Decizia vine după ce unele dintre cele mai grave violențe de stradă din ultimii ani au izbucnit în weekend, pe fondul protestelor legate de creșterea costului vieții, relatează news.ro.
Într-o declarație făcută joi, în urma unei reuniuni cu oficiali ai serviciilor de informații și miniștri de rang înalt, șeful statului francez a precizat că manifestațiile organizate de grupuri recunoscute vor putea avea loc, deși traseele acestora ar putea fi modificate. În schimb, protestele convocate de „persoane sau grupuri care nu au nicio autoritate legitimă” vor fi interzise. Cererile depuse de organizații precum sindicatele vor fi „examinate în conformitate cu legea”, dar organizatorii ar putea fi obligați să aleagă trasee alternative.
Aceste măsuri sunt necesare pentru protejarea centrelor orașelor, a întreprinderilor și a clădirilor publice. „Regulile sunt simple şi cred că sunt de bun-simţ. Recomandarea generală este să nu aibă loc manifestaţii în zilele următoare”, a afirmat Macron.
„Prioritatea este revenirea la calm”
Președintele francez a atribuit o mare parte din tulburările și jafurile din weekendul trecut unor persoane venite special pentru a jefui, dar a subliniat că cele mai grave violențe au fost provocate de „acţiuni politice ale unor grupări de extremă stânga radicală, care urmăreau să răstoarne republica”.
„Prioritatea este revenirea la calm”, a declarat el, adăugând că va conduce vineri o reuniune a Consiliului de Apărare, alături de miniștri-cheie, pentru a decide „următoarele măsuri” concrete în perspectiva noilor manifestații naționale programate pentru sâmbătă și pentru perioada următoare.
O interdicție inițială impusă de poliție unui protest studențesc programat joi la Paris a fost anulată de o instanță, însă marșurile prevăzute în aceeași zi la Grenoble, Rouen, Le Havre și Toulon au fost oprite. Autoritățile au anunțat deja interzicerea „tuturor manifestaţiilor” de sâmbătă în centrul orașului Lyon, al treilea oraș ca mărime din Franța, unde între 200 și 300 de magazine au fost devastate și jefuite în weekend, iar sediul biroului de turism a fost incendiat. Interdicții similare pentru sâmbătă au fost anunțate și de autoritățile din Marsilia, Nisa și Toulon.
La Paris, un marș programat sâmbătă în estul Capitalei, cu plecare din Piața Bastiliei, a fost autorizat, dar participanților li s-a interzis să se îndrepte spre centrul orașului. În schimb, un alt marș prin capitală, planificat pentru sâmbătă de studenți și de unii membri ai mișcării „vestelor galbene” (gilets jaunes) – ale cărei manifestații împotriva prețurilor carburanților au zguduit Franța în 2018 și 2019 – nu va fi permis, au anunțat autoritățile pariziene. Principalul sindicat studențesc din Franța, UNEF, a convocat, de asemenea, manifestații pentru sâmbătă.
Potrivit presei franceze, comercianții din centrul Parisului și din alte orașe începuseră deja să își protejeze vitrinele cu panouri și să angajeze agenți de securitate privați, pregătindu-se pentru eventuale violențe. Ministrul Justiției, Gérald Darmanin, a declarat că 174 dintre cele 2.500 de persoane arestate de la izbucnirea violențelor din weekendul trecut au fost plasate în arest preventiv, iar peste 900 sunt urmărite penal. Două persoane au fost arestate după incendierea primăriei din Limoges.
Elevii au dat startul manifestațiilor
Premierul Sébastien Lecornu a organizat joi o reuniune cu reprezentanți importanți ai principalelor partide politice din Franța, pentru a le asculta opiniile și a încerca să obțină cooperarea acestora. El urma să se întâlnească, în cursul aceleiași zile, și cu primarii mai multor orașe mari. Răspunsul ferm al autorităților în materie de securitate a inclus introducerea unor restricții parțiale de circulație pe timpul nopții în anumite zone din mai multe orașe, inclusiv Paris, precum și interzicerea adunărilor în zone precum împrejurimile Palatului Élysée, sediul Parlamentului și principalele gări ale capitalei.
Manifestațiile au început luna trecută într-un liceu din Créteil, la sud-est de Paris, pe fondul nemulțumirilor legate de lipsa personalului și de starea precară a clădirilor. Ulterior, protestele s-au extins la nivel național, fiind organizate greve, blocaje și manifestații ale elevilor de liceu din întreaga țară. Aceste acțiuni s-au transformat treptat în proteste de amploare față de creșterea accelerată a costului vieții, cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor, în urma cărora va fi ales succesorul lui Emmanuel Macron.