Arabia Saudită lansează o operaţiune militară ”la scară mare” în Yemen. Care a fost motivul

62232428
Getty

Arabia Saudită a lansat sâmbătă, de Crăciun, o ofensivă militară ”la scară mare” în Yemen, după ce două persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite în primul atac mortal revendicat de către rebeli huthi în regatul saudit în mai bine de trei ani.

Riadul intervine în Yemen din 2015, la conducerea unei coaliţii care susţine forţe guvernamentale yemenite, aflate în război de şapte ani împotriva rebelilor huthi, apropiaţi ai Iranului şi care atacă adesea teritoriul saudit din Yemen, relatează AFP.

Apărarea Civilă a regatului a anunţat că două persoane - un saudit şi un yemenit - au fost ucise în acest atac, în regiunea saudită Jazan (sud), la frontiera cu Yemenul.

Huthi au revendicat atacul şi au anunţat că au lansat trei rachete balistice.

Un proiectil a căzut pe o clădire comercială şi a făcut doi morţi, un saudit şi un rezident yemenit. El a rănit şapte civili, şase saudiţi şi un cetăţean din Bangladesh”, anunţă într-un comunicat autorităţile saudite.

Imediat după acest atac, coaliţia a anunţat că ”pregăteşte o operaţiune militară la scară mare” împotriva rebelilor.

Un purtător de cuvânt huthi, Yahya Saree, a ameninţat regatul, într-un comunicat, cu ”operaţiuni dureroase” în cazul în care îşi continuă ”agresiunea şi crimele”.

Rebelii yemeniţi lansează cu regularitate rachete şi drone în Arabia Saudită vecină, ţintind aeroporturi şi infrastructuri petroliere.

Acesta este însă primul atac soldat cu morţi în regat din 2019 încoace.

Potrivit unor medici yemeniţi, trei persoane au fost ucise, iar alte şase au fost rănite în atacuri aeriene efectuate ca represalii ale coaliţiei militare antihuthi, la nord-vest de capitala yemenită Sanaa, aflată sub controlul rebelilor.

Trei civili, inclusiv un copil şi o femeie, au fost ucişi, iar alţi şase au fost răniţi în oraşul Ajama”, au declarat AFP medici.

În ultima vreme, confruntările s-au intensificat, iar atacuri aeriene saudite au vizat Sanaa, din cauza cărora capitala yemenită, supusă unei blocade saudite începând din 2016, nu mai poate primi, începând de marţi, avioane ale organizaţiilor umanitare şi ale ONU.

Riadul a anunţat că a ripostat unor drone operate de pe aeroport.

Coaliţia militară antihuthi, care a vizat miercuri o tabără militară huthi la Sanaa, a anunţat joi că a distrus o dronă-capcană care viza aeroportul din Abha, în sudul Arabiei Saudite, fără să provoace victime.

Tot joi, Marina americană (US Navy) a anunţat că a confiscat 1.400 de puşti de asalt de tip AK-47 şi muniţie la bordul unui vapor de pescuit care a plecat, a acuzat ea, din Iran şi care era destinat rebelilor huthi.

Teheranul îşi recunoaşte susţinerea politică a rebelilor, însă dezminte că le-ar furniza armament.

Huthi au cucerit, după ce au preluat controlul asupra Sanaa, în 2014, cea mai mare parte a nordului Yemenului, în pofida intervenţiei coaliţiei militare conduse de către saudiţi.

Potrivit ONU, războiul din Yemen a cauzat moartea a 377.000 de persoane, dintre care peste jumătate în urma unor cauze indirecte ale războiului - şi anume din cauza lipsei apei potabile, a foametei şi bolilor.

ONU s-a declarat miercuri ”nevoită” să restrângă ajutoareel umanitare acordate Yemenului, din cauza lipsei de fonduri, în timp ce foametea creşte în această ţară devastată de una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

Aproximativ 80% dintre cei peste 30 de milioane de locuitori ai Yemnului depind de ajutoare internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum și-au petrecut vedetele de la Hollywood Crăciunul

Cele mai mari vedete de la Hollywood, precum Dua Lipa și John Legend au împărtășit cu fanii lor ce fac de Ajunul Crăciunului, prin intermediul rețelelor de socializare.

Investiţiile în şampanie au fost mai profitabile decât cele în bitcoin sau în companiile de tehnologie

Cei care au investit în şampanie în acest an au toate motivele să sărbătorească, în condiţiile în care cele mai apreciate sticle de şampanie au înregistrat performanţe mai bune decât toate acţiunile marilor companii din tehnologie şi până la bitcoin.

Varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Portugalia

Varianta Omicron a noului coronavirus a devenit dominantă în Portugalia, după ce această ţară a înregistrat vineri un nou record de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore, depăşind recordul precedent ce data de la sfârşitul lunii ianuarie.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.