Apropiat al lui Erdogan: Turcia ar putea reconsidera apartenența la NATO

61922961
Getty

Turcia ar putea reconsidera statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice, după ce Norvegia i-a inclus pe președintele Recep Tayyip Erdogan și fondatorul națiunii, Mustafa Kemal Ataturk, pe lista țintelor inamice.

Comentariile lui Yalcin Topcu, șeful de cabinet al președintelui Turciei, vin la câteva zile după ce Ankara a decis retragerea a 40 de trupe NATO din Norvegia. La scurt timp, secretarul general al NATO și guvernul norvegian și-au prezentant scuzele, însă unii oficiali turci au calificat incidentul drept „unul dintre cele mai ample scandaluri” din istoria alianței, potrivit New York Times.

„Alianța, care exprimă tot felul de atitudini ostile față de membrii săi, nu este obligatorie pentru noi. Prezența noastră în această Organizație trebuie discutată urgent de Parlament”, a spus Topcu în capitala Kazahstanului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Administrației Erdogan, a vorbit despre acest incident, afirmațiile sale oferind indicii despre relația Turciei cu NATO și cu SUA, scrie agenția Anadolu.

„Suntem un aliat puternic în NATO, care am participat la multe exerciții”, în peste 50 de ani, a spus Ibrahim Kalin. „În mod evident, este total inacceptabil ca cineva să facă asta oricărei țări – mai ales când este vorba despre președintele fondator Ataturk și despre actualul nostru președinte. Nu se pot aștepta ca Turcia să nu reacționeze, așa ceva nu este posibil. Evident, acest incident a fost analizat, studiat, investigat foarte foarte atent. Nu știm detaliile. Până acum, avem doar explicațiile NATO. Cred că va fi o anchetă și am auzit că mai multe persoane au fost concediate. Dar vrem să aflăm cum de s-a putut întâmpla așa ceva, ca să nu se mai întâmple în viitor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Erdogan.

Pe de altă parte, Ibrahim Kalin a afirmat că Turcia nu se gândește să se distanțeze de NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61923375
Rusia neagă că ar fi avut loc un accident nuclear. Rosgidromet: "Poluare extrem de ridicată”

Serviciul meteorologic al Rusiei a confirmat că la sfârșitul lunii septembrie au fost găsite concentrații „extrem de ridicate” ale izotopului radioactiv Ruteniu-106.

61923349
Mărturia cutremurătoare a unei femei militar, în Coreea de Nord: „Aveam șerpi în duș”

O femeie care a activat în armată susține că traiul în cadrul celei de-a patra armată a lumii, ca mărime, este atât de dură încât multe dintre femei nu mai au menstruație, iar violurile au devenit o rutină.

61923335
Întrevedere Putin - Assad, la Soci. Liderul sirian, felicitat pentru rezultatele împotriva teroriștilor ISIS

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său sirian Bashar al-Assad au avut, luni seara, o întrevedere în stațiunea Soci, situată în sud-vestul Rusiei. 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.