ATAC TERORIST in Copenhaga. Barbatul care a impuscat mortal doua persoane, ucis: un tanar de 22 de ani, cunoscut de politie
Dupa francezi, acum danezii traiesc cosmarul unui atentat terorist. Un atacator ar fi fost ucis de politie, dupa ce a ucis doua persoane si a ranit cinci politisti.
SUMARUL EVENIMENTELOR:
-► Doua atacuri armate au avut loc in Copenhaga, sambata, in decurs de cateva ore
-► Doua persoane au fost ucise si cinci politisti au fost raniti
-► Autoritatile au anuntat ca barbatul din spatele celor doua atacuri teroriste ar fi fost ucis
-► Mesajul lui Iohannis, dupa atacuri: Toleranta fata de religii trebuie respectata
Desfasurarea evenimentelor din Danemarca, livetext:
Alegeri 2024
11:12
Purtătorul de cuvânt al PSD: Trăim sfârşitul istoriei, aşa cum o ştiam şi ne-o imaginam pentru noi şi copii
11:08
Călin Georgescu, de la campanie pe TikTok la numărul 1 la prezidențiale. Declarațiile care l-au calificat prorus
10:59
Cum explică specialiștii victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur: Exista o dorinţă de vot revanşard
10:44
Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi
UPDATE ORA 23:00 Politia daneza a anuntat ca il cunostea bine pe presupusul autor al atacurilor de la Copenhaga - soldate cu doi morti si cinci raniti -, un tanar in varsta de 22 de ani, nascut si crescut in tara, care avea legaturi cu organizatii infractionale, potrivit postului danez TV2, citat de Le Parisien.
Insa politia nu i-a dezvaluit numele barbatului pe care l-a ucis duminica dimineata in apropierea garii din Nørrebro, suspectat de comiterea primului atac armat asupra unui centru cultural in care se desfasurea o dezbatere despre arta, balsfemie si libertatea de exprimare, soldat cu un mort si trei raniti, dar si a celui de-al doilea atac, la cea mai mare sinagoga din capitala daneza, soldat cu un mort si doi raniti.
Suspectul avea asupra doua pistoale, iar hainele corespundeau marturiilor culese dupa atacul de la sinagoga.
Perchezitii in acelasi cartier au permis confiscarea unor haine si unei pusti automate care ar putea sa corespunda celor folosite in primul atac de la centrul cultural si care au fost supuse unor verificari criminalistice.
Potrivit presei daneze, barbatul ucis la centrul cultural era un regizor danez in varsta de 55 de ani, iar barbatul ucis la sinagoga, era un paznic evreu, Dan Uzan, in varsta de 37 de ani.
Cei cinci raniti, toti politisti, a caror viata nu este in pericol, au fost spitalizati. Patru dintre ei au fost externati, au declarat surse din cadrul fortelor de ordine pentru site-ul jop.dk.
Politia a efectuat duminica dupa-amiaza o serie de operatiuni, in cartierele Nørrebro si Osterbro, inclusiv intr-un Internet-cafe, arestand trei suspecti, potrivit presei locale.
Perchezitii au avut loc duminica dupa-amiaza in cartierul Nørrebro, iar o arma corespunzand celei folosite in atacuri a fost gasita intr-un apartament.
O vasta operatiune de politie a avut loc duminica dupa-amiaza la un Internet-cafe. Numerosi politisti, puternic inarmati, au patruns in local, care se afla in apropiere de locul unde au fost comise atentatele. Cel putin doua persoane au fost arestate, porivit postului TV2.
"Face parte din ancheta noastra", a declarat un politist pentru postul public DR.
Fortele de ordine au efectuat de asemenea o operatiune in cartierul Østerbro, in Parcul Vognmand, situat in vestul capitalei, potrivit TV2.
La ea au participat politisti cu caini, iar o persoana a fost arestata, dar postul nu era sigur daca interventia a avut legatura cu atacurile teroriste.
Pe de alta parte, postul francez de radio Europe1 scrie pe site ca ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a condamnat foarte ferm atacul terorist de la Copenhaga. El a efectuat o vizita in capitala daneza duminica la pranz.
