Argumentul pregătit de Rusia pentru a interveni în estul Ucrainei: Este un pretext pentru o potențială invazie

×
Publicitate

România și aliații ei din NATO urmăresc situația din Ucraina. Vladimir Putin a declarat că în următoarele ore va fi luată o decizie în privința recunoașterii republicilor auto-proclamate Donețk și Luhansk, din estul țării vecine, ca state independente.

Ucraina și Occidentul, se tem că declararea independenței acestor teritorii, controlate de separatiștii pro-ruși, ar permite Rusiei, să trimită acolo, în mod deschis, forțe militare.

Președintele american, a acceptat "în principiu" să-l întâlnească pe Putin, la un summit propus de președintele francez. Dar Kremlinul transmite, că este prematur să discute, despre o întâlnire la nivel înalt. Joi, ar urma să se întâlnească miniștrii de externe, dacă Rusia nu invadează Ucraina, până atunci.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Schimbarea puterii în 2014, la Kiev a fost anticonstituțională și sângeroasă, și o parte dintre locuitorii Ucrainei nu au fost de acord cu aceasta”.

Cu un asemenea preambul brutal și șocant, Vladimir Putin a anunțat că a convocat pentru a doua oară în cursul zilei Consiliul de Securitate al Rusiei, in două ședințe extraordinare. Obiectivul? Discutarea cererilor de independență pentru auto-proclamatele republici populare Donețk și Luhansk, din estul Ucrainei, la solicitarea liderilor separatiști.

Donețk și Lugansk, scenariul Kremlinului pentru o nouă invazie

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Obiectivul nostru, obiectivul reuniunilor noastre de astăzi este să ascultăm ce spun colegii și să decidem care sunt pașii de urmat, având în vedere solicitările liderilor din Donețk și Lugansk privind recunoașterea independenței”.

Acceptarea independenței celor două republici auto-proclamate deschide calea pentru Rusia să trimită forțe militare în ambele regiuni. Iar Putin ar avea argumentul că intervine ca un aliat ca să protejeze aceste regiuni împotriva Ucrainei.

Oleksii Reznikov, ministrul Apărării din Ucraina: „Dacă mâine sau poimâine sau răspoimâine, ei (Rusia) recunosc aceste grupuri teroriste care își spun 'republici', vor încălca în mod direct integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Aceasta va fi deja o încălcare a normelor general recunoscute ale dreptului internațional, iar acest lucru va însemna că, de fapt, acesta este un pretext pentru o potențială invazie, prin introducerea unui fel de forțe de menținere a păcii sau ceva de genul acesta”.

În republicile autoproclamate Doneţk şi Luhansk, adică zonele din estul Ucrainei controlate de separatiştii pro-ruşi, continuă de câteva zile exploziile. Şi toate părţile se acuză de provocări. Rebelii susţin, fără vreo dovadă, că armata ucraineană bombardează. Dar Kievul spune că sunt proprile lor tiruri, o înscenare prin care pot să acuze armata ucraineană.

Separatiștii au ordonat evacuarea civililor, 53.000 s-au refugiat deja in Rusia, și mobilizarea oamenilor în stare de luptă.

Între timp, manevrele militare comune din Belarus, implicând 30.000 de soldaţi ruşi - care urmau să se încheie duminică, continuă.

Noi imagini de la sateliţii comerciali surprind și mai multe unități militare rusești în păduri, ferme și zone industriale, din vestul Rusiei, unele poziţionate la doar 15 km de granița cu Ucraina.

Antony Blinken, secretar de stat al Statelor Unite ale Americii: „Rusia încearcă să creeze o serie de provocări ca justificare pentru o agresiune împotriva Ucrainei. Asistăm la operaţiuni sub steag fals care au loc în estul Ucrainei. Tocmai am auzit că 'exerciţiile', în ghilimele, pe care Rusia le-a angajat în Belarus, cu 30.000 de soldaţi, şi care trebuiau finalizate, de fapt continuă, invocându-se situaţia tensionată din estul Ucrainei”.

Pe de altă parte, președintele francez Emmanuel Macron a căutat să intermedieze o posibilă întrevedere între Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin, printr-o serie de telefoane care au continuat duminică până târziu în ​​noapte.

În ce context se pot întâlni Putin și Biden

Un summit Biden Putin ar putea oferi o posibilă soluţie diplomatică pentru cea mai gravă criză de securitate din Europa, din ultimele decenii. Însă, Washington-ul a transmis că întrevederea poate avea loc doar dacă nu va fi o invazie în Ucraina, între timp.

Iar speranțele au pălit. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a subliniat că "este prematur să se vorbească despre planuri concrete pentru summit".

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „O întrevedere între Vladimir Putin şi Joe Biden este posibilă dacă cei doi şefi de state consideră că este necesară. În acest moment, există o înțelegere clară și concretă cu privire la necesitatea de a continua dialogul la nivel de miniştrii de Externe”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că se va întâlni, joi, cu omologul sau american Antony Blinken, semn că cel puțin până joi situația ar putea rămâne neschimbată.

Anthony Blinken: „Ne vom folosi de toate oportunitățile și de fiecare minut pe care îl avem la dispoziție pentru a încerca să-l convingem pe președintele Putin să renunțe la atac”.

Jim Sciutto, CNN: „Conform ultimelor evaluări ale serviciilor de informații americane, comandanții grupurilor tactice de luptă ruse au primit ordinele pentru o invazie”.

Sancțiuni pregătite de UE pentru Rusia

Criza din Ucraina a fost tema fierbinte și pe agenda miniștrilor de Externe din Uniunea Europeană, reuniți la Bruxelles.

Bogdan Aurescu: „Voi exprima, din nou, solidaritatea şi susţinerea faţă de Ucraina, faţă de suveranitatea şi integritatea sa teritorială”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit câteva detalii despre sancțiunile impuse Moscovei, dacă invadează Ucraina.

Ursula von der Leyen: „În principiu, Rusiei i se va tăia accesul la piețele financiare internaționale. Iar sancțiunile economice vor viza toate bunurile de care are Rusia nevoie ca sa-si diversifice economia”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Băncile din Rusia au adus în țară 5 miliarde de dolari cash, măsură preventivă în cazul unor sancțiuni. Înseamnă două TIR-uri

Agenţia rusă de rating ACRA estimează că băncile din Rusia au importat în decembrie bancnote străine în valoare de cinci miliarde de dolari, faţă de 2,65 miliarde cu un an înainte, transmite luni Reuters.

 

Putin, îngrijorat: Dacă Ucraina aderă la NATO, amenințările de securitate ale Rusiei vor crește dramatic

Amenințările la adresa securității Rusiei vor crește semnificativ în cazul admiterii Ucrainei în NATO, a declarat, luni, președintele rus Vladimir Putin.

VIDEO pe Twitter. Tancuri și blindate cu simbolul misterios Z se apropie de Ucraina

Conflictul dintre Rusia și Ucraina pare să devină tot mai tensionat, pe măsură ce apar informații despre tancuri care se deplasează la graniță, dar și explozii lângă Luhansk, în estul Ucrainei.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.