Riscul respectiv este în centrul atenţiei după ce compania americană Anthropic a declarat în aprilie că modelele sale de AI de vârf Mythos au capacităţi fără precedent de detectare a breşelor în software.
Serviciile secrete au cerut insistent guvernelor de la Londra, Washington, Canberra, Ottawa şi Wellington şi companiilor din ţările lor să se pregătească rapid pentru evoluţia AI.
Un comunicat comun al Five Eyes consemnează că "viteza progreselor AI de vârf este atât de mare încât ipotezele referitoare la riscurile informatice pot ajunge depăşite în câteva luni, nu în câţiva ani".
AI "reduce obstacolele pentru actorii rău intenţionaţi şi creşte viteza şi complexitatea atacurilor", arată alianţa.
Concluzia este că "se vor produce inevitabil breşe. Pregătirile permit controlul rapid al acestora şi evitarea degenerării lor în crize operaţionale şi financiare majore".
Pentru întărirea defensivei informatice, organizaţiile ar trebui să integreze la rându lor instrumente de AI în operaţiunile de securitate, să îşi actualizeze sistemele învechite şi să limiteze accesul la sistemele critice, precizează comunicatul citat.
Anthropic a suspendat luna aceasta accesul la cele mai puternice modele de inteligenţă artificială, Fable 5 şi Mythos 5, la numai câteva zile de la lansarea comercială, pentru a se conforma unei directive a guvernului Statelor Unite care menţionează "securitatea naţională".
AFP apreciază că intervenţia Casei Albe a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât de obicei Washingtonul încearcă să flexibilizeze reglementarea AI; eforturile merg până la încercarea de a împiedica alte ţări să adopte reguli diferite de cele americane.