Atac sângeros în Afghanistan. Cel puţin 14 morţi în urma exploziei a două bombe

62160350
AFP

Cel puţin 14 persoane şi-au pierdut viaţa marţi în urma exploziei a două bombe în oraşul Bamyan, din centrul Afganistanului. Este cel mai sângeros atac din ultima perioadă în această ţară, au anunţat responsabili afgani, citaţi de France Presse.

"Paisprezece persoane au fost ucise, iar alte 45 rănite în explozia" a două bombe, a declarat Zabardast Safi, şeful poliţiei din Bamiyan, precizând că 13 civili şi un agent de circulaţie figurează printre victime.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Reza Yosufi, a adăugat că bombele fuseseră plasate în două locuri diferite.

Tareq Arian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, a confirmat bilanţul respectiv.

Atac la Bamyan

Celebră pentru cele două statui gigantice ale lui Buddha distruse în 2001 de talibani, provincia Bamiyan este considerată mai puţin periculoasă şi printre cele mai puţin conservatoare din ţară. Această zonă montană era frecventată în special de turiştii străini şi găzduia competiţii de schi.

Cea mai mare parte a provinciei este locuită de minoritatea şiită Hazara. Această minoritate a fost de mai multe ori ţinta grupării jihadiste Statul Islamic, în special în luna mai, când un atac a vizat o maternitate, administrată de organizaţia neguvernamentală Medici fără frontiere. Douăzeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa atunci, între care 16 mame.

Talibanii, care i-au persecutat pe hazari în timpul războiului civil din anii '90, au negat orice implicare în atac, aminteşte AFP.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62158500
Nouă strategie în Londra, după ce foarte puțini contacți au respectat izolarea la domiciliu

Pentru că mai puțin de jumătate dintre persoanele de contact ale celor infectați cu Sars Cov 2 respectă izolarea la domiciliu de 14 zile, Londra vrea să schimbe procedurile.

62160319
Polonia nu l-a recunoscut încă pe Biden drept președintele SUA, după alegerile din 3 noiembrie

Polonia aşteaptă să vadă cum evoluează din punct de vedere politic şi legal situaţia din Statele Unite, înainte de a-l recunoaşte pe Joe Biden ca preşedinte, a afirmat marţi ministrul polonez de externe Zbigniew Rau.

62160064
Eroarea care a crescut eficacitatea vaccinului anti-Covid AstraZeneca la 90%

Vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca a atins o eficacitate de 90% în timpul testelor clinice în urma unei erori, în urma căreia unii voluntari au primit doar o jumătate de doză de vaccin, scrie The Guardian.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.