"Suntem impreuna, in aceasta proba, alaturi de prietenii nostri danezi, pentru a ne exprima solidaritatea, pentru a avertiza asupra riscului care exista in continuare in UE si pentru a ne exprima hotararea de a lupta impreuna, in cadrul UE, impotruva terorismului", a declarat el.
Presedintele francez François Hollande a efectuat duminica dupa-amiaza o vizita la Ambasada Danemarcei de la Paris, potrivit postului francez de radio, cu scopul de a afirma "solidaritatea Frantei cu poporul danez si victimele" atacurilor de la Copenhaga.
UPDATE 11:30 Iohannis: Toleranta fata de religii trebuie respectata
Presedintele Klaus Iohannis condamna ”cu fermitate” atacurile teroriste de la Copenhaga, aratand ca, dupa atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie si diferentele religioase, si ca toleranta fata de credintele religioase ale popoarelor trebuie respectata.
”Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, condamna cu fermitate atacurile teroriste de aseara, de la Copenhaga.
Actiunile teroriste au inceput la un centru cultural, in cursul unei dezbateri privind islamismul si libertatea de expresie, si au continuat in apropierea unei sinagogi din centrul capitalei daneze. Dupa atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie si diferentele religioase”, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, remis, duminica, MEDIAFAX.
Administratia Prezidentiala mai transmite ca ”Romania isi reafirma sprijinul fata de lupta impotriva terorismului si fata de masurile europene de combatere si descurajare a oricaror tentative de terorism”.
”In acelasi timp, toleranta fata de credintele religioase ale popoarelor trebuie sa fie respectata si cultivata atat in presa cat si in discursurile publice”, se mai precizeaza in comunicatul de presa.
UPDATE 10:15 Premierul Danez, Helle Thorning-Schmidt, condamna atacurile care au avut loc in Copenhaga.
"Este o dimineata trista, toate gandurile noastre se indreapta spre victime si spre rudele lor. Doi oameni nevinovati si-au pierdut viata in urma unui act terorist cinic impotriva tarii noastre. In timpul noptii si al zilei, politia a actionat rapid pentru a asigura sigurata cetatenilor. Sunt multumit si usurat ca presupusul autor din spatele celor doua atacuri armate a fost prins. Le transmit tuturor sa urmeze instructiunile politiei si sa fie precauti", a transmis Helle Thorning-Schmidt intr-un comunicat de presa, scrie The Guardian.
Danish Police said a man they shot and killed Sunday was likely behind two shooting attacks in Copenhagen. http://t.co/Lsuxp3z2s6
— USA TODAY (@USATODAY) February 15, 2015
UPDATE 9:20 O jurnalista daneza prezinta pe Twitter unde sunt situate in Copenhaga cele doua locuri unde au avut loc atacurile armate. Cu rosu este marcata sinagoga, iar cu verde cafeneaua.
To foreigners, here's a map of the #cphshooting. Green dot is Krudttønden. Red dot is the synagogue in Krystalgade. pic.twitter.com/vsoMxzWxDH
— Tinne Hjersing (@Tinnehjersing) February 15, 2015
UPDATE 9:05 Politia daneza anunta ca are motive sa creada ca barbatul impuscat mortal in Norrebro este cel din spatele celor doua atacuri.
"Presupunem ca acelasi vinovat se afla in spatele ambelor incidente si presupunem totodata ca... vinovatul impuscat de catre echipa de interventie a politiei este persoana din spatele ambelor asasinate", a declarat Torben Molgaard Jensen, seful politiei daneze, intr-o conferinta de presa, potrivit Mediafax.
CPH Police: We assume the same shooter was behind both attacks and he is the one killed at his address by police #cphshooting #copenhagen
— Christian W Svanberg (@WieseSvanberg) February 15, 2015
UPDATE 8:45 Michael Gelvan, presedintele Consiliului de Securitate Evreu Nordic, a declarat ca atacul este o copie a ceea ce s-a intamplat la Paris, facand referire la cazul Charlie Hebdo.
"Nici nu indraznesc sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca atacatorul ar fi reusit sa patrunda in interiorul sinagogii", a adaugat acesta, potrivit The Guardian.
