Viitorul acestei înguste artere maritime – alături de restricțiile privind programul nuclear al Iranului – se află în centrul discuțiilor, după ce blocada de facto impusă de Teheran asupra petrolierelor și navelor de gaze a dus la creșterea semnificativă a prețurilor la energie.
Planul Iranului de a menține controlul asupra strâmtorii prin perceperea unei taxe de 2 milioane de dolari pentru fiecare petrolier care tranzitează zona a generat temeri că așa-numitul „punct de taxare al Teheranului” pentru petrolul din Orientul Mijlociu ar putea alimenta creșteri de preț pe termen lung.
În continuare, analizăm ce impact ar putea avea această strategie asupra piețelor petroliere și economiei globale.
Ce solicită Teheranul companiilor de transport maritim?
În planul de pace în zece puncte al Teheranului se regăsește o prevedere potrivit căreia Iranul și Omanul ar putea percepe o taxă de până la 2 milioane de dolari pentru fiecare navă care traversează strâmtoarea, potrivit informațiilor disponibile. Iranul a sugerat că aceste sume ar urma să fie direcționate către reconstrucție, mai scrie sursa citată.
Propunerea ca tranzitul în siguranță prin această rută îngustă să fie permis doar sub control militar iranian a fost criticată ferm de Washington și de analiștii economici.
Schema a fost testată de Iran la începutul acestei luni. Potrivit relatărilor, Teheranul a cerut petrolierelor care doreau tranzitul să furnizeze detalii despre încărcătură, destinație și proprietar, înainte de a achita o taxă de cel puțin 1 dolar pe baril.
Pentru navele care transportă, în mod obișnuit, aproximativ 2 milioane de barili de petrol, taxa pentru un singur tranzit ar ajunge la 2 milioane de dolari, plătibilă în yuani chinezești sau criptomonede. După aprobare, nave ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) ar escorta petrolierele pe un coridor îngust, stabilit de-a lungul coastei sudice a Iranului.
Până în prezent, nave din Malaysia, China, Egipt, Coreea de Sud și India s-au numărat printre cele autorizate să treacă. Nu este clar dacă acestea au achitat efectiv taxa impusă de Iran.
Este legal acest sistem?
Acest mecanism contravine Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS), care garantează navelor dreptul de trecere neîngrădită prin peste 100 de strâmtori din întreaga lume, inclusiv strâmtoarea Ormuz, relatează The Guardian.
Aproximativ 170 de state și Uniunea Europeană au ratificat UNCLOS, considerată în mod larg parte a dreptului internațional cutumiar. Totuși, nici Iranul, nici Statele Unite nu sunt semnatare. Cu toate acestea, Washingtonul a subliniat în mod repetat că nu recunoaște dreptul Iranului de a controla strâmtoarea.
Există, de asemenea, problema sancțiunilor. Iranul se află sub un regim complex de sancțiuni impuse de mai multe decenii de state precum Statele Unite și Regatul Unit, încă din anii 1970, ceea ce ar exclude practic orice mare companie occidentală de transport maritim de la efectuarea de plăți către IRGC.
Impactul asupra costurilor
Adăugarea a 1 dolar la costul fiecărui baril de țiței care traversează strâmtoarea ar putea genera costuri suplimentare de aproximativ 20 de milioane de dolari pe zi pe piață, respectiv 7 miliarde de dolari pe an, raportat la fluxurile de petrol și gaze din perioada de dinaintea crizei pe această rută comercială. În contextul unei piețe globale evaluate la circa 3 trilioane de dolari anul trecut, impactul pare relativ modest.
Totuși, există îndoieli serioase că o revenire la volumele de trafic de dinaintea crizei ar mai fi posibilă în cadrul unui asemenea regim. Experții avertizează însă că povara financiară a utilizării strâmtorii ar depăși probabil simpla achitare a unei taxe de tranzit.
Companiile de transport maritim ar fi, cel mai probabil, nevoite să majoreze tarifele pentru utilizarea navelor pe o rută cu un risc semnificativ mai ridicat de atac. În mod similar, asigurătorii ar crește primele de asigurare. Marinarii care operează aceste petroliere — care au asistat deja la dificultățile echipajelor rămase blocate pe nave eșuate — ar avea dreptul la salarii duble atunci când navighează într-o zonă declarată periculoasă.
