Austria a intrat în „al doilea val” de infectări cu noul coronavirus: „Suntem la început”

62147008
Getty

Austria a intrat în „al doilea val” de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, într-un comunicat emis duminică, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive, transmite AFP.

De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena, transmite Agerpres.

De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.

„Suntem la începutul celui de-al doilea val”, a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.

Vineri, guvernul austriac a anunţat o înăsprire a măsurilor referitoare la purtarea măştilor şi la adunările publice.

Începând de luni, măştilor vor fi obligatorii, pe lângă supermagazine şi mijloacele de transport public, şi în toate unităţile comerciale şi clădirile publice.

Cancelarul Kurz a mai avertizat că, în situaţia în care numărul de cazuri de infectare va continua să crească, guvernul nu exclude noi măsuri. El şi-a exprimat totuşi speranţa că va fi evitată o nouă carantină totală.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62138520
Două tinere de 15 ani din Marea Britanie, violate în italia, în timp ce erau în vacanță
Patru bărbați au fost arestați în Italia, fiind suspectați că au agresat sexual două fete de 15 ani din Marea Britanie, în timp ce se aflau în vacanță.
62147482
Politico: Țările Uniunii Europene se pregătesc să folosească vaccinuri neautorizate împotriva Covid-19
Lumea este îngrijorată de faptul că administrația Trump ar putea forța distribuirea unui vaccin neautorizat împotriva Covid-19, dar Europa se pregătește, în liniște, să facă același lucru.
62147477
Anchetă ireală a poliției. Mână tăiată cu drujba din cauza unui tatuaj sau retezată de tren în fuga de la locul unui viol
Un indian acuză un grup de oameni că i-au retezat mâna cu drujba din cauza tatujului său. Poliția care anchetează cazul spune însă că a primit o sesizare potrivit căreia un tren a tăiat mâna bărbatului în timp ce fugea după ce a sodomizat un tânăr.