschise, aşa că cea mai bună soluţie e să mergi la un adăpost."

Chiar dacă Dorian şi-a pierdut din intensitate, autorităţile locale se aşteaptă la ce e mai rău şi au făcut un ultim apel la locuitori să evacueze zonele joase.

Autorităţi: „Încă mai aveţi timp să vă pregătiţi de plecare, dar acest timp se apropie de final. Carolina de Nord se va confrunta cu valuri ucigaşe şi inundaţii în interior. Apa şi inundaţiile sunt, probabil, principala cauză a deceselor în situaţii ca aceasta."

În arhipelagul caraibian Bahamas, distrugerile sunt uriaşe. Imaginile surprinse din aer arată zone întregi de case făcute una cu pământul. Drumurile nu mai există, nici infrastructura necesară pentru a-i ajuta pe localnicii sinistraţi. Echipele de salvare încă mai adună oameni rămaşi izolaţi timp de câteva zile.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat: Jamaica va trimite 150 de salvatori, ONU a anunţat un sprijin financiar de 1 milion de dolari, iar Statele Unite acţionează deja cu elicoptere de salvare în zonă. Operaţiunile vor fi însă dificile: singurul aeroport din Bahamas a fost distrus aproape complet de ape.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62074771
Papa Francisc a ajuns în Mozambic. Prima vizită în cele mai sărace țări ale Africii
Papa Francisc a ajuns miercuri seară în Mozambic, primul popas într-o vizită istorică de o săptămână, în trei dintre cele mai sărace ţări ale Africii.
62074727
Prinţesa Charlotte, prima zi de şcoală. Cum şi-a făcut micuţa apariţia în fața fotografilor
Mica prinţesă Charlotte, în vârstă de patru ani, a început şcoala, în acelaşi loc în care este şi fratele ei mai mare, prinţul George. Cei doi prinţi urmează cursurile la şcoala Thomas din cartierul londonez Battersea.
62074733
Fiul unui fost președinte a făcut infarct la volan la 24 ani, la 3 luni de la moartea tatălui
Unul dintre fiii fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit în urma unui atac de cord la doar 24 de ani, la mai puţin de trei luni de la moartea dramatică a tatălui său într-o sală de judecată din Cairo.