Anchetă la Paris descoperirea unor stele ale lui David pe mai multe clădiri. Primarul denunţă ”acte antisemite şi rasiste”

62398374
StirilePROTV

Parchetul din Paris a deschis marţi o anchetă ,după descoperirea unor stele ale lui David - un simbol al statului evreu şi religiei iudaice - pe mai multe clădiri în capitala franceză, relatează AFP.

Aceste stele ale lui David au fost inscripţionate cu ajutorul unui şablon, cu vopsea albastră, pe mai multe faţade ale unor imobile în arondismentul al XIV-lea al Parisului, a constat marţi un jurnalist AFP.

O anchetă cu privire la degradare a bunurilor altuia este agravată de circumstanţa că a degradarea a fost comisă din cauza originii, rasei, etniei sau religiei şi a fost încredinţată comisariatului de poliţie al arondismentului, declară parchetul, contactat de AFP.

Acest delict poate fi pedepsit cu o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare şi o amendă de până la 30.000 de euro.

Primarul arondismentului al XIV-lea, Carine Petit, denunţă într-un comunicat postat pe X aceste inscripţii drept ”acte antisemite şi rasiste”.

”Acest act de marcare aminteşte procedee din anii '30 şi al Doilea Război Mondial, care au condus la exterminarea a milioane de evrei”, denunţă ea.

”În mod clar, persoanele care au făcut asta vor să îngrozească”, declară AFP preşedintele Uniunii Studenţilor Evrei din Franţa (UEJF), Samuel Lejoyeux.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62398367
Aeroporturile din Franța, vizate de 100 de amenințări cu bombă în ultimele două săptămâni
100 de ameninţări cu bombă au vizat aeroporturile franceze începând de la 18 octombrie, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Clement Beaune, precizând că nu toate proveneau de la aceeaşi adresă de e-mail, informează France Presse.
62398315
Cum s-a deghizat Jill Biden de Halloween. A purtat urechi de felină și o coadă. GALERIE FOTO
Mari iubitori ai sărbătorii de Halloween, americanii au marcat evenimentul și la Casa Albă.
62398347
Presă: Israelul vrea să mute palestinienii din Fâșia Gaza în peninsula egipteană Sinai. Ce alte scenarii sunt
Ministerul israelian al Informaţiilor ia în calcul o mutare a populaţiei Fâşiei Gaza în Peninsula egipteană Sinai, dezvăluie cotidianul israelian Haaretz.