Au fost găsite noi resturi ale submersibilului Titan, dar și posibile rămășițe umane, după „implozia catastrofală”

62359053
Profimedia

Noi resturi ale submersibilului turistic care a făcut implozie în iunie în Atlanticul de Nord precum şi alte "presupuse rămăşiţe umane" au fost recuperate la începutul lunii octombrie, au anunţat reprezentanţii Pazei de Coastă din Statele Unite.

Titan, un mic submersibil lung de aproximativ 6,5 metri şi administrat de o companie privată, s-a scufundat pe 18 iunie într-o misiune de observare a epavei transatlanticului Titanic şi a fost afectat la scurt timp după scufundare de "o implozie catastrofală" care i-a ucis pe loc pe toţi cei cinci oameni aflaţi la bordul său.

Elementele recuperate au fost transferate într-un port din Statele Unite pentru analize, a adăugat Paza de Coastă americană într-un comunicat publicat marţi, în care a precizat că anchetatori americani şi canadieni s-au aflat la bordul navei care a desfăşurat operaţiunea de recuperare a fragmentelor.

La sfârşitul lunii iunie, primele resturi au fost găsite pe fundul mării la circa 500 de metri distanţă de epava Titanicului şi la o adâncime de aproape 4.000 de metri, în largul insulei canadiene Terranova. Posibile rămăşiţe umane au fost de asemenea recuperate.

Exploratorul francez al fundurilor oceanice Paul-Henri Nargeolet, supranumit "Domnul Titanic", se afla printre pasageri.

Transatlanticul Titanic a naufragiat în timpul călătoriei sale inaugurale în aprilie 1912 după ce s-a lovit de un aisberg, provocând moartea a aproape 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62393597
Ministrul israelian al Apărării: „Gaza nu va mai fi ce a fost. Vom elimina totul”. Localnic din Gaza: „Cu ce am greșit?”
Salvele de rachete Hamas cad și acum peste Israel. A fost lovit și un spital din Așkelon, în sudul țării. Rachete lansate spre aeroportul Ben Gurion au fost interceptate.
62393593
Netanyahu a format un cabinet de război. Peste 1.200 de israelieni și 1.000 de palestinieni au murit până acum
Fâșia Gaza, unde se ascund o parte din teroriștii care au ucis familii întregi, zeci de bebeluși și copii, a rămas fără curent electric. Sunt pe terminate și rezervele de apă și alimente pentru palestinienii de acolo.
62371372
Putin, despre Războiul dintre Israel şi Hamas. ”Dacă bărbaţii au decis să lupte între ei, atunci să lupte între ei”
Preşedintele rus Vladimir Putin îi îndeamnă miercuri pe ”ambii” beligeranţi, Israelul şi Hamasul, ”să minimizeze sau să reducă la zero” victimele civile, relatează CNN.