Bilanţul accidentului de funicular din Lisabona a ajuns la 17 morţi. Printre victime - o familie germană, tatăl a decedat

×
Publicitate

Drapelele au fost arborate în bernă la Lisabona, capitala Portugaliei, joi, după ce cel puţin 17 oameni au fost ucişi miercuri seară în accidentul în care a fost implicat funicularul Gloria, foarte popular printre turişti, informează Reuters şi EFE.

Bilanţul iniţial era de 15 morţi - şapte bărbaţi şi opt femei -, dar în timpul nopţii au mai murit doi oameni, scrie EFE, care citează o purtătoare de cuvânt a Protecţiei Civile. Aceasta a declarat că deocamdată nu are informaţii despre aceşti doi oameni.

Douăzeci şi trei de persoane au fost rănite.

Autorităţile portugheze au anunţat joi că printre răniţii care au fost transportaţi miercuri la spitale după accident se numără cetăţeni portughezi, coreeni, canadieni, italieni, francezi şi elveţieni, precum şi doi spanioli.

Un purtător de cuvânt al Protecţiei Civile portugheze a furnizat detalii despre naţionalităţile celor 23 de răniţi, dar a refuzat să ofere informaţii despre cetăţenia celor 17 persoane ucise în accident.

La rândul său, AFP a relatat că, printre răniţi, se numără cel puţin 11 cetăţeni străini.

Unele publicaţii locale au relatat că printre victime se numără o familie germană formată din trei persoane, inclusiv un copil de trei ani care a suferit răni minore, în timp ce tatăl a murit, iar mama a fost grav rănită.

Autorităţile portugheze au început să ancheteze cauza accidentului.

Consiliul Local din Lisabona a suspendat funcţionarea ascensoarelor şi funicularelor din oraş pentru a "efectua inspecţii tehnice" după accidentul de miercuri seară, transmite EFE.

Primarul capitalei portugheze, Carlos Moedas, a instruit companiile municipale să "suspende imediat funcţionarea ascensoarelor din oraş, Bica şi Lavra, şi a Funicularului Graca", a confirmat Consiliul Local pentru EFE într-un scurt comunicat. De asemenea, el a ordonat inspecţii tehnice ale acestor dispozitive.

Imaginile de la faţa locului au arătat funicularul galben, asemănător unui tramvai, care transportă oameni în sus şi în jos pe un deal abrupt din capitala portugheză, prăbuşit exact acolo unde a ieşit de pe şine şi a lovit o clădire.

Eliane Chaves, o braziliancă care locuieşte la Lisabona de 20 de ani, a declarat că trece zilnic pe lângă funicular.

"A fost declarat doliu naţional. Este cu adevărat trist", a spus ea. "Oamenii spun că a fost neglijenţă, dar nu a fost neglijenţă. Ei supraveghează totul temeinic. A fost un accident, la fel cum se poate întâmpla un accident de avion sau de maşină", a adăugat femeia, citată de Reuters.

Manuel Leal, liderul sindicatului Fectrans, a declarat pentru televiziunea locală că muncitorii de la funicularul Gloria - unul dintre simbolurile oraşului - s-au plâns de probleme cu tensiunea cablului de transport al funicularului, care îngreuna frânarea, dar este prea devreme pentru a spune dacă aceasta a fost cauza accidentului.

Compania municipală de transport public Carris a informat într-un comunicat că "toate protocoalele de întreţinere au fost îndeplinite", inclusiv programe de întreţinere lunare şi săptămânale şi inspecţii zilnice.

Cele două vagoane ale liniei de funicular, fiecare capabilă să transporte aproximativ 40 de persoane, sunt ataşate la capetele opuse ale unui cablu de transport, cu tracţiune asigurată de motoare electrice pe vagoane care se contrabalansează reciproc.

În momentul în care, se pare, un cablu s-a rupt, vagonul care cobora panta de 265 de metri şi-a pierdut capacitatea de a frâna şi a deraiat într-o curbă, izbindu-se de o clădire aflată pe un colţ de stradă.

Vagonul aflat în partea de jos a traseului s-a deplasat înapoi preţ de câţiva metri şi aparent nu a suferit avarii, dar imaginile video filmate de martori au arătat mai mulţi pasageri sărind pe ferestre.

Linia de funicular, deschisă în 1885, leagă centrul oraşului Lisabona, în apropiere de Piaţa Restauradores, de Bairro Alto, sau Cartierul Superior, renumit pentru viaţa sa de noapte vibrantă.

Linia Gloria transportă anual aproximativ 3 milioane de oameni, potrivit primăriei.

Portugalia în general, şi Lisabona în special a cunoscut un boom turistic în ultimul deceniu, vizitatorii umplând zona populară a centrului oraşului în lunile de vară.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
O femeie din Coreea de Sud cu dureri la genunchi a descoperit la radiografie că avea articulațiile pline de fire de aur

O femeie din Coreea de Sud care acuza dureri severe la genunchi a descoperit după o radiografie că avea articulațiile pline de fire de aur. Fenomenul are o explicație: femeia făcuse acupunctură, iar acele au fost lăsate acolo ca parte a tratamentului.  

Cum a reușit parada de forță a Chinei să scoată la iveală punctele slabe ale strategiei comerciale a lui Trump

Forța militară a Republicii Populare Chineze a fost afișată pe deplin într-o paradă care a marcat 80 de ani de la înfrângerea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Kim Jong Un își pregătește fiica de 12 ani să preia puterea în Coreea de Nord. Rolul jucat de Dennis Rodman

Kim Jong Un își pregătește fiica, Kim Ju-ae, acum în vârstă de probabil 12 ani, să preia puterea în Coreea de Nord, într-o strategie menită să mai atenueze percepția negativă asupra dictaturii de la Phenian.

 

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.