Așa arată "Rusia independentă". Putin a anunțat că nu va fi tolerată niciun fel de opoziție în campania electorală

×
Publicitate

Intrat în campania electorală, Vladimir Putin avertizează Occidentul să nu cumva să încurajeze proteste și „tulburări” în Rusia, în condițiile în care regimul a avut grijă să eradicheze orice fel de opoziție în țară.

N-a trecut neobservată nici declarația prin care Putin a avertizat că intrarea Finlandei în NATO va genera "probleme". Liderul rus a ordonat consolidarea militară a frontierei de peste 1300 de kilometri pe care Rusia o are cu statul nordic.

Dmitri Medvedev, președintele partidului "Rusia Unită": "Supun votului susținerea candidaturii lui Vladimir Vladimirovici Putin pentru funcția de președinte al Rusiei în alegerile din 17 martie 2024. Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri? Se adoptă în unanimitate!".

Întrucât Vladimir Putin candidează ca independent pentru încă un mandat prezidențial, al cincilea, Partidul "Rusia Unită" a considerat oportun să-și afișeze sprijinul.
Prezent la congres, Vladimir Putin a ținut primul său discurs de campanie electorală, în care a făcut aluzii străvezii la Ucraina.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Rusia nu poate, precum alte ţări, să renunţe la suveranitatea sa în schimbul câtorva cârnaţi şi să devină satelitul cuiva. Rusia va fi o putere suverană şi autosuficientă ori nu va mai exista deloc".

Cel care conduce despotic Rusia încă din 2000 a avertizat că nu va fi tolerată niciun fel de opoziție în campanie.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "(Elitele occidentale) au crezut și încă mai cred că pot declanșa tulburări interne în Rusia. Asemenea metode vizând destabilizarea au fost testate în mod repetat de occidentali în multe părți ale lumii prin așa-numitele «revolutii colorate». Dar, asemenea, rețete nu țin în Rusia, un stat liber, indepedent și suveran".

Putin nu vrea să vadă Finlanda în NATO

Putin a păstrat însă o declarație-cheie pentru culise. Într-un interviu acordat televiziuni naâționale, a avertizat că aderarea Finlandei vecine la NATO va genera probleme noi în regiune.

În viziunea lui Putin, Finlanda a fost „păcălită și târâtă” în NATO de către occidentali, având în vedere că, spune el, disputele dintre Moscova și Helsinki au fost de mult rezolvate.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Nu erau niciun fel de probleme acolo, dar acum vor fi. Așa că vom înfiinţa Districtul Militar Leningrad şi vom concentra acolo un anumit număr de unităţi. De ce au nevoie de astfel de prostii? Ei (finlandezii) sunt cei care creează acum probleme artificiale acolo".

Recent, Finlanda și-a închis punctele de trecere a frontierei cu Rusia, acuzând Moscova că duce un război hibrid încurajând trecerea ilegală a migranţilor pe teritoriul său.

Deloc întâmplător, declarațiile lui Putin au coincis cu difuzarea de către Ministerul Apărării a unui clip ce redă încărcarea unei gigantice rachete balistice intercontinentale Yars într-un lansator siloz din compexul Kozelsky.

Având o lungime de 23 de metri, racheta Yars este concepută să lanseze mai multe focoase nucleare către diferite ținte.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Forțele israeliene au găsit două valize cu peste 1,25 milioane de euro în casa unui oficial de rang înalt al Hamas

Forțele de apărare ale Israelului (IDF) au anunțat, luni, că au descoperit aproximativ cinci milioane de shekeli (aproximativ 1,25 milioane de euro) în casa unui oficial de rang înalt al Hamas.

Cine vrea să-l asculte pe „Generalul de fier”. Comandantului armatei ucrainene i s-a plantat un microfon

Un dispozitiv de înregistrare a fost descoperit într-un spațiu de lucru rezervat lui Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor armate ale Ucrainei.  

Creaturile care au invadat un oraș întreg. Au apărut cu miile pe străzi. "Nu voi mai putea merge afară"

Broaștele de trestie de zahăr au dat năvală pe străzile din Tugun, o suburbie a orașului australian Gold Coast din statul Queensland, acoperind complet zona.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.