Atac armat la o școală din SUA, soldat cu trei morți şi 17 răniți. Printre decedați se numără și atacatorul

62561289
Shutterstock

O şcoală catolică din oraşul american Minneapolis din Minnesota a fost scena unui atac armat miercuri, a anunţat guvernatorul acestui stat din nordul SUA, Tim Walz, informează AFP şi Reuters.

Doi copii au fost ucişi şi alte 17 persoane au fost rănite după ce un bărbat înarmat a deschis focul asupra elevilor care participau la o slujbă la şcoala catolică Annunciation (Buna Vestire) din Minneapolis, au declarat autorităţile.

Atacatorul, înarmat cu o puşcă, o armă automată şi un pistol, a tras zeci de gloanţe care au pătruns prin ferestrele bisericii, au declarat oficialii, precizând că apoi atacatorul s-a sinucis.


"A fost un act deliberat de violenţă împotriva copiilor nevinovaţi şi a altor persoane care participau la slujbă. Cruzimea şi laşitatea de a trage asupra unei biserici pline de copii sunt absolut de neînţeles", le-a declarat jurnaliştilor şeful poliţiei din Minneapolis, Brian O'Hara.

Atacul, la două zile de la începerea școlii

Atacul armat a avut loc la două zile după începerea anului şcolar la şcoala catolică Annunciation, o şcoală elementară privată unde învaţă circa 395 de elevi. Şcoala aparţine de Biserica Catolică Annunciation, ambele clădiri fiind situate într-o zonă rezidenţială în sud-estul celui mai mare oraş din Minnesota.

Oficialii au declarat că atacatorul purta haine negre, avea puţin peste 20 de ani şi nu avea antecedente penale.

Autorităţile nu au publicat numele atacatorului şi au spus că încearcă să găsească un motiv pentru faptele sale.

Children's Minnesota, un spital local, a informat că şase copii primesc îngrijiri medicale.

"Am fost informat despre un atac armat produs la şcoala catolică Annunciation şi voi continua să vă ţin la curent pe măsură ce am mai multe informaţii", a declarat anterior guvernatorul Tim Walz pe reţeaua X, precizând că forţe de poliţie au fost trimise la faţa locului.

"Mă rog pentru copiii şi profesorii noştri a căror primă săptămână de şcoală a fost marcată de acest act teribil de violenţă", a adăugat el.

Declarațiile președintelui Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că a fost "pe deplin informat" despre atacul "tragic" cu arme de foc dintr-o şcoală din Minneapolis.

"Casa Albă va continua să urmărească această situaţie teribilă", a adăugat preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

Secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, a declarat într-o postare că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) monitorizează situaţia şi se află în legătură cu autorităţile locale.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Trump cere punerea sub acuzare a lui George și Alexander Soros. De ce îi acuză: „Au făcut mult rău ţării noastre"

Donald Trump cere ca George Soros și fiul său, Alexander, să fie anchetați pentru sprijinirea protestelor violente din SUA.

Patru români au murit într-un accident în Germania, care i-a traumatizat și pe polițiști. Au avut nevoie de consiliere

Tragedie în Germania. Două cupluri de români au murit într-un cumplit accident de circulație. Mergeau, după miezul nopții, pe un drum plin de curbe, dintr-o zonă de pădure, iar șoferul conducea o mașină cu volanul pe dreapta.

Un mire a fost ucis în timpul nunții după ce o invitată a tras, de bucurie, cu o armă de foc, în Turcia

Un tânăr turc a fost ucis în timpul nunții sale, după ce o femeie, invitată la petrecere, a tras cu arma de foc în semn de bucurie, informează agenția oficială turcă Anadolu, citată de AFP.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.