Australia va recunoaşte statul palestinian în septembrie, la Adunarea Generală a ONU. Care este condiția

62540211
Getty

Australia a anunţat un plan de recunoaştere a statului palestinian, urmând exemplul Regatului Unit, Franţei şi Canadei, relatează BBC.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că această măsură va fi luată în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie, după ce Autoritatea Palestiniană şi-a asumat angajamentele necesare.

„O soluţie cu două state este cea mai bună speranţă a umanităţii pentru a rupe ciclul violenţei din Orientul Mijlociu şi pentru a pune capăt conflictului, suferinţei şi foametei din Gaza”, a declarat el luni.

Statul Palestina „recompensează terorismul”

Israelul, care se află sub presiune crescândă pentru a pune capăt războiului din Gaza, a declarat că recunoaşterea unui stat palestinian „recompensează terorismul”.

Autoritatea Palestiniană, care controlează părţi din Cisiordania ocupată de Israel, a declarat anterior că recunoaşterea statalităţii demonstrează sprijinul crescând pentru autodeterminarea poporului său.

Albanese a declarat că decizia a fost luată după ce guvernul său a primit asigurări din partea preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, că Hamas nu va juca niciun rol în viitorul stat.

Joi seara, guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat o nouă fază a operaţiunilor militare împotriva Hamas în Fâşia Gaza, inclusiv ocuparea oraşului Gaza. Anunţul acestui plan a provocat dezaprobarea internaţională.

 
Pe lângă dezarmarea Hamas şi returnarea „tuturor ostaticilor, vii şi morţi" care se află încă în mâinile Hamas, planul israelian vizează demilitarizarea Fâşiei Gaza şi plasarea acesteia sub control israelian, înainte de a institui "o administraţie civilă" care să nu fie "nici a Hamas, nici a Autorităţii Palestiniene", potrivit premierului Netanyahu.
 
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat după ce organizaţia palestiniană Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului la 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe date oficiale israeliene.
Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62540225
SUA susțin că Israelul „are dreptul să decidă” ocuparea completă a Fâşiei Gaza. Genocidul asupra civililor, „categoric fals”

Statele Unite au declarat, la reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, că Israelul are dreptul să decidă măsurile necesare privind Fâșia Gaza, în contextul planului israelian de ocupare totală a enclavei și eliminare a Hamas.

62566305
Summitul despre pacea din Ucraina fără Ucraina. Ce mize ascunde marea întâlnire dintre Trump și Putin, din Alaska

După ce aliații europeni ai Kievului au denunțat intenția lui Donald Trump de a negocia singur cu Vladimir Putin pacea din Ucraina, Casa Albă ia în considerare să-l invite și pe Volodimir Zelenski la întâlnirea dintre președintele american și cel rus.

62347055
Cutremur puternic în Turcia, duminică seară. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a lovit duminică vestul Turciei, a anunţat AFAD, autoritatea naţională turcă pentru gestionarea dezastrelor. Potrivit presei locale, seismul a fost resimţit în mai multe provincii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.