UPDATE 8:20 Televiziunile daneze, citate de The Guardian, precizeaza ca victima atacului de la sinagoga era un tanar evreu, care asigura securitatea evenimentului organizat in acel loc.
UPDATE 7:55 Politia din Copenhaga anunta pe Twitter ca a tras mai multe focuri la statia de tren Norrebro.
Potrivit presei daneze, oamenii legii supravegheau o adresa din Norrebro, iar in jurul orei 5:00 (ora 6:00 in Romania), au observat sosind o persoana care era suspectata ca ar avea legaturi cu atacul terorist. Oamenii legii i-au cerut sa se predea, insa aceasta a deschis focul si a fost impuscata mortal. Niciun politist nu a fost ranit.
Anchetatorii investigheaza acum daca aceasta este persoana care se afla in spatele celor doua atacuri care au avut loc in Copenhaga.
UPDATE 7:45 O noua imagine de la locul atacului a fost postata pe Twitter.
Politimand såret og mand nede foran Jødisk synagoge. pic.twitter.com/v3vRg4mFNL
— Rasmus Thau Riddersh (@rtridder) February 15, 2015
UPDATE 7:40 Politistii danezi au blocat toate drumurile din zona atacului, pentru a fi siguri ca autorul nu va reusi sa fuga.
Looks like these suspects won't get anywhere. Police in Denmark have blocked all ways of getting out @TheYellowPete pic.twitter.com/a5A4gF9EFq
— Conflict News (@rConflictNews) February 14, 2015
UPDATE 7:30 Autoritatile au dat publicitatii aceasta imagine, in care apare suspectul atacului de la sinagoga.
ORA 07:00 Un individ a deschis focul in apropierea unei sinagogi din Copenhaga. Un om a murit a murit si alti doi au fost raniti in acest incident, ce a venit la cateva ore de la un atac ce a vizat o cafenea din capitala daneza. Nu este deocamdata clar daca a fost vorba de acelasi autor. Politia inca il cauta pe individul care a omorat un barbat de 40 de ani si a ranit trei politisti in atacul de la cafenea.
Cineva a inregistrat cu telefonul mobil momentul in care atacatorul a deschis focul inspre localul, unde, in jurul orei locale patru dupa-amiaza, era in plina desfasurare o dezbatere cu tema: blasfemia si libertatea de exprimare. Fisierul audio reda secunde lungi in care se aud focuri de arma, dar si mese si scaune rasturnate in panica iscata.
Martor: "Nu stiu cate focuri a tras, in jur de 20-30. Apoi am auzit pe cineva care striga ceva, nu stiu in ce limba, cred ca araba."
Gloantele au ciuruit vitrina cafenelei si au atins patru persoane, un civil, si trei politisti, ce incepusera la randul lor sa traga inspre atacator. Nevatamat, individul a reusit sa fuga la volanul unei masini furate, pe care a abandonat-o cativa kilometri mai departe. Politistii au verificat camerele de supraveghere din imprejurimi si au dat publicitatii doua instantanee ale suspectului. Este vorba de un individ imbracat in negru si cu fata partial acoperita.
Helle Thorning-Schmidt, premierul danez: "Stim sigur acum ca este un atac motivat politic, asadar un atac terorist. Autoritatile sunt alerta in toata tara."
Dezbaterea de la cafeneaua din Copenhaga fusese organizata de caricaturistul suedez Lars Vilks, care a vrut sa afle daca oamenii mai au curaj sa vorbeasca liber despre Mahomed, dupa atentatele din Franta. Vilks a scapat teafar din atac, desi el ar fi fost tinta principala. Mai mult, potrivit presei daneze, atacatorul ar fi incercat sa recreeze atentatul de la revista franceza Charlie Hebdo, cand au murit 12 oameni, insa nu a reusit sa patrunda in cladire.
Dupa ce in 2007 a publicat o caricatura in care il infatisa pe profetul Mahomed cu trup de caine, Vilks a primit numeroase amenintari cu moartea, a fost tinta unor comploturi dejucate si a fost plasat pe lista celor mai mari inamici ai gruparii Al Qaeda din Peninsula Araba. Din acest motiv, era insotit in permanenta de mai multi agenti de paza. La dezbaterea din cafenea era prezent si ambasadorul francez, care a scapat nevatamat