Anunțul Rusiei cu o zi înainte de întâlnirea din Alaska. Trump spune că un acord de pace se va face doar cu Zelenski

×
Publicitate

Preşedintele american Donald Trump subliniază joi, cu o zi înaintea unui tête-à-tête în Alaska cu omologul său rus Vadimir Putin, că doar un summit tripartit cu Volodimir Zelenski poate pecetlui un acord de pace în Ucraina.

”Această întâlnire va deschide calea alteia”, dă asigurări preşedintele american la postul de radio Fox News.

El a declarat deja mai înainte că acest summit, la Anchorage, are ca scop doar să ”tatoneze terenul” cu Rusia.

Kievul şi europenii se tem că, în realitate, Donald Trump şi Vladimir Putin pot redesena vineri harta Ucrainei fără acordul preşedintelui ucrainean.

”A doua întâlnire va fi foarte, foarte importantă, pentru că ea va fi cea în care ei vor încheia un acord. Iar eu nu vreau să folosesc termenul «să-şi împartă lucrurile», dar, într-un fel, acesta nu este un termen rău. Sa va da şi se valua în ceea ce priveşte frontierele, teritoriile”, declară joi Donald Trump.

”Nu ştiu unde va avea loc această a doua întâlnire”, a adăugat el.

”Ne gândim la trei locuri diiferite şi la posibilitatea, pentru că ar fi de departe cel mai uşor, să rămânem în Alaska”, a continuat el.

Vladimir Putin a salutat joi ”eforturile destul de energetice şi sincere” ale Statelor Unite ”de a pune capăt ostilităţilor, de ieşire din criză şi ajungere la acorduri care să satisfacă toate părţile implicate”.

”Dacă, într-un fel sau altul, preşedintele Trump îl poate convinge pe Putin să oprească omorul, noi vom vrea să credem asta. Trebuie (...) să sperăm că din întâlnire va ieşi ceva bun”, a declarat AFP o ucraineancă care trăieşte la Anchorage, Zori Opanasevych, a cărei familie a emigrat în Statele Unite în anii '90.

Întâlnirea de la Anchorage (Alaska) între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, va începe vineri la ora 19:30 GMT (22:30 ora României) a anunţat joi Kremlinul, citat de AFP.

Kremlinul anunţă că nu este prevăzut un comunicat comun după summitul Trump-Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că un comunicat comun nu este prevăzut după summitul dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, care va avea loc vineri în statul american Alaska, relatează dpa.

"Nu, nu este aşteptat nimic în acest sens, nu a fost pregătit nimic şi este puţin probabil să existe vreun document", a declarat Peskov pentru agenţia de presă rusă Interfax.

"Având în vedere că va exista o conferinţă de presă comună, preşedintele (Putin) va face, desigur, bilanţul asupra acordurilor şi a aranjamentelor ce ar putea fi obţinute", a adăugat el.

Peskov a afirmat că ar fi o greşeală să se încerce să se anticipeze rezultatul întâlnirii în această etapă şi a adăugat că summitul a fost pregătit cu foarte puţin timp înainte.

Ulterior, el a declarat pentru televiziunea de stat rusă că Trump are o abordare extrem de neobişnuită asupra celor mai dificile probleme, ceea ce, a adăugat el, este foarte apreciat la Moscova şi de Putin personal.

Punctul de vedere al Ucrainei ar trebui luat în considerare "în etapele ulterioare", a spus Peskov. "În prezent, aceasta este o întâlnire ruso-americană la cel mai înalt nivel", a adăugat el.

Joi, consilierul pe probleme de politică externă al lui Putin, Iuri Uşakov, a declarat că summitul se va concentra în principal asupra găsirii unei soluţii paşnice la conflictul din Ucraina, dar şi pe relaţiile bilaterale.

Summitul care va avea loc la o bază aeriană în apropierea oraşului Anchorage este prima întâlnire în persoană între cei doi preşedinţi de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în luna ianuarie. Trump speră să pună capăt războiului, deşi Putin nu a dat până acum semne că va ceda.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62567249
Reţeaua de socializare X a lui Elon Musk, afectată de o pană mondială

Numeroși utilizatori ai rețelei de socializare X semnalează o pană a platformei lui Elon Musk, care nu încărca mesaje, joi după-amiaza, înaintea orei 15.00 GMT (18.00, ora României), potrivit site-ului DownDetector.

62514427
Un bărbat din Tanzania a mers la spital cu dureri în piept, iar medicii i-au dat o veste șocantă în urma unei radiografii

Medicii unui spital din Tanzania au rămas șocați când au descoperit că un bărbat a trăit timp de opt ani cu un cuțit înfipt în piept, după ce s-a plâns de dureri la nivelul mameloanelor, scrie The Sun.

62567197
Valul de caniculă înmulțește incendiile de vegetație din Europa. Pompierii fac eforturi surpaomenești ca să stingă flăcările

Incendiile de vegetație țin în continuare sub presiune sudul Europei. În Grecia și Spania, pompierii fac eforturi supraomenești ca să stăvilească flăcările care amenință comunități și pârjolesc livezi și păduri.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.