Anchetă la Paris după ce aproximativ 50 de bărbaţi cu cagule au folosit salutul nazist pe un bulevard. Poliția a intervenit

62307756
StirilePROTV

Aproximativ 50 de bărbaţi care purtau cagule s-au adunat într-un loc public, au scandat sloganuri identitare şi au făcut saluturi naziste pe un bulevard din Paris.

Aceștia au fugit la sosirea poliţiei, în al XX-lea arondisment, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, o informaţie care a fost confirmată de către Parchetul din Paris, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Participanţii, care au folosit fumigene, au strigat ”Dreptate pentru Quentin!”, un caz care cristalizează de mai multe zile tensiuni între mişcări radicale de ultradreapta şi ultrastânga.


Poliţia, alertată pe Platforma de asistenţă şi de urgenţă (PFAU), a intervenit rapid, potrivit cotidianului. La sosirea forţelor de ordine, ”mulţimea s-a disipat” pe jos, pe străzi adiacente, fără să lase în urmă ”nici răniţi şi nici degradări”, iar nicio persoană nu a fost arstată, declară mai multe concordante ziarului. Duminică, cu puţin înainte de miezul nopţii, un apel telefonic anonim la Comisariatul din al XIV-lea arondisment a relansat temerile unei escaladări. Apelantul s-a prezentat ca fiind un membru al unei grupări de ultradreapta şi a evocat pregătirea unor ”ratonnades” - violenţe împotriva unei minorităţi etnice, iniţial împotriva unor persoane de origine arabă în Franţa - pe bulevardul Ménilmontant, în al XX-lea arondisment. Comisariatele din arondismentele al XI-lea şi XX-lea au consolidat patrulele pentru a preveni orice incident. Parchetul din Paris a declarat Le Figaro că a încredinţat investigaţiile Comisariatului din al XI-lea arondoment, în vederea identificării participanţilor la această adunare ilegală. O anchetă a fost deschisă cu privire la ”provocare publică la discriminare din cauza originii sau religiei” în centrul Parisului, potrivit unei surse din cadrul poliţiei. La o zi după această mobilizare, svastici au fost descoperite pe Statuia Republicii, în centrul Parisului, şi sloganuri ca ”Omorâţi-i pe Rothschild” sau ”Pedeapsa cu moartea pentru Jack Lang”. O anchetă a fost deschisă de către Parchetul din Paris şi încredinţată comisariatului central cu privire la ”degradarea unui bun înregistrat”, ”degradare în circumstanţe agravante de menţionarea etniei, rasei sau religiei”, ”ameninţări cu moartea materializate” şi ”ameninţări cu moartea în circumstanţe agravante de menţionarea etniei,rasei sau religiei”. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, nimic nu permite, în acest stadiu, să se facă o legătură între aceste degradări şi adunarea care a avut loc cu o zi mai înainte pe bulevardul Ménilmontant.

Poliţia, alertată pe Platforma de asistenţă şi de urgenţă (PFAU), a intervenit rapid, potrivit cotidianului francez.

La sosirea forţelor de ordine, ”mulţimea s-a disipat” pe jos, pe străzi adiacente, fără să lase în urmă ”nici răniţi şi nici degradări”, iar nicio persoană nu a fost arstată, declară mai multe concordante ziarului.

Duminică, cu puţin înainte de miezul nopţii, un apel telefonic anonim la Comisariatul din al XIV-lea arondisment a relansat temerile unei escaladări.

Apelantul s-a prezentat ca fiind un membru al unei grupări de ultradreapta şi a evocat pregătirea unor ”ratonnades” - violenţe împotriva unei minorităţi etnice, iniţial împotriva unor persoane de origine arabă în Franţa - pe bulevardul Ménilmontant, în al XX-lea arondisment.

Comisariatele din arondismentele al XI-lea şi XX-lea au consolidat patrulele pentru a preveni orice incident.

Parchetul din Paris a declarat Le Figaro că a încredinţat investigaţiile Comisariatului din al XI-lea arondoment, în vederea identificării participanţilor la această adunare ilegală.

O anchetă a fost deschisă cu privire la ”provocare publică la discriminare din cauza originii sau religiei” în centrul Parisului, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

La o zi după această mobilizare, svastici au fost descoperite pe Statuia Republicii, în centrul Parisului, şi sloganuri ca ”Omorâţi-i pe Rothschild” sau ”Pedeapsa cu moartea pentru Jack Lang”.

O anchetă a fost deschisă de către Parchetul din Paris şi încredinţată comisariatului central cu privire la ”degradarea unui bun înregistrat”, ”degradare în circumstanţe agravante de menţionarea etniei, rasei sau religiei”, ”ameninţări cu moartea materializate” şi ”ameninţări cu moartea în circumstanţe agravante de menţionarea etniei,rasei sau religiei”.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, nimic nu permite, în acest stadiu, să se facă o legătură între aceste degradări şi adunarea care a avut loc cu o zi mai înainte pe bulevardul Ménilmontant.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62332781
Sute de conturi asociate naziștilor, descoperite la Credit Suisse. Firele duc în Argentina

O anchetă internă amplă a Credit Suisse a descoperit 890 de conturi posibil legate de naziști la instituția de credit, care a facilitat eforturile de război ale dictatorului Adolf Hitler și i-a ajutat pe lacheii săi să fugă în Argentina.

Shutterstock 2274977211
Kanye West spune după lansarea unui cântec de omagiere a lui Hitler că nu este nazist. Dă vina pe o boală psihică

Kanye West spune, după ce a lansat un cântec de omagiere a lui Adolf Hitler, că nu este nazist și dă vina pe boala sa psihică pentru toate problemele pe care le provoacă. 

62580498
Medvedev vrea repetarea operațiunii Maduro în Europa: „Răpirea neo-nazistului Merz poate fi o excelentă întorsătură”

Operaţiunea SUA din Venezuela ar putea deschide calea unor acţiuni similare care să vizeze şi alţi lideri ai lumii, a declarat duminică fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.