Avionul românesc blocat în Franţa sub suspiciunea de trafic de persoane a aterizat la Bombay fără 27 de pasageri

62402526
Profimedia

Avionul oprit la sol de joi în regiunea Marne (nord-estul Franţei), al companiei româneşti Legend Airlines, pentru presupusă implicare în traficul de persoane a aterizat marţi la Bombay.

Plecat luni, avionul care avea la bord 276 din cei 303 pasageri indieni a aterizat la ora locală 04.00 (luni, 22,30 GMT) la Bombay, în vestul Indiei, potrivit Flightradar24.

Printre cele 27 de persoane rămase în Franţa se numără doi indieni care au fost suspectaţi că ar fi traficanţi de persoane.

Aceşti doi suspecţi, născuţi în 1984 şi 2000, nu au fost inculpaţi, ci plasaţi sub statutul mai favorabil de martori protejaţi şi, prin urmare, au ieşit liberi luni, după audierea lor în faţa unui judecător de instrucţie parizian.

Alţi 25 de pasageri, dintre care doi minori, au rămas în Franţa după ce au depus cereri de azil, care vor fi examinate pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris, au precizat autorităţile.

Avionul, plecat din Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a fost imobilizat joi de poliţia franceză în timpul unei escale tehnice destinate să realimenteze la Vatry, lângă Paris, declanşând o telenovele foarte mediatizată.

Parchetul din Paris a explicat că această decizie a fost luată în urma unui "informări anonime" potrivit căreia pasagerii "erau susceptibile de a fi victime ale traficului de persoane" de către o bandă organizată.

Avionul trebuia să ajungă la Managua, capitala Nicaragua, unde pasagerii audiaţi duminică de justiţie au declarat că doreau să meargă pentru un sejur turistic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62341415
11 deținuți au evadat dintr-un centru de detenţie a străinilor fără acte din Franța

În total, 11 persoane au evadat luni dimineaţă dintr-un centru administrativ de lângă Paris, unde sunt reţinuţi străini care aşteaptă expulzarea, au informat autorităţile poliţieneşti, notează AFP.

62413264
Furtuna a făcut prăpăd în Australia. O persoană a murit și 120.000 de locuinţe au rămas fără curent de Crăciun. FOTO & VIDEO

O furtună în seara de Crăciun a ucis o femeie în estul Australiei, unde aproximativ 120.000 de case sunt fără electricitate, au anunţat marţi autorităţile, notează AFP.

62413253
Israelul „va plăti”. Iranul anunță că un lider al Gardienilor Revoluţiei a fost ucis într-un atac israelian în Siria

Gardienii revoluţiei, armata ideologică a Iranului, au anunţat luni moartea unuia dintre comandanţii săi într-un atac israelian în Siria, promiţând să răzbune asasinarea acestuia, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.