BCE: Se prefigurează scenariul unei recesiuni pentru zona euro în 2023

62268440
Agerpres

Activitatea economică în zona euro este susceptibilă să intre în recesiune în 2023, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, au declarat vineri doi importanţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP.

„Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina", a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.

Lagarde, fost director general al FMI, nu a pronunţat cuvântul recesiune, dar a subliniat că „perspectivele s-au înrăutăţit" în ultimele luni din cauza unei „inflaţii ridicate" în zona euro, care în luna septembrie a atins nivelul record de 10%. „Diminuarea efectelor redeschiderii după criza Covid-19, slăbirea cererii mondiale şi scăderea încrederii" afectează de asemenea activitatea economică în zona euro, a apreciat Lagarde. Toţi aceşti factori „sunt susceptibili să provoace o încetinire semnificativă a ritmului de creştere a PIB în zona euro, în al doilea semestru şi la începutul lui 2023", a concluzionat preşedintele BCE.

Banca Centrală Europeană a pus la punct, în luna septembrie, mai multe ipoteze cu privire la creşterea economică în zona euro în 2023 şi „ceea ce consideram drept scenariul nostru pesimist se apropie de scenariul de bază", a declarat la rândul său vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, într-un interviu pentru cotidianul lituanian Verslo Zinios.

Conform scenariului pesimist, Produsul Intern Brut al zonei euro se va contracta cu aproape 1% anul viitor, în timp ce scenariul de bază prognozează o creştere de 0,9%, potrivit Agerpres.

Diferenţa se datorează „modului cum evoluează livrările de energie din Rusia", a precizat Luis de Guindos. În scenariul de bază, 20% din livrările de energie din Rusia către zona euro vor continua să fie furnizate, faţă de o întrerupere completă în cel mai grav scenariu, care este în prezent scenariul cel mai probabil.

În concluzie, zona euro se confruntă cu "o combinaţie foarte dificilă de creştere economică slabă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice, şi o inflaţie ridicată", a subliniat Luis de Guindos.

Înainte ca riscul de recesiune să se materializeze, BCE a început în luna iulie să majoreze, abrupt, dobânzile de referinţă pentru a-şi putea atinge mandatul de a aduce inflaţia aproape de obiectivul de 2%.

Următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE, prevăzută a avea loc în data de 27 octombrie, ar putea să se încheie cu o nouă majorare istorică cu 0,75 de puncte de bază a dobânzilor de referinţă, la fel ca şi în luna septembrie, potrivit declaraţiilor mai multor bancheri şi observatori din zona euro.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62293407
Opozant rus: „Schimbări tectonice” pot avea loc în orice moment în Rusia, regimul poate fi înlocuit

„Schimbări tectonice” în Rusia, care vor provoca o schimbare a puterii, pot avea loc în orice moment, afirmă politicianul și jurnalistul de opoziție rus Oleksandr Ryklin într-un interviu pentru publicația ucraineană Obozrevatel.

62295677
Ucraina a învins Rusia în prima luptă cu drone de război | VIDEO

Un videoclip cu o presupusă luptă între două drone aparținând forțelor armate ucrainene și ruse a devenit viral pe internet.

62035791
Erdogan a ordonat guvernului turc să înceapă lucrul la hub-ul de gaze propus de Putin

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului său să înceapă să lucreze la "hub-ul de gaze" din Turcia propus de omologul său rus Vladimir Putin pentru a exporta gazul rus spre Europa.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară Carfil, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.