Cel mai puternic impact asupra costurilor energetice este așteptat pe piețele globale de petrol, unde revenirea la prețurile de dinaintea crizei depinde de reluarea completă a fluxurilor prin strâmtoare, scrie The Guardian.
Cum ar influența o taxă prețurile globale ale petrolului?
Închiderea de facto a strâmtorii — prin care tranzitau anterior aproximativ 20 de milioane de barili de petrol și gaze pe zi — a redus exporturile din regiune cu circa 10 milioane de barili pe zi și a provocat o creștere abruptă a prețului petrolului. Brent a urcat de la puțin sub 70 de dolari pe baril anul trecut la maxime de 119 dolari pe baril pe piața futures, ajungând chiar la recorduri de aproape 150 de dolari pe baril pentru livrările fizice.
Analiștii de piață estimează că o restrângere prelungită a ofertei va menține prețurile petrolului la niveluri ridicate pentru o perioadă îndelungată. Unii consideră că un nivel de aproximativ 100 de dolari pe baril ar putea persista pe parcursul majorității acestui an, iar prețurile ridicate s-ar putea menține și în 2027.
Această evoluție este explicată prin faptul că, deși unele volume de petrol și gaze din Golf au fost redirecționate prin conductele limitate ale regiunii, există incertitudini majore privind capacitatea statelor petroliere din Orientul Mijlociu de a reveni la nivelurile de export de dinaintea crizei. Infrastructura a fost afectată, iar redeschiderea câmpurilor petroliere închise va necesita timp.
În același timp, costurile mai ridicate, riscurile juridice complexe și preocupările sporite de securitate îi determină pe traderii de petrol să evite achizițiile de țiței din Golf, chiar și în scenariul în care tranzitul ar fi permis sub control iranian.
Ce înseamnă acest lucru pentru Iran?
Veniturile obținute din așa-numitul „punct de taxare din Teheran” i-ar permite Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) să își refacă capacitățile militare și să ofere o gură de oxigen economiei iraniene, grav afectate. În același timp, controlul asupra strâmtorii ar permite Teheranului să reia exporturile de petrol — esențiale pentru economia țării — care au fost practic blocate după instituirea embargoului american asupra porturilor iraniene.
Pe termen lung, influența asupra acestei rute maritime ar genera venituri importante, capabile să susțină reconstrucția infrastructurii și relansarea economiei. Potrivit lui Gholamhossein Mohammadi, adjunctul ministrului muncii și securității sociale, aproximativ 2 milioane de iranieni și-au pierdut locurile de muncă, întrucât războiul a dus la închiderea fabricilor, magazinelor și altor afaceri. Experții consideră că această cifră este, cel mai probabil, subestimată.
În paralel, întreruperea internetului în Iran provoacă pierderi economice de cel puțin 50 de trilioane de riali (aproximativ 35 de milioane de dolari) pe zi, potrivit ministrului tehnologiei informației și comunicațiilor, Sattar Hashemi.
Are importanță acest „punct de taxare” pentru economia globală?
Economiștii think-tank-ului belgian Bruegel estimează că economia mondială „abia ar resimți taxa”, în cazul în care Teheranul ar reuși să mențină controlul asupra strâmtorii.
Costurile suplimentare ar fi suportate în principal de statele producătoare de petrol din Golf, care ar ajunge să acopere între 80% și 95% din total, adică până la 14 miliarde de dolari anual pentru transportul petrolului. În acest scenariu, prețul petrolului la nivel global ar crește doar marginal, cu aproximativ 0,05–0,40 dolari pe baril față de nivelul anterior războiului, potrivit estimărilor Bruegel.
Totuși, un astfel de precedent ar putea avea implicații mult mai serioase dacă ar contribui la legitimarea controlului iranian asupra unei rute maritime internaționale și ar împiedica revenirea fluxurilor de petrol la nivelurile normale.
Experții avertizează că perturbarea continuă a strâmtorii Ormuz ar putea avea efecte majore asupra economiei globale. Situația a fost deja descrisă de directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, drept cea mai gravă criză de aprovizionare energetică din istorie, el calificând-o drept „absurdă, dar reală”.
O eventuală escaladare a conflictului din Iran ar putea declanșa o recesiune globală, iar Fondul Monetar Internațional estimează că economia Regatului Unit ar fi cea mai afectată dintre toate statele G7, potrivit The Guardian.
