Anunțul Arabiei Saudite privind moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

×
Publicitate

Arabia Saudită a recunoscut sâmbătă că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a cărui dispariţie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a fost ucis în consulatul său din Istanbul, transmite AFP.

 

Confirmarea morţii lui Khashoggi a fost transmisă la primele ore ale zilei de sâmbătă de către agenţia oficială de presă a Riadului, SPA, potrivit Agerpres.

"Discuţiile între Jamal Khashoggi şi cei cu care s-a întâlnit în consulatul regatului de la Istanbul (...) au degenerat într-o altercaţie, care a condus la decesul său", a arătat agenţia, citând Parchetul.

Regatul a anunţat în acelaşi timp destituirea unui înalt responsabil al serviciului de informaţii saudit, Ahmad al-Assiri, şi a unui important consilier de la curtea regală, Saud al-Qahtani.

Cei doi sunt colaboratori apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, asupra căruia presiunea a crescut în ultimele zile în legătură cu cazul Khashoggi, notează AFP.

"Ahamd al-Assiri, vicepreşedinte al serviciului general de informaţii, a fost demis din funcţie", a indicat SPA, menţionând un decret regal.

Riadul a anunţat de asemenea că 18 persoane au fost arestate în cadrul anchetei saudite.

Dispariţia misterioasă a lui Khashoggi, care a intrat pe 2 octombrie în consulatul din Istanbul pentru un demers administrativ şi nu a mai reapărut, a generat o criză internaţională.

Regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat crearea unei comisii ministeriale prezidate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman pentru restructurarea serviciului saudit de informaţii şi "definirea precisă a puterilor" acestuia, a anunţat sâmbătă presa oficială.

Anunţul SPA ce confirmă moartea jurnalistului în consulat a venit la puţin timp după o nouă convorbire telefonică asupra cazului Khashoggi între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi regele Salman, prima discuţie având loc duminică.

Critic al prinţului moştenitor, Jamal Khashoggi trăia în exil în Statele Unite din 2017.

Oficiali turci au afirmat că acesta a fost asasinat de un comando trimis special de Riad. Până sâmbătă dimineaţa, conducerea saudită dezminţise permanent implicarea sa în dispariţia jurnalistului.

Recunoaşterea morţii sale de către Riad a venit după ce administraţia Trump a transmis vineri un nou avertisment Arabiei Saudite. evocând posibile sancţiuni dacă se dovedeşte că aceasta a fost în spatele dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi.

Întrebat vineri, preşedintele american a atenţionat că "ar putea" exista sancţiuni faţă de aliatul său saudit, însă a precizat că e prea devreme pentru a trage concluzii.

După anunţul de sâmbătă dimineaţa al Riadului, Statele Unite au reacţionat rapid, dar cu prudenţă, observă AFP.

"Suntem întristaţi să aflăm că moartea domnului Khashoggi a fost confirmată", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

"Statele Unite iau notă de anunţul regatului Arabiei Saudite că ancheta în cazul Jamal Khashoggi avansează şi că (regatul) a întreprins acţiuni faţă de suspecţii care au fost pentru moment identificaţi", a adăugat Sanders.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat într-un comunicat "profund tulburat de confirmarea morţii" lui Khashoggi.

Menajând într-o primă fază regatul sunnit în numele intereselor strategice comune, Donald Trump a admis joi în premieră că acest jurnalist este foarte probabil mort, ameninţând Arabia Saudită cu "foarte grave" consecinţe.

"Vom lua în considerare cu siguranţă o gamă largă de răspunsuri potenţiale" dacă Riadul este vinovat, a susţinut vineri într-un interviu pentru Voice of America, Mike Pompeo. Dar secretarul de Stat american a precizat că important este să se facă lumină în acest caz.

El nu a detaliat eventualele sancţiuni ce ar putea fi decise. Dar liderii americani şi-au manifestat intenţia de a lucra împreună cu Congresul, acolo unde mai mulţi parlamentari republicani s-au arătat indignaţi de circumstanţele dispariţiei jurnalistului.

Într-o reacţie citată de Reuters, preşedintele Donald Trump a considerat credibilă explicaţia oferită de Riad sâmbătă.

El le-a spus reporterilor că anunţul Arabiei Saudite asupra circumstanţelor morţii lui Khashoggi reprezintă un "prim pas bun".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Parlamentul Macedoniei a votat în favoarea schimbării numelui țării

Parlamentul Macedoniei a votat, vineri seara, schimbarea numelui țării din "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei" în cel de "Republica Macedoniei de Nord", a anunțat Reuters.

Rusoaică acuzată de implicare în alegerile din SUA. Legătura cu Vladimir Putin

Elena Husiainova, o rusoaică în vârstă de 44 de ani, a fost pusă sub acuzare de autoritățile americane pentru că s-ar fi implicat în alegerile de la jumătatea mandatului.

Accident cu 60 de morți și 200 de răniți. Oamenii au fost călcați de tren, când participau la un eveniment religios

Peste 60 de persoane au murit și peste 200 au fost rănite, vineri, după ce un tren a intrat într-o mulțime, în apropierea orașului indian Amritsar, din regiunea Punjab.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.