Președintele care sare în ajutorul lui Putin. Invită Rusia să-şi facă baze permanente în țara sa

62332169
Profimedia

Preşedintele sirian Bashar al-Assad, care s-a întâlnit miercuri cu Vladimir Putin la Kremlin, şi-a reiterat poziţia privind războiul din Ucraina, afirmând că Damascul recunoaşte teritoriile revendicate de Rusia în Ucraina, relatează CNN.

„Eu spun că acestea sunt teritorii ruseşti şi, chiar dacă războiul nu ar fi avut loc, acestea sunt, din punct de vedere istoric, teritorii ruseşti", a declarat al-Assad pentru agenţia RIA.

Siria a fost alături de Rusia în problema Ucrainei, a spus Assad. „Deoarece aceasta este prima mea vizită de la începutul operaţiunii militare speciale din Ucraina, aş dori să repet poziţia siriană de susţinere a acestei operaţiuni speciale", i-a spus Assad şi lui Putin, potrivit unei transcrieri a Kremlinului.

Ucraina şi Siria au întrerupt legăturile diplomatice vara trecută, după ce Damascul a recunoscut independenţa celor două republici separatiste susţinute de Rusia, Doneţk şi Luhansk, situate în regiunea Donbas din estul Ucrainei, potrivit News.ro.

Siria a fost prima ţară care a recunoscut independenţa regiunilor separatiste, iar luna trecută şi-a declarat intenţia de a stabili relaţii diplomatice cu acestea.

În septembrie 2022, Rusia a declarat, de asemenea, anexarea regiunilor Herson şi Zaporojie - deşi trupele ruseşti nu le controlează în totalitate - după aşa-zise referendumuri organizate în aceste regiuni.

Rusia a început o operaţiune militară în Siria pentru a susţine regimul Assad cu şase ani înainte de invazia sa în Ucraina. Bashar Al-Assad a declarat joi că ar saluta orice propunere a Rusiei de a înfiinţa noi baze militare şi de a creşte numărul de trupe în ţara sa, sugerând că prezenţa militară rusă în această ţară ar trebui să devină permanentă, a relatat Reuters.

„Credem că extinderea prezenţei ruseşti în Siria este un lucru bun", a declarat Assad în interviul pentru RIA. „Prezenţa militară a Rusiei în orice ţară nu ar trebui să se bazeze pe ceva temporar", a punctat el.

Atunci când Rusia a intervenit în războiul civil sirian în 2015, a contribuit la înclinarea balanţei în favoarea lui Assad, asigurând supravieţuirea liderului sirian în ciuda apelurilor occidentale de îndepărtare de la putere a acestuia.

Anii lui Assad în calitate de preşedinte au fost definiţi de conflictul care a început în 2011 cu proteste paşnice înainte de a se transforma într-un conflict cu mai multe faţete care a fracturat ţara din Orientul Mijlociu şi i-a atras prieteni şi duşmani în exterior.

Assad a reuşit să preia controlul peste o mare parte din stat cu ajutorul Rusiei şi al Iranului.

Pe lângă baza aeriană Hmeimimim, de unde Rusia lansează lovituri aeriene în sprijinul lui Assad, Moscova controlează şi instalaţia navală Tartus din Siria, singurul său punct de sprijin naval în Marea Mediterană, folosit încă din vremea Uniunii Sovietice.

Ministerul rus al Apărării a declarat în ianuarie că Rusia şi Siria au restaurat baza militară aeriană al-Jarrah din nordul Siriei pentru a fi folosită în comun. Mica bază situată la est de Alep a fost recucerită de la luptătorii Statului Islamic în 2017.

La Moscova, Assad i-a mulţumit lui Putin şi pentru ajutorul pe care Rusia l-a acordat Siriei după cutremurul devastator şi l-a lăudat pe şeful de la Kremlin pentru sprijinul său pentru unitatea siriană.

Assad a declarat că Rusia şi Siria intenţionează să semneze un acord de cooperare economică în următoarele săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62332166
Un politician rus a fost amendat pentru că și-a atârnat tăiței de urechi în timpul discursului lui Putin

Un politician rus care și-a agățat tăiței de urechi în timp ce asculta un discurs al lui Vladimir Putin a fost amendat cu 1.650 de lire sterline, scrie Sky News.

62327568
Putin susţine că e criză alimentară în Occident: ”Oamenilor li se recomandă să consume napi în loc de salată şi roşii''

Ţările occidentale se confruntă cu o penurie de alimente şi sunt forţate să renunţe la unele produse, pe fondul sancţiunilor împotriva Moscovei, a declarat joi Vladimir Putin la congresul Uniunii Industriaşilor şi Întreprinzătorilor din Rusia (RSPP).

62332160
Urmează o nouă criză financiară globală? Ce spun analiștii despre falimentele băncilor din SUA și problemele Credit Suisse

Debandada în care a alunecat miercuri Credit Suisse a fost curmată după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci de la Banca Centrală a Elveţiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.