Atac pe un aeroport din Arabia Saudită. Cinci persoane au fost rănite

62217794
Shutterstock

Un atac a rănit uşor cinci persoane vineri pe aeroportul din Jizan, în Arabia Saudită lângă frontiera cu Yemenul, potrivit presei oficiale saudite, notează AFP.

 

"Un proiectil ostil a căzut pe aeroportul Regele Abdullah", potrivit unui comunicat al Coaliţiei pentru restabilirea legitimităţii în Yemen, citat de agenţia oficială de presă saudită (SPA) care nu a oferit mai multe detalii, transmite Agerpres.

Mai multe atacuri recente au vizat ţinte saudite. Acestea au fost atribuite forţelor houthi care luptă împotriva coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen pentru a reinstala guvernul destituit.

Miercuri, patru muncitori au fost răniţi după ce coaliţia a interceptat o dronă încărcată cu explozivi care viza aeroportul saudit Abha, a raportat media de stat.

Aceste patru persoane au fost lovite de resturile dronei, a precizat coaliţia, potrivit SPA.

La 31 august, acelaşi aeroport a mai fost lovit de o dronă care a rănit opt persoane şi a avariat un avion civil.

Situat în munţii din sud-vestul regatului, oraşul Abha este o destinaţie populară pentru turiştii saudiţi.

Arabia Saudită a intervenit în războiul yemenit în 2015 alături de guvernul recunoscut la nivel internaţional.

Rebelii houthi, apropiaţi Iranului, au vizat în mod repetat regatul saudit cu atacuri la frontieră, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62217795
New York găzduiește un festival dedicat personajelor fantastice. Despre ce este vorba
Eveniment plin de culoare în New York. Metropola americană găzduiește în acest weekend un festival dedicat celor care iubesc filmele Science Fiction, serialele, benzile desenate și jocurile pe calculator.
62217792
Reacţii dure de la Bruxelles, după o decizie controversată a Curţii Constituţionale din Polonia
Reacţii dure de la Bruxelles, după o decizie controversată a Curţii Constituţionale din Polonia. Judecătorii au hotărât că anumite articole din Tratatul Uniunii Europene sunt incompatibile cu Legea fundamentală a ţării.
62217758
Pană de curent în New Mexico, după ce două baloane au lovit liniile de înaltă tensiune
Zeci de baloane cu aer cald, de cele mai variate forme şi culori, se înălţă spre cer în New Mexico, unde continuă fiesta dedicată lor, unul dintre cele mai mari evenimente internaţionale de acest gen.