Avertismentul ONU: „Ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru viețile noastre. Planeta se apropie rapid de momentul de cotitură”

×
Publicitate

După un an de dezastre legate de climă și recorduri de temperatură doborâte, liderii lumii discută din nou despre măsurile de combatere a schimbărilor climatice.

Președinți și șefi de guverne se întâlnesc la summitul ONU privind schimbările climatice care se desfășoară la Sharm El-Sheik, în Egipt. Astfel de summituri se desfășoară anual. Acesta este cel de al 27-lea.

António Guterres, secretarul general ONU: „Ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru viețile noastre. Emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească. Temperaturile globale continuă să crească, iar planeta noastră se apropie rapid de momentul de cotitură, care va face haosul climateric ireversibil. Suntem pe autostrada spre Iadul climateric, cu piciorul încă pe pedala de accelerație.”

Cetățenii sunt cei mai puternici aliați în lupta împotriva crizei climatice

Cei mai puternici aliați pe care îi avem în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetățenii noștri. Trebuie să îi pregătim și să le dăm putere pentru a face față acestei lupte - spune și președintele României.

Klaus Iohannis, președintele României: „România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce privește limitarea schimbărilor climatice și angajamentul nostru comun de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră. Trebuie să asigurăm o tranziție climatică ordonată, cu multiple beneficii: investiții în cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea economiei verzi și crearea de locuri de muncă. Costul lipsei de acțiune în domeniul climei depășește cu mult costul acțiunii.”

Lumea se încălzește din cauza emisiilor cu efect de seră produse de om, rezultând mai ales din arderea combustibililor fosili precum petrolul, gazul și cărbunele. Temperatura medie globală a sporit deja cu 1,1 grade Celsius - au stabilit specialiștii - și se îndreaptă spre o creștere de 1,5 grade celsius.

Tendința de încălzire continuă - parcă implacabil - iar consecințele pot fi cu adevărat catastrofale. Experții estimează că un plus de 1,7 - 1,8 grade Celsius - peste nivelul din anii 1850, adică înainte de epoca industrializării - ar însemna că jumătate din populația lumii va fi expusă la căldură excesivă, care pun viața în pericol, la secetă și la inundații înfricoșătoare.

Pentru a preveni acest scenariu sumbru, 194 de țări au semnat Acordul de la Paris în 2015, angajându-se să „facă eforturi” pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 C. Dar unii climatologi consideră că deja ținta aceasta a fost ratată.

António Guterres, secretarul general ONU: „Chem la un pact istoric, între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, un pact al solidarității climaterice, un pact prin care fiecare țară să facă eforturi suplimentare pentru reducerea emisiilor în acest deceniu, pentru atingerea obiectivului de 1,5 grade Celsius.”

Anul trecut, conferința ONU privind clima de la Glasgow a livrat o serie de angajamente privind reducerea emisiilor, finanțare, protecția pădurilor și lista continuă.

Egiptul, gazda de anul acesta, anunță că summitul de la Sharm el Sheik este dedicat implementării angajamentelor privind reducerea emisiilor cu efect de seră.

Țările în curs de dezvoltare cer și un mecanism de finanțare pentru a compensa pagubele uriașe pe care schimbările climatice le-au provocat. Pakistan, de exemplu, a suferit inundații teribile în acest an.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Klaus Iohannis: România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de UE în ce priveşte limitarea schimbărilor climatice

România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de UE în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice şi angajamentul comun al statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Summit-ul COP27.

Klaus Iohannis, la summit-ul despre climă din Egipt: ”Țara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă”

Liderii mondiali s-au reunit, luni, pentru discuțiile despre climă din Egipt, de la Sharm el-Sheikh, unde își desfășoară lucrările cea de a 29-a reuniune internațională anuală privind evoluțiile climei planetare (COP27) a Națiunilor Unite.  

Cum ar putea ferestrele noastre să genereze electricitate. Cercetătorii anunță un progres major

Oamenii de știință au făcut noi progrese în privința panourilor solare trasparente